Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat intervenţia Jandarmeriei din Piaţa Victoriei

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia Jandarmeriei, pe care o consideră disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii protestatarilor din Piaţa Victoriei. Într-un mesaj pe Facebook, şeful statului a cerut ministrului de interne să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această noapte. Reprezentanţi ai PNL, USR şi PMP au condamnat, la rândul lor, incidentele din timpul manifestaţiei. Pe de altă parte, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat că opoziţia este vinovată de violenţele din Piaţa Victoriei./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august)


 

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, pe care o consideră disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii protestatarilor din Piaţa Victoriei.
Într-un mesaj pe Facebook, şeful statului a cerut ministrului de Interne să dea urgent explicaţii pentru modul in care a gestionat evenimentele din această noapte. La rândul său, liderul PNL Ludovic Orban îl acuză pe preşedintele PSD Liviu Dragnea că a transformat instituţiile statului în instrumente de represiune şi anunţă că va solicita liberalilor din Comisiile de apărare ale Parlamentului audierea ministrului de interne Carmen Dan, dar şi a şefilor Jandarmeriei. Într-un mesaj pe Facebook, Ludovic Orban a susţinut că „Jandarmeria şi instigatorii infiltraţi printre manifestanţi, unii dintre ei membri ai galeriilor de fotbal, au avut un plan de provocare şi compromitere a protestatarilor civilizaţi”. Şi USR a reacţionat solicitând demisia de urgenţă a şefului Jandarmeriei şi a ministrului de Interne pentru brutalitatea de care au dat dovadă forţele de ordine la mitingul din Piaţa Victoriei. Violenţele au fost condamnate şi de PMP. Pe de altă parte, secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a afirmat că opoziţia este vinovată de violenţele din Piaţa Victoriei. /rduinu/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 august)


Preşedintele României, Klaus Iohannis, condamnă folosirea excesivă a forţei în timpul mitingului de vineri din Bucureşti

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a condamnat „folosire disproporţională a forţei” de către poliţia de ordine publică împotriva protestatarilor antiguvernamentali din Bucureşti. Domnul Iohannis a avut în repetate rânduri opinii divergente cu social-democraţii aflaţi la guvernare, care au încercat să decriminalizeze faptele penale de corupţie. Aproximativ o mie de ofiţeri au fost desfăşuraţi în timpul unui amplu miting desfăşurat vineri în capitala ţării. Forţele de ordine au folosit bastoane, gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa participanţii la demonstraţii. Sute de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, relatează corespondentul BBC. /cstoica/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 august)