Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va organiza cea de-a IX-a ediție a Atelierului româno-turc de traducere literară din autori români contemporani. Evenimentul se va desfășura în perioada 26 – 30 august 2018, la sediul ICR Istanbul, din Piața Taksim, iar partener va fi Agenția literară Kalem din Istanbul.
Traducătorii participanți la ediția de anul acesta sunt: Arzu Ören, Alina Gerez Feiruz, Jenny Marilena Vișa, Ioana Tezçakın, Ghiulșen Ismail Iusuf, Hayat Memiş, Bahtiar Cioroiu.
În programul evenimentului sunt incluse sesiuni de lucru, dar și o vizită la sediul Agenției Literare Kalem și câteva din editurile de top din Istanbul.
Sub îndrumarea și la recomandările atât ale profesorilor universitari de limbă turcă, cât și ale agenției literare KALEM, ICR Istanbul își propune să formeze o nișă de traducători profesioniști specializați în traduceri literare.
Proiectul reprezintă un demers important, de calitate și cu un impact durabil, care se poate dezvolta pe parcursul mai multor ani și care presupune un parteneriat cu agenții literare și edituri importante din Turcia.
Ediţia din acest an a atelierului le va oferi traducătorilor oportunitatea de a dobândi, consolida şi aplica tehnici de traducere literară pe de o parte, dar şi de a discuta despre problemele ridicate de traducerea unui text literar, pe de altă parte, sub îndrumarea agentului literar turc.
Proiectul continuă linia celor 8 ateliere de traduceri literare desfășurate între anii 2008 și 2017, ale căror rezultate au determinat publicarea de traduceri în limba turcă din operele lui Dan Lungu, Dumitru Ţepeneag, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu, Florin Irimia, Norman Manea și, totodată, impunerea de traducători români pe piața literară turcă.
Ca rezultat concret al proiectului, amintim recenta publicare, în luna februarie 2018, a broșurii în limba turcă – „3. İstanbul Çağdaş Romen Yazarlar Çeviri Atölyesi”/ ”Autori români contemporani în cadrul atelierului de traduceri literare de la Istanbul – vol.III”. Textele traduse aparțin scriitorilor români contemporani: Mircea Cărtărescu, Adina Rosetti, Cristian Teodorescu, Doina Ruști, Cristian Fulaș, Adina Popescu, Nicolae Avram, Dan Lungu, Paul Țanicui, Petre Crăciun, Simona Antonescu, Bogdan Munteanu – transmite ICR Istanbul
Sinteză: Mariana Drăgoi