MARŢI, 14 AUGUST 2018
EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Echipa „Let`s Do It, Romania!” lansează proiectul „Ziua de Curățenie Națională” din data de 15 septembrie, printr-o conferinţă de presă – ora 10:00, în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu; participă şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu
– Apărare, Interne
* Constanţa: În seria manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Marinei Române (5-15 aug.), militarii români participă la o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor militari – ora 8:30, la Monumentul Marinarilor de pe faleza din municipiu. De asemenea, de la ora 10:00, tot pe faleză va fi organizată o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”, dar și unor distincții și medalii militare, din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale
* Constanţa: Nava-şcoală Palinuro a Marinei Militare italiene, care se va afla în portul românesc în perioada 13 – 16 august, poate fi vizitată astăzi, între orele 9:00 – 12:00 şi 16:00 – 17:30. Comandantul navei Palinuro va susţine o conferinţă de presă la bord – ora 15:00
* Tulcea: ceremonie militară şi religioasă la Cimitirul Eroilor din Tulcea – ora 9:00
– Culte, Biserică
* Putna, jud. Suceava: Hramul Mănăstirii Putna va fi serbat în acest an în perioada 14 – 16 august. Din program:
● ora 9:00 – Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în baldachinul din incinta mănăstirii
● ora 13:30 – Ceremonia de redeschidere a căii ferate spre Putna, Gara Putna
● ora 18:00 – Ducerea Coroanei din Casa Domnească în biserica voievodală și depunerea ei pe mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, împreună cu soborul mănăstirii
● ora 18:15 – Privegherea la Adormirea Maicii Domnului
– Administraţie
* Brașov: Consiliul Județean Brașov organizează o conferință de presă pentru lansarea aplicației online a județului Brașov – Brașov Tourism App și a website-ului https://brasovtourism.app/, ambele dezvoltate pe platforma Eventya – ora 11:00, la sediul CJ Brașov, sala 120. Brașov Tourism App este partener oficial al Festivalului Cerbul de Aur 2018, astfel că la această conferință vor participa reprezentanți ai TVR și ai Primăriei Brașov – instituțiile care alături de Consiliul Județean Brașov organizează Festivalul Internațional Cerbul de Aur
* Focșani: Şedință extraordinară a Consiliului Judeţean Vrancea – ora 16:00
* Galaţi: Conferinţa de prezentare a proiectului „Reabilitare termică – Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Galaţi” – ora 11:00, la Primăria Galaţi
* Onești, jud. Bacău: Şedință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Onești – ora 14:00, la sediul consiliului local
* Oradea: Prezentarea autocarului Iveco Mago 2-city, destinat transporturilor turistice de persoane, achiziţionat recent de societatea de transport local OTL-S.A. a oraşului Oradea – ora 10:00, pe Platoul din faţa Primăriei Municipiului Oradea
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan – ora 11:00, la Primăria Oradea, Sala Mică
* Tulcea: Şedinţa Consiliului local al municipiului Tulcea – ora 15:00
* Turda: Şedință ordinară a Consiliului Local Turda – ora 13:00
– Juridic
* Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit pentru această dată termenul de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Preşedinţie privind conflictul între puteri
– Cultură
* Ceremonie de omagiere a personalității maestrului Viorel Cosma (1923 – 2017) – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino din București, Calea Victoriei 141, sector 1. Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, secretar al UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, prof. univ. dr. preot Nicu Moldoveanu. Evocările personalității și activității lui Viorel Cosma vor fi urmate de un recital susținut de pianistul Viniciu Moroianu și violoncelistul Dan Cavassi
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București organizează vernisajul expoziției de pictură „Din suflet de copil…adult”, a artistei Neluța Stăicuț; invitați: Dumitru Nicolae Chilia, Ilie Roșianu, Cojocaru Vergil Cover, Aristotel Bunescu; prezintă: Neluța Stăicuț – ora 18:00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”
* Are loc deschiderea oficială a expoziţiei Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri – ora 18:00, la Artoteca din Șos. Mihai Bravu nr. 4. La eveniment va fi prezent şi criticul de artă, Radu George Serafim, care va fi şi moderatorul vernisajului. Această expoziţie reuneşte lucrările artiştilor din patru ţări: România, Ungaria, Austria şi Germania. Biblioteca Metropolitană Bucureşti găzduieşte Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri, în perioada 14 august – 14 septembrie
* Vernisajul expoziției de pictură și artă decorativă „Akcent Art” a artiștilor plastici: Catrinel Alexe, Lia Aciobăniței, Loredana Boneanu, Angela Buruian, Bogdan Calciu, Cristiana Cătuneanu, Ioana Condurățeanu, Mircea Corcodel, Elena Demetrescu, Mioara Durbacă, Aneta Beatrice Filip, Constantin Mihălchioaia, Daniel Munteanu, Florentina Popescu, Stela Marinela Radu, Chen Li Na, Adina Moldova Țitrea – ora 17.30, la Cercul Militar Național, Sala Foaier (14 – 27 aug.)
