Echipa de acrobaţie cu planorul a României a obţinut medaliile de bronz la cea de-a 9-a ediţie a Campionatului Mondial de acrobaţie cu planorul – clasa advanced, competiţie care a avut loc în perioada 2 – 12.08.2018 la Zabraslavice, în Republica Cehă. Primele două trepte ale podiumului au fost ocupate de Cehia şi Polonia, iar în urma echipei noaste s-au clasat Germania, Italia şi Marea Britanie.
Rezultatul ete remarcabil şi pentru că planorul echipei noastre a suferit încă din prima zi de concurs o defecţiune importantă, apărută la prima vedere, ca urmare a unei greşeli de fabricaţie, iar sportivii noştri au continuat competiţia zburând cu aeronave puse la dispoziţie de ceilalţi participanţi.
Delegaţia noastră a fost compusă din sportivii Aeroclubului României: Ciprian Lupaş, Lorand Daroczi, Octav Alexan, Zsolt Gal şi Alin Droboş.
RADOR – 14 august