Întâlnire a ministrului agriculturii cu crescătorii de porci pentru a lua măsuri vizând limitarea efectelor pestei porcine africane

Ministrul agriculturii, Petre Daea, se întâlneşte în această după-amiază cu crescătorii de porci din România în încercarea de a lua împreună măsuri pentru limitarea efectelor pestei porcine africane, care se extinde tot mai mult în ţara noastră. Până acum au fost confirmate peste 500 de focare, cel mai afectat fiind judeţul Tulcea, unde aproximativ 60.000 de animale au fost sacrificate. Situaţia este gravă şi în judeţul Ialomiţa, unde au loc de asemenea acţiuni de ucidere preventivă a porcilor.
Reporter: Clementina Tudor – Reprezentanţii Comitetului Judeţean de Combatere a Bolilor Ialomiţa sunt acum pe teren în comunele Mihail Kogălniceanu şi Făcăeni. De la semnalarea primului focar până la intrarea în comunitate a echipelor de ucidere preventivă a porcilor, în comuna Mihail Kogălniceanu au apărut 45 de focare de pestă porcină africană. Această stare de fapt i-a determinat pe proprietari să înţeleagă gravitatea situaţiei, iar campania de ucidere se află în a treia zi şi va mai dura cel puţin încă două zile în această comună. La Făcăeni acţiunile au început azi şi se vor desfăşura pe parcursul săptămânii, urmând apoi să se intre la uciderea preventivă a porcilor din Vlădeni, Borduşani, Cegani şi Progresu, unde s-au confirmat mai multe focare de pestă porcină africană. A zecea localitate în care virusul şi-a făcut prezenţa este Ţăndărei, oraş cu multe gospodării de tip rural în care localnicii cresc animale. Nu se poate spune însă când se va ajunge aici cu uciderea preventivă a porcilor.
Realizator: Crescătorii de porci le cer autorităţilor să aplice nu doar măsurile necesare pentru limitarea extinderii bolii, ci şi unele care să elimine blocajele economice în care se află fermele neafectate.
Adrian Balaban, membru al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România: Am o fermă în judeţul Ialomiţa din care ar trebui să scot purcei de opt kilograme să-i mut către o fermă de tineret. În momentul de faţă, datorită restricţiilor de mişcare nu pot să scot purceii din acea fermă. Asta înseamnă că sunt blocat. Practic, eu nu am venituri. Nu am niciun fel de sursă de venit de trei săptămâni în ferma respectivă şi nu văd în perspectivă o soluţionare rapidă, dacă nu se intervine altfel decât s-a făcut până acum. Mutarea animalelor se face din ferme sănătoase către alte ferme sub strict control sanitar-veterinar şi n-aş muta purceii într-o zonă contaminată./csimion/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 august)