* Concert susţinut de trupa Taxi – ora 19:00, pe terasa Berăriei H
* Solistul de muzică folk, Mircea Rusu, susține un concert la Muzeul Național al Literaturii Române, începând cu ora 19:00
* Cluj-Napoca: Caravana Filmelor Next – ora 21:00, în Parcul Iulius Mall (14 – 15 aug.)
* Constanța: Vernisajul expoziției „Familia Regală a României pe frontul Marelui Război (1916 -1918)” – ora 11:30, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Piața Ovidiu nr. 12 (14 aug. – 23 sep.)
* Iaşi: Vernisajul expoziţiei de artă plastică „Portrete ale Marii Uniri”, care cuprinde lucrări realizate de 20 de artiști plastici contemporani – ora 17:00, la Palatul Culturii. Proiectul se înscrie în seria de activități dedicate aniversării Centenarului României Mari. Printre partenerii media: Radio România Iaşi (14 aug. – 23 sep.)
* Sângeru, jud. Prahova: Concert al violonistului Alexandru Tomescu, precedat de lansarea romanului „Despre singurătate”, al poetului Lucian Avramescu – ora 17:00, la Muzeul Pietrei
* Sibiu: Are loc expoziția de pictură „Din suflet de copil…adult”, a artistei Neluța Stăicuț – ora 18:00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, sala 1
* Sinaia: În seria de evenimente din cadrul Festivalului „Enescu și Muzica Lumii” (24 iul. – 2 sep.) are loc un concert susţinut de Orchestra de Tineret România-Moldova, dirijată de Horia Andreescu, şi soliştii: Dumitriţa Gore – vioară, Sofia Blându – violoncel, Andrei Stanciu – vioară – ora 19:00, la Sala Casino
* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea – ora 10:30, la Casa Avramide
* Vama Veche, jud. Constanţa: Se desfăşoară o nouă ediţie a evenimentului „Vama Libre” – ora 19:00, la Vama Libre, Str. Falezei nr. 24 (14 – 15 aug.)
* Stockholm, Suedia: Se desfăşoară Festivalul Culturii din Stockholm „Stockholms Kulturfestival”, ţara invitată de onoare fiind Canada – în centrul orașului Stockholm, cuprinzând zonele: Piața Gustav Adolf, Piața Karl XII, Skeppsbron și zona podului Norrbro. Evenimentul include muzică de jazz, operă, muzică clasică, muzică pop, rock, activități pentru copii și familii, prezentări de cărți și scriitori, street art, teatru, arte vizuale, dans şi fotografie. La festival participă invitaţi internaţionali. Institutul Cultural Român de la Stockholm sprijină concertul de jazz al grupului muzical Nicolas Simion Quintet, din data de 15 august, începând cu ora 19:30 (14 – 18 aug.)
