În America Latină, sărbătorile închinate Fecioarei Maria sunt însoţite de pelerinaje, liturghii, procesiuni în costume sofisticate, străzi şi altare împodobite cu flori multicolore, tradiţii grăitoare stând mărturie moştenirii hispanice, asociate ulterior cu o serie de apariţii ale Maicii Domnului, petrecute de-a lungul veacurilor. Ţările latino-americane au ales-o pe Fecioara Maria ca sfântă patroană a lor, cu varii denumiri, în funcţie de locul unde s-a manifestat printr-o apariţie, înfăţişată fiind, de multe ori, cu o coroană pe cap şi, adesea, cu Pruncul Iisus în braţe.
Nuestra Señora de Guadalupe, sfânta patroană a Mexicului, al cărei principal centru de cult este Basilica de Santa Maria de Guadalupe (sau Insigne y Nacional Basílica de Santa María de Guadalupe), i s-a arătat, la început de secol XVI, indigenului Juan Diego Cuauhtlatoatzin, pentru a-şi face cunoscută dorinţa de a i se construi un altar pe un deal din apropiere de actuala capitală a ţării, Ciudad de Mexico. În urma mai multor apariţii, Fecioara şi-a lăsat imaginea imprimată pe veşmântul demnului urmaş al aztecilor, iar el i-a arătat această minune episcopului local, care a îndemnat la veneraţie. Construcţia primei bazilici dedicate Fecioarei de Guadalupe, vechiul edificiu – Templo expiatorio a Cristo Rey – a început odată cu aşezarea primei pietre a lăcaşului, în 1695, şi s-a încheiat în 1709. Noua bazilică, de formă circulară, simbolizând cortul care a ascuns Chivotul Legământului în drumul său prin deşert, a fost ridicată între 1974 şi 1976, din nevoia de a adăposti pelerinii din ce în ce mai numeroşi veniţi să se închine Fecioarei de Guadalupe, sărbătorită pe 12 decembrie, data la care a avut loc ultima sa apariţie din 1531, potrivit unui text hagiografic din secolul al XVII-lea. Cu o seară înainte, bisericile din întregul Mexic sunt ticsite de credincioşi pentru a celebra ceea ce ei numesc «las mañanitas a la Guadalupana», un cânt închinat Fecioarei. Devoţiunea pentru Fecioara de Guadalupe este o parte a idetităţii mexicane şi a fost prezentă în evoluţia istorică a ţării, de la lupta pentru independenţă, la reformă şi la revoluţia mexicană.
Unul dintre simbolurile culturii şi religiei Argentinei, Nuestra Señora de Luján, sfânta patronă a ţării, este venerată aici din 1630, ca imagine emblematică. Luján, un râu şi un oraş cu acelaşi nume din Argentina, este cunoscut în prezent pentru biserica sa neogotică ridicată în cinstea Fecioarei, amintind de apariţia sa aici, în urmă cu secole. În 1630, un latifundiar portughez stabilit în Argentina a avut iniţiativa de a construi pe moşia sa o capelă în onoarea Maicii Domnului, pentru atare lucrare rugând un prieten brazilian să îi trimită o reprezentare a sa. Prietenul i-a trimis două statuete, care au ajuns de la Sao Paolo la Buenos Aires în două cutii. După multe întâmplări, la destinaţie a ajuns o singură cutie, conţinând o statuetă a Maicii Domnului cu pruncul în braţe, iar în 1670 a fost ridicat spre adăpostirea ei un sanctuar pentru a fi venerată. Primul sanctuar dedicat Fecioarei de la Luján, considerat Sanctuar Naţional al Argentinei, a fost inaugurat în 1763, însă dărâmat mai târziu. Bazilica actuală, ridicată între 1887 şi 1935, în stil neogotic, are două turle de peste o sută de metri înălţime şi 15 clopote, fiecare exprimând note muzicale, purtând un nume şi o deviză. De sărbătoarea Fecioarei de la Luján, pe 8 mai, mii de credincioşi se adună să o venereze, primele pelerinaje organizate datând din 1893.
Povestea Fecioarei de la Coromoto (Nuestra Señora de Coromoto), declarată în 1942 sfântă patroană a Venezuelei, vine de prin 1652, când Fecioara Maria i s-a arătat, de două ori, unui şef de trib local, pe nume Coromoto, care refuza să se convertească la catolicism. Când acesta, enervat, a încercat să prindă imaginea, ea a dispărut, dar a lăsat în urmă un pergament cu chipul ei. Întâmplarea l-a uimit pe indigen şi l-a determinat să urmeze calea credinţei creştine. Pergamentul a fost dus în biserica din Guanare, într-un relicvar în care a rămas până în 1987, când a fost incorporat pe piedestalul statuetei din lemn din Santuario Nacional de Nuestra Señora de Coromoto, construt pe locul celei de-a doua apariţii, în apropiere de Guanare. Tot aici există şi un muzeu dedicat Fecioarei de la Coromoto, unde sunt expuse şi veşmintele sacerdotale purtate de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei sale la sanctuar, în 1996.
