Viziunile lui Isaac Asimov, Ray Bradbury sau Robert A. Heinlein despre o armată spaţială ar putea deveni în curând realitate. Aşa cum am scris în luna mai a acestui an, competiţia dintre marile puteri pentru cucerirea spaţiului a devenit acerbă. Acum Statele Unite ale Americii îşi declară public dezvoltarea unei dimensiuni militare a activităţii spaţiale şi că urmăresc să obțină supremaţia în acest domeniu. Administraţia americană doreşte ca, din nu mai puţin de opt miliarde de dolari, să construiască cea de-a şasea divizie a armatei, şi anume armata spaţială a Statelor Unite.
„A sosit timpul să creăm forţa militară spaţială a Statelor Unite” – a declarat ieri în discursul său rostit la Ministerul Apărării, vicepreşedintele Mike Pence, ocazie cu care a prezentat programul anunţat anterior de însuşi preşedintele Donald Trump. Oficialul american a motivat necesitatea existenței unei armate spaţiale, invocând activitatea unor potenţiali duşmani ai Statelor Unite, spunând că „ameninţările pentru Statele Unite în acest domeniu sunt din ce în ce mai mari”. „Aceasta va fi următorul pas firesc al superiorităţii americane.” – spunea Pence potrivit The Guardian.
Vicepreşedintele american a declarat că pentru a crea ca și structură independentă cel de-al şasea tip de armă, sunt necesare anumite restructurări în cadrul armatei. Totodată, acesta a criticat fosta administraţia americană, care – în opinia sa – a neglijat dezvoltarea forţei spaţiale. Conform Bloomberg costul acesteia se ridică la 8 miliarde de dolari. Pence a recunoscut că punerea pe picioare a armatei spaţiale americane va comporta serioase probleme, din acest motiv se va crea un post de subsecretar de stat în cadrul ministerului apărării, care va avea însărcinarea exclusivă de a organiza noua divizie a armatei americane. Totodată armata spaţială va avea şi un nou comandant unic. Noul subsecretar de stat nu va fi militar, ci civil şi urmăreşte acest proces de la început – spunea Pence – sugerând, că Donald Trump a decis deja cine va coordona crearea armatei spaţiale.
Preşedintele american chiar de la mijlocul lunii iunie a ordonat crearea acestei structuri a armatei americane, cu ocazia consfătuirii Consiliului Naţional Spaţial (NSC) care a avut loc la Casa Albă. Donald Trump atunci a emis şi un decret prezidenţial în care scrie: Pentagonul (ministerul apărării n. r.) trebuie să înceapă imediat procesul creării unor forţe militare dislocate în spaţiu. Preşedintele cu acea ocazie a subliniat: „Nu este suficientă doar prezenţa americană în spaţiu, ci este nevoie de dominare americană.” De altfel, Donald Trump chiar şi înainte de consfătuirea amintită a afirmat că este necesară crearea unei armate americane în spaţiu, şi subiectul a apărut de mai multe ori pe agenda congresului. Potrivit presei americane, imediat după semnarea decretului prezidenţial Casa Albă a început consultările cu conducătorii responsabili de securitatea naţională, iar potrivit informaţiilor publicate de The Washington Post până la finele anului 2018 va fi creat statul major al armatei spaţiale, condus de un general cu patru stele. Din luna iunie în Pentagon au început pregătirile pentru crearea armatei spaţiale. Există deja biroul de achiziţii, care va cumpăra sateliţi şi va avea grijă şi de asigurarea tehnologiilor noi.
După discursul lui Pence, preşedintele american printr-o postare pe Twitter a scris: „Armata spaţială, înainte!” Totodată doi membrii din Camera Deputaţilor care se ocupă de forţele militare au salutat iniţiativa. Deputatul republican al statului Alabama, Mike Rogers şi deputatul Partidului Democrat din Tennessee, Jim Cooper au declarat că instituirea armatei spaţiale va avea ca rezultat „o Americă mai puternică şi mai sigură”. În declaraţia lor comună, cei doi politicieni au subliniat că „… de ani de zile atenţionăm că avem nevoie de apărarea noastră spaţială şi de dezvoltarea unui sistem (militar n. r.) spaţial mai eficient.”
Publicaţia USA Today scrie că printre misiunile noii armatei americane figurează apărarea sateliţilor şi a altor obiective spaţiale.
Székely Ervin, Rador