– Diverse
* Constanţa: În perioada 14 – 19 august se desfăşoară a doua ediţie a Academiei de vară a bibliotecarilor ciclişti „#cicloBiblio2018”, de la Constanţa la Galaţi. Evenimentul se adresează tuturor celor care iubesc bibliotecile, cărtile şi nu se sfiesc să pedaleze 350 de km
– S-a întâmplat într-o zi de 14 august
* Cu 154 de ani în urmă (1864) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea rurală (intrată în vigoare la 23.IV/5.V.1865). Legea îi elibera pe ţărani de sarcinile boiereşti şi-i împroprietărea, prin răscumpărare, cu loturile de pământ pe care le aveau în folosinţă. Reforma agrară din 1864 a însemnat un moment important, deschizând calea dezvoltării într-un ritm mai viu a capitalismului în România (14/26)
* Acum 147 de ani (1871), între 14/26 – 15/27 august, a avut loc serbarea de la Putna (amânată din 1869), pentru a omagia memoria lui Ştefan cel Mare la 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii, manifestare organizată de societatea „România Jună” a studenţilor români de la Viena, condusă de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu. La manifestare au participat 3.000 de reprezentanţi din toate provinciile istorice româneşti
* Cu 102 ani în urmă (1916) România declara război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială, fapt ce a marcat începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919). La data de 4/17.VIII.1916 fusese semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (14/27)
* Acum 77 de ani (1941) a fost dată publicităţii „Carta Atlanticului”, semnată de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin Delano Roosevelt, şi de primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, în urma unei întrevederi (10-14 august) la bordul navei „Prince of Wales”, în Golful Argentina din Newfoundland. Documentul stabilea strategia Aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi se referea la organizarea postbelică a lumii după înfrângerea nazismului. URSS a aderat la „Cartă” la data de 24.IX.1941
* Se împlinesc 60 de ani (1958) de la stabilirea relaţiilor diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Republica Irak. Ambasada României la Bagdad a fost deschisă în anul 1959, iar cea irakiană la Bucureşti, în 1968
* Acum 48 de ani (1970) intra în funcţiune prima turbină la Centrala hidroelectrică Porţile de Fier 1 (cu o capacitate de 178 MW), ultimul hidroagregat devenind operaţional la 28.XI.1970. Sistemul hidro-energetic şi de navigaţie Porţile de Fier 1 a fost inaugurat oficial la data de 16.V.1972
* Acum 27 de ani (1991) intra în vigoare Legea privatizării societăţilor comerciale
Aniversări – Comemorări
– Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– Sf. Maximilian Kolbe, preot martir (Calendarul Romano-Catolic 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)
– 1870, 14/26: S-a născut Ion Pogoneanu-Rădulescu, critic şi istoric literar, pedagog; a manifestat o preocupare constantă pentru literatură, cu interes special faţă de scriitorii de la „Junimea” şi „Convorbiri literare”; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)
– 1893: S-a născut compozitorul şi poetul Petre Andreescu (m. 1966) – 125 de ani
– 1903, 14/27: S-a născut matematicianul Miron Nicolescu, creatorul şcolii româneşti de analiză matematică; membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (1966-1975) (m. 1975) – 115 ani
– 1905: S-a născut Ştefan Tiţa, poet, prozator, dramaturg şi publicist (m. 1977)
– 1905: S-a născut Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (m. 1979)
– 1911: S-a născut inginerul agronom Emil Alexandru Negruţiu; lucrări de genetică şi ameliorare a animalelor domestice; în 1965, împreună cu A. Petre, a înfiinţat, în cadrul Institutului Agronomic din Cluj, primul laborator de cercetări de genetică cantitativă şi a populaţiilor de animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1988)
– 1934: S-a născut tenorul Ion Buzea
– 1939: S-a născut jurnalistul Ilie Şerbănescu; membru al primei echipe redacţionale şi tehnice a TVR (colectiv închegat în 1959), a lucrat mai ales la Departamentele de Film şi Teatru (până în 1971); corespondentul pentru Dobrogea al TVR (1971-2004) (m. 2013)
– 1944: S-a născut Dumitru Ichim, poet, prozator şi eseist stabilit în Canada; licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1969), este preot al parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener, Ontario (din 1978); desfăşoară o susţinută activitate în rândurile comunităţii româneşti, contribuind esenţial la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la construirea unei biserici ortodoxe române (sfinţită la 14 august 1994)
