Diplomaţia pare să piardă teren în faţa unor atacuri verbale cât se poate de explicite, iar presa internaţională încearcă să redea ambele aspecte cu o cât mai mare obiectivitate.
Ieri, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că,”Iranul nu va negocia cu Statele Unite”. Potrivit ziarul iranian „Tehran Times”, Khamenei a mai spus că “Iranul va purta negocieri cu SUA numai dacă ele nu vor fi marcate de presiuni şi de încordare or, astăzi, lucrurile nu stau aşa, astfel încât eu interzic negocierile. Nu vom avea război cu SUA, dar nici negocieri”. Cotidianul israelian „Ha’aretz” pomeneşte şi el declaraţiile Ayatollahului Khamenei, adăugând că, în opinia acestuia, „proasta gestionare economică a guvernului este mai gravă decât sancţiunile SUA”. „Printr-o mai bună gestionare şi planificare economică vom putea rezista în faţa sancţiunilor şi le vom putea depăşi”, a mai spus liderul iranian, citat de „Ha’aretz”.
În Europa însă, cancelarul german Angela Merkel pare să susţină diplomaţia. Cotidianul german „Frankfurter Allgemeine” anunţă că, „sâmbătă, Angela Merkel se va întâlni în apropierea Berlinului cu preşedintele rus Vladimir Putin”. Ţinând contabilitatea, ziarul subliniază că „Merkel şi Putin se întâlnesc pentru a doua oară în ultimele trei luni, iar în centrul discuţiilor se vor afla mai ales conducta de gaze Nord Stream 2, dar şi probleme legate de situaţia din estul Ucrainei”. Cotidianul belgian „Le Vif” nu uită să amintescă şi faptul că, „la sfârşitul lunii iulie, Angela Merkel i-a mai primit şi pe Valeri Gherasimov, şeful Statului Major rus, un personaj căzut victimă sacţiunilor europene datorate conflictului ucrainean, împreună cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov”. Potrivit ziarului moscovit „Kommersant”, un oficial al guvernului german, Steffen Seibert, ar fi subliniat şi că „se va discuta agenda bilaterală şi conflictul din Siria, care ne îngrijorează”.
Eforturi diplomatice par să depună şi cele două Corei. Ziarul american „The Washington Post” informează că „liderii din Coreea de Nord şi de Sud au convenit ca, în luna septembrie, să organizeze o reuniune la nivel înalt”. Ziarul sud-coreean „South Korea Morning Post” observă că „Administraţia Trump pare să fi intrat în ape ceva mai tulburi în tentativa de a convinge Coreea de Nord să se denuclearizeze, dar, în Peninsula Coreea, cele două ţări par să înregistreze progrese în tentativa lor de a se apropia treptat, chiar dacă denuclearizarea Nordului e departe de a se fi clarificat”.
În privinţa României, ecourile recentelor proteste de la Bucureşti şi din ţară nu s-au stins încă. În cotidianul italian „La Repubblica”, un protestatar venit din Italia afirmă: „Oamenii care ne guvernează nu sunt calificaţi şi sunt corupţi. Sper ca alegerile viitoare să aducă o mare schimbare în ţară”. Ziarul american „The Wall Street Journal” afirmă că „demonstraţiile de vinerea trecută s-au soldat cu sute de răniţi” şi citează o protestatară care explică motivele protestelor: „Vrem să punem capăt hoţiei şi prostiei, luptăm pentru normalitate”. În sfârşit, agenţiile străine de presă notează şi ele că, în cursul zilei de ieri, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o declaraţie publică legată de ultimele evenimente, sublinind că „protestele de sâmbătă şi duminică au arătat adevărata faţă a celor care ies în stradă de mult timp. Românii ştiu să fie civilizaţi, activi şi corecţi. Oamenii au ieșit în stradă să protesteze, iar România traversează o stare gravă de tulburare din cauza violențelor”./adanga
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR