Șase tineri muzicieni care studiază în toate colțurile Europei vin acasă ca să împărtăşească ceea ce au învăţat cu cei de acasă, în Turneul național COOLsound. Cei șase tineri studiază Berlin, Salzburg, Londra, Manchester, Saarbrücken și București și cântă la vioară, violoncel, pian sau orgă.
În turneul desfășurat între 2 și 10 septembrie, ei vor susține recitaluri la Tulcea, Tecuci, Deva, Alba Iulia, Timişoara, Caracal şi București – la Sala Radio şi Arcub Gabroveni. După ce vor fi protagoniştii câte unui recital integral în orașe din toate colțurile țării, se vor întâlni toți șase pe scena Sălii Radio și pe cea a Sălii Mari ARCUB Gabroveni, pe 9 și 10 septembrie. Numele lor sunt Mălina Ciobanu – vioară, Izabela Ghergu – violoncel, Cristian Sandrin – pian, Vlad Vișenescu – orgă,Radu Prisada – pian, Mircea Dumitrescu – vioară. Acompaniază la pian Clementina Ciucu-Ristea.
Turneul național COOLsound se doreşte a fi un gest care întăreşte legătura acestor artişti cu țara în care s-au născut, care dă posibilitatea publicului de acasă să îi cunoască și să îi aprecieze, să se bucure de talentul și de performanța lor.
România este cunoscută în lume prin mulți muzicieni excepționali, care cântă în mari orchestre de prestigiu de pe toate meridianele sau susțin recitaluri pe importante scene ale lumii. Sunt pe afișe, pe internet, se scrie despre ei în presă, dar revin tot mai rar acasă. Nu pentru că nu ar dori, ci pentru că nu sunt chemaţi decât întâmplător. Într-o Românie care îşi sărbătoreşte Centenarul este important să ne aducem aminte nu doar de trecut, ci şi de prezent, cel pe care se construieşte viitorul. Iar acest viitor poate avea un colţ ţesut de un arcuş de vioară sau de violoncel, un detaliu construit pe o claviatură de pian sau de orgă.
COOLsound tocmai asta își propune. Să creeze premiza unor întâlniri incitante cu tineri instrumentiști excepționali care abia așteaptă să ne arate ce minunate lucruri noi au învățat.
Cei șase artiști au la activ numeroase premii și trofee naționale și internaționale, dobândite la competiții de cel mai înalt nivel de performanță. Sunt șase tineri români capabili să uimească prin talentul, perseverența și sensibilitatea lor. Șase români ale căror cariere sunt la început, dar ale căror nume se vor mai face, fără îndoială, auzite.
Sinteză: Mariana Drăgoi