– 1945: S-a născut Mircea Ghiţulescu, critic şi istoric literar, cronicar dramatic, eseist şi prozator; opera sa capitală este „Istoria literaturii dramatice române contemporane” (1900-2000) (m. 2010)
– 1945: S-a născut Ioan Chezan, muzician și dirijor; de numele lui se leagă înființarea, în 1971, a primei școli de muzică din județul Sălaj, dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă. Le-a condus pe ambele, în calitate de director, până în 2009 când s-a pensionat. Din 2005, tot prin strădania lui Ioan Chezan, Școala cu Program de Artă a căpătat statutul de liceu, inițiind în tainele muzicii și artelor plastice elevi începând cu clasa I și până la tineri de clasa a XII-a
– 1948: S-a născut Lucian Avramescu, poet şi jurnalist; fondator și director general al agenţiei A.M. PRESS – 70 de ani
– 1952: S-a născut actorul Andrei Finţi
– 1954: S-a născut actorul Răzvan Vasilescu
– 1956: A murit Victor Papilian, medic, profesor, prozator, dramaturg, eseist, memorialist, ziarist, violonist; întemeietor al anatomiei clujene şi al primei Societăţi de Antropologie din România (n. 1888)
– 1959: A murit pictorul Nicolae Dărăscu (n. 1883)
– 1984: A murit Vasile Lovinescu, eseist, critic literar, dramaturg şi filosof esoteric (frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu) (n. 1905)
– 1996: A murit dirijorul de origine română Sergiu Celibidache; a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1912)
– 2000: A murit Ion Omescu, actor, dramaturg, poet, teoretician al teatrului; în perioada 1947-1953 a făcut închisoare pentru încercarea de trecere frauduloasă a graniţei; după eliberare va scrie un text despre condiţiile din închisorile comuniste, interceptat de Securitate, pentru care va mai fi închis între anii 1957 şi 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); în 1972, invitat în Anglia la Festivalul de teatru de la Stratford on Avon, a cerut azil politic în Franţa (n. 1925)
– 2015: A murit actriţa Leonie Waldman-Eliad, o legendă a cântecului evreiesc din România; vreme de 67 de ani a slujit Teatrul Evreiesc de Stat (n. 1932)
– 2017: A murit actorul Septimiu Sever; a emigrat în Canada în 1971 (n. 1926) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Luxemburg: Eurostat publică estimările preliminare privind evoluţia PIB-ului UE şi al zonei euro în trimestrul II 2018 şi datele privind producţia industrială, în iunie 2018
– Hong Kong: Conferinţă a Clubului Corespondenţilor Străini (FCC) din Hong Kong şi a lui Andy Chan, liderul Partidului naţional care militează pentru independenţa fostei colonii britanice, eveniment pentru care autorităţile chineze au cerut anularea
– Jena, Germania: Discuţie cu cetăţenii privind viitorul Europei, în prezenţa cancelarului german, Angela Merkel
– Manilla: Curtea Supremă examinează recursul împotriva deciziei statului Filipine de a se retrage de la Curtea Penală Internaţională
– Luanda, Angola: Summit regional privind situaţia din Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud
– New York: Audierea de către tribunalul federal din Brooklyn a lui Joaquin Guzman, poreclit „El Chapo”, liderul cartelului Sinaloa din Mexic şi cel mai mare traficant de droguri al momentului, înaintea procesului care va avea loc în 5 septembrie
Aniversări – Comemorări
– Ziua Independenţei Pakistanului – faţă de Regatul Unit/ 1947
– 1575: A murit Diego Hurtado de Mendoza, diplomat, istoric şi scriitor spaniol (n. 1503 sau 1504)
– 1777: S-a născut Hans Christian Oersted, fizician şi chimist danez; în 1820 a descoperit acţiunea curentului electric, care străbate un conductor, asupra acului magnetic, punând bazele electromagnetismului; fondator (1825) al Şcolii Politehnice din Copenhaga (m. 1851)
– 1815: S-a născut Charles Naudin, biolog şi botanist francez, care a descoperit principiile de bază ale eredităţii (m. 1899)
– 1840: S-a născut Richard von Krafft-Ebing, neurolog și psihiatru austriac de origine germană (m. 1902)
– 1842: S-a născut matematicianul francez jean-gaston darboux; contribuţii în domeniile geometriei diferenţiale şi teoriei integrării funcţiilor reale („teorema lui D”); a avut stânse legături cu România: a purtat o lungă corespondenţă cu medicul Constantin I. Istrati, iar Gheorghe Ţiţeica şi-a susţinut teza de doctorat la Sorbona sub conducerea sa; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1917)
– 1860: S-a născut lingvistul suedez Göran Björkman; a cunoscut bine şi limba română, ceea ce i-a permis să traducă şi să publice în suedeză lucrări ale unor autori români („Traduceri suedeze din poeţi români” – 1921); membru de onoare străin al Academiei Române din 1922 (m. 1923)