Venerată în mai multe ţări din America Latină, precum Argentina, Brazilia, Chile, Columbia sau Perú, cultul Fecioarei de la Copacabana (Nuestra Señora de Copacabana), adăpostită în Basílica de Nuestra Señora de Copacabana, a început în Bolivia în 1583, când imaginea sa a ajuns aici, la peste 3.800 de metri deasupra nivelului mării, într-unul dintre cele mai vechi sanctuare ale Americii Latine, alături de cel de la Guadalupe, din Mexic. Prima capelă a fost ridicată între 1614 şi 1618. Apoi, o bazilică a fost construită între 1668 şi 1678, însă edificiul actual datează din 1805 şi adăposteste sculptura creată în 1580 de artistul indigen Francisco Tito Yupanqui, urmaş al unui mare conducător al Imperiului Incaş.
Fecioara Păcii, Virgen de la Paz, ţinând o ramură de măslin în mână, adăpostită în Catedral Basílica de San Miguel, din El Salvador, se pare că a ajuns aici în urma unui naufragiu. În 1682, nişte negustori au găsit o cutie de lemn plutind pe apă şi au încercat să o deschidă, dar nu au reuşit, lăsând-o pe plajă. Câteva zile mai târziu, au găsit-o alţii şi au pornit cu ea spre San Miguel de la Frontera. Ajunşi la destinaţie, au deschis cutia într-o piaţă publică, chiar lângă vechea biserică parohială. Cu mare mirare au văzut în cutie figura strălucitoare a Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe, iar vestea s-a răspândit imediat şi minunile au început să curgă. De îndată ce statueta a fost recunoscută şi venerată, luptele fratricide din zonă s-au încheiat, iar apariţia a căpătat numele de Fecioara Păcii. Tradiţia spune că, mai târziu, în 1787, un teribil vulcan din zonă a erupt înspăimântând localnicii, care au scos statueta Maicii Domnului la poarta principală a bisericii şi, în scurt timp, lava a luat alt traseu. Apoi, în 1833, El Salvador se afla din nou cuprins de conflicte interne, care au fost oprite tot prin mijlocirea Fecioarei Maria. În 1862 a fost pusă prima piatră a actualei catedrale, iar statueta a fost mutată din primul său sanctuar să încununeze un altar de marmură de Carrara, în noua bazilică.
În ultimele voiaje ale lui Cristofor Columb în Lumea Nouă, însoţitorii temerarului navigator au adus cu ei o reprezentare a Fecioarei Maria cunoscută ca Nuestra Señora de la Altagracia, pe insula numită de descoperitorul ei La Española, numele dat atunci actualei Republici Dominicane. În regiunea Higüey, unde a ajuns statueta, populaţia a început să o venereze ca protectoare a sa şi să dea de veste despre minunile făcute de ea aici, ridicându-i şi un sanctuar în 1572, înlocuit în 1971, după o trudă de 17 ani de construcţie, cu o bazilică modernă. Nuestra Señora de la Altagracia este sărbătorită pe 21 ianuarie, ziua în care s-a încheiat bătalia de la Sabana Real, în această parte a insulei, unde armata spaniolă a învins forţele franceze.
Statueta Doamnei Noastre de Aparecida (Nossa Senhora Aparecida), proclamată Regina Braziliei şi principala sa sfântă protectoare, adăpostită de una dintre cele mai mari bazilici din lume, Basílica de Nuestra Señora Aparecida, se pare că a fost găsită, prin 1717, de trei pescari, care au avut mult spor la prins peşte după ce au cerut mijlocirea Maicii Domnului. Unul dintre pescari a dus statueta acasă şi i-a încropit un mic altar. Apoi, locul a început să fie vizitat de toţi vecinii. În 1733, pescarul i-a dăruit statueta fiuluim său, care a construit un loc de rugăciune şi a aşezat-o pe un nou altar. Vestea miracolelor petrecute pentru cei care veneau să ceară mijlocirea Fecioarei s-a răspândit şi lăcaşul existent a devenit prea mic, aşa încât a fost necesară amenajarea unuia mai mare, inaugurat în 1745. Cum numărul credincioşilor tot creştea, edificiul a trebuit din nou mărit, în 1908 devenind bazilică. Apoi, în 1946 a început construcţia actualului lăcaş, sfinţit de Papa Ioan Paul al II-lea, Basílica de Nuestra Señora Aparecida, aflată în centrul ansamblului Santuario Nacional de Aparecida, considerată cea mai mare biserică din America Latină şi a doua cea mai mare din lume, dupa Bazilica Sfântului Petru de la Vatican. Papa Benedict al XVI-lea a dăruit altarului de aici, cel mai important loc de pelerinaj catolic din America Latină, un al doilea Trandafir de Aur, unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri pe care pontifii romani le fac marilor sanctuare ale lumii. Primul fusese dăruit de Papa Paul al VI-lea, în 1967, cu ocazia sărbătoririi a 250 de ani de la apariţia Fecioarei aici.
(Autor: Cristina Zaharia – RADOR)
