În judeţul Mureş, la Reghin, au fost produse în prima jumătate a anului, peste 33 de mii de instrumente muzicale, în cea mai mare fabrică de profil din sud-estul Europei, majoritatea fiind exportate în toată lumea. Deşi fabrica are în prezent peste 260 de angajaţi, găsirea personalului calificat este dificilă, după cum declară directorul companiei, Nicolae Bâzgan.
Nicolae Bâzgan: Nu mai este dorinţa de a lucra şi cei care vin să se angajeze, în momentul în care află că se cere disciplină, calitate, pur şi simplu pleacă. Singura soluţie capabilă să ne salveze din această lipsă de muncă calificată este mecanizarea şi automatizarea producţiei. O să ne îndreptăm şi noi spre robotizare./fdoman/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august