– 1865: S-a născut scriitorul rus Dmitri Merejkovski; considerat ideologul simbolismului din literatura rusă (m. 1941). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii inclusiv stilul vechi – 2 august 1865
– 1867: S-a născut scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (m. 1933)
– 1910: S-a născut Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete („Studii de zgomote”); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al „Grupului de cercetări muzicale de la Paris” (alături de Pierre Henry) (m. 1995)
– 1921: S-a născut regizorul italian de teatru Giorgio Strehler, fost director la „Piccolo Teatro” din Milano şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (m. 1997)
– 1924: S-a născut Georges Prêtre, compozitor şi dirijor francez (m. 2017)
– 1933: S-a născut chimistul elveţian Richard R. Ernst; contribuţii în domeniul spectroscopiei de rezonanţă magnetică nucleară; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1991 – 85 de ani
– 1933: S-a născut scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay, ale cărui romane s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă; este considerat romancierul australian cu cel mai mare succes comercial din ultimii ani (m. 2012) – 85 de ani
– 1941: A murit chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (n. 1854)
– 1945: S-a născut Steve Martin, actor american de comedie
– 1951: A murit publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (n. 1863)
– 1953: S-a născut James Roy Horner compozitor, orchestrator şi dirijor american; a compus muzica pentru peste 100 de filme, printre care: „Titanic”, „Avatar”, „Aliens”, „Apollo 13”, „Masca lui Zorro”, „Legenda lui Zorro”, „Star Trek II: Mânia lui Khan”, „O minte sclipitoare”, „Star Trek III: În căutarea lui Spock” (m. 2015) – 65 de ani
– 1956: A murit Bertolt Brecht (născut Eugen Berthold Friedrich Brecht), dramaturg, poet, regizor de origine germană, iniţial expresionist, întemeietor al instituţiei teatrale „Berliner Ensemble”, iniţiator al „teatrului epic”; a promovat o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice; a fost unul dintre cei care au revoluţionat teatrul secolului XX (n. 1898)
– 1958: A murit Frédéric Joliot-Curie, chimist şi fizician francez; împreună cu soţia sa, Irène, a făcut cercetări în domeniul fizicii nucleare şi al radioactivităţii artificiale; Premiul Nobel pentru chimie pe 1935, împreună cu Irène Joliot-Curie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (n. 1900) – 60 de ani
– 1959: S-a născut renumitul baschetbalist american Earvin Johnson (supranumit „Magic”)
– 1960: S-a născut Sarah Brightman, cântăreaţă de crossover clasic, compozitoare, actriţă şi dansatoare britanică
– 1963: S-a născut actriţa franceză de film Emmanuelle Béart – 55 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://people.plurielles.fr/biographie/emmanuelle-beart-3778504-402.html şi http://www.hollywood.com/celebrities/emmanuelle-beart-57261686/) dau ca an al naşterii 1965
– 1966: S-a născut actriţa afro-americană de film Halle Berry (nume complet: Maria Halle Berry); prima femeie de origine afro-americană care a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal
– 1972: A murit Jules Romains (nume real: Louis Henri Jean Farigoule), poet, romancier, dramaturg şi eseist francez; fondator şi reprezentant principal al doctrinei unanimismului (n. 1885)
– 1981: A murit dirijorul austriac Karl Böhm (n. 1894)
– 1983: S-a născut actriţa americană Mila Kunis – 35 de ani
– 1983: S-a născut Elena (Sergheevna) Baltacha, jucătoare de tenis britanică de origine ucraineană; a fost, pentru 132 de săptămâni, numărul 1 în tenisul din Marea Britanie, poziţie pe care şi-a adjudecat-o între 2009 şi 2012 (m. 2014) – 35 de ani
– 1984: A murit J.[ohn] B.[oynton] Priestley, romancier, dramaturg şi eseist britanic (n. 1894)
– 1988: A murit Enzo Ferrari, pilot şi constructor de automobile italian; numele său este legat de istoria curselor automobilistice; în 1929 a fondat, la Modena, firma care-i poartă numele (n. 1898) – 30 de ani
– 1994: A murit Elias Canetti, prozator, dramaturg şi eseist britanic de limbă germană; Premiul Nobel pentru Literatură în 1981 (n. 1905, la Ruse/Bulgaria, într-o familie de evrei)
– 2004: A murit Czesław Miłosz, poet, eseist şi romancier american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 (n. 1911)
– 2006: A murit actorul american de film Bruno Kirby (n. 1949)
– 2010: A murit Abbey Lincoln (numele real, Anna Marie Wooldridge), cântăreaţă de jazz, compozitoare, actriţă afro-americană (n. 1930)
– 2012: A murit şahistul sârb Svetozar Gligorić; unul dintre cei mai buni jucători de şah din lume din perioada anilor 1950 – 1960 (n. 1923)
– 2014: A murit actorul american Stephen Lee (n. 1955)