Calendarul evenimentelor, 16 august – selecţiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Administraţie

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi reprezentanţii Asociaţiei Retromobil Club Romania privind „Raliul Carpaţi Retro – 2018” (31 aug. – 2 sep.) – ora 11:00, la Teatrul Regina Maria

 

– Culte, Biserică

* Icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, jud. Vâlcea, se află în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală (14 – 16 aug.), cu prilejul hramului închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni; din programul zilei:

  • ora 8:30 – Slujba Utreniei
  • ora 10:00 – Sfânta Liturghie
  • ora 12:00 – Parastas pentru ctitori, slujitori și ostenitori ai sfântului lăcaș al Parohiei Sfântul Gheorghe – Nou
  • ora 17:00 – Slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni

 

– Diaspora

* Oradea: Primăria Oradea organizează „Ziua Diasporei”, eveniment în cadrul căruia municipalitatea vrea să afle care sunt măsurile pe care le poate lua pentru ca oraşul să devină destul de motivant pentru întoarcerea acasă a celor plecaţi în străinătate. Astăzi va avea loc conferinţa „Oradea te aşteaptă”, la eveniment urmând să fie prezenţi reprezentanţi ai echipei RePatriot şi alţi invitaţi care vor aborda anumite subiecte specifice – ora 10:00, în sala mare a Primăriei Oradea. Sărbătorirea va continua cu o vizită în Cetatea Oradea, în cadrul căreia orădenii veniţi acasă în concediu, antreprenori locali şi toţi cei care vor să fructifice oportunitatea cooperării cu diaspora şi administraţia locală vor avea ocazia să socializeze ori să schimbe impresii din experienţa proprie. Sâmbătă va avea loc un concert cu Loredana Groza – ora 20:00, în Cetatea Oradea

 

– Cultură

* „Caravana Muzeelor” continuă în lumea unei familii de oameni de știință: familia Minovici (15 – 17 aug.), Muzeul dr. Nicolae Minovici. Programul zilei:

  • ora 10:00 – ceramica românească: doctorul Nicolae Minovici a colecționat cu multă pasiune obiecte de artă tradițională românească. Pe parcursul vizitei, copiii descoperă metodele inedite utilizate pentru expunerea colecției de ceramică. La aplicaţia practică, se decorează un obiect cu acrilic, folosind motivele care au plăcut cel mai mult

* Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu ADOC (Asociaţia pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale) organizează proiecția filmului „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu; invitat – actorul Constantin Codrescu – ora 19:00, în Grădina MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Are loc proiecţia documentarului „Placebo – Alt.Russia”, eveniment organizat în prefața celei de-a treia ediții DokStation Music Documentary Film Festival – ora 19:30, la Gastrobar „Deschis”, Splaiul Unirii nr. 160. Documentarul realizat în 2016, în regia lui Charlie Targett-Adams, este prezentat în premieră națională

* Corbu, jud. Constanţa: În cadrul Festivalului Internaţional Arkadia ShortFest, ediția a 5-a (15 – 18 august), astăzi Oana Brătilă susţine un workshop practic cu o iniţiativă marca „#HaiCuMine – Lecţii de prim ajutor” – ora 12:00, în noul spaţiu din cadrul Unbar. Seara are loc o dezbatere moderată de Dan Lazea, cercetător în domeniul ştiinţelor politice şi al filosofiei – „Cultura protestului şi arta contemporană” – în cadrul căreia se vor căuta răspunsuri despre cum s-a construit în România cultura recentă a protestului şi care sunt etapele şi actorii relevanţi ai acestui proces – ora 19:00. Proiecţiile de filme încep de la ora 21:00 cu secţiunea Focus: VSMU Slovacia, care reuneşte cele mai bune filme studenţeşti din Slovacia din prezent şi continuă la ora 22:30 cu prima parte a selecţiei oficiale Arkadia ShortFest, secţiunea necompetiţională. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Horezu: Spectacolul „Brâncovenii” va fi pus în scenă de Compania Teatrală „Zona” din București, în contextul sărbătoririi Sfinților Martiri Brâncoveni – ora 19:00, la Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu”

* Sebeş, jud. Alba: Are loc momentul festiv al deschiderii oficiale „Zilele Municipiului Sebeș” (16 – 19 aug.), într-o atmosferă tradițională, atunci când vor fi primite delegațiilor din țară și din străinătate, vor fi premiate persoane unice din viața de zi cu zi a urbei, va fi decernat titlul de cetățean de onoare – ora 19:30, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”. Evenimentul cuprinde concerte, recitaluri de muzică populară, spectacol de lasere, foc de artificii

 

– Sport

* Are loc meciul dintre FCSB şi Hajduk Split (Croaţia), în manșa decisivă a turului trei preliminar din Europa League – ora 21:30, pe Arena Naţională

* Cluj-Napoca: Are loc meciul dintre CFR Cluj – Alaşkert (Armenia), în turul trei preliminar din Europa League – ora 20:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”

* Craiova: Meciul dintre echipa Universitatea Craiova și formația germană RB Leipzig, din manșa secundă a turului trei preliminar al Europa League – ora 19:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”

* Ploieşti: La Aeroclubul Teritorial Ploieşti – Aerodrom Strejnic, la cea de-a XIII-a a Campionatului Mondial de Acrobaţie cu avionul (13th FAI World Advanced Aerobatic Championships) (15 – 25 aug.), au loc zborurile de concurs, în perioada 16 – 24 august, între orele 10:00 şi 19:00. Competiţia este organizată de Aeroclubul României împreună cu Federaţia Aeronautică Română sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale

* Sibiu: Se desfăşoară „Sibiu Rally Romania” în perioada 16 – 18 august, fiind o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Evenimentul confirmat în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA) și în calendarul național al Retromobil Club România (RCR), aduce în Piața Mare din Sibiu mașini prestigioase care au marcat istoria automobilului și a sporturilor cu motor. În premieră, „Sibiu Rally Romania” include și prima competiție dedicată mașinilor electrice de la noi din țară

* Kiev: România evoluează la Campionatul European de minifotbal de la Kiev:

  • Grupa B: România – Spania – ora 22:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 16 august

* Acum 112 ani (1906) avea loc cutremurul catastrofal de la Valparaíso, Chile. Magnitudinea a fost de 8,6 pe scara Richter, iar numărul impresionant de victime s-a ridicat la 20.000

* Acum 93 de ani (1925), la Mark Strand Theatre (SUA), a avut loc premiera filmului „Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin, considerată una dintre cele mai bune pelicule din întreaga istorie a filmelor mute

* Cu 78 de ani în urmă (1940), între 16 şi 24 august, au avut loc tratativele româno-ungare de la Turnu Severin, în cadrul cărora delegaţia maghiară cerea alipirea la Ungaria horthystă a mai mult de jumătate din suprafaţa Transilvaniei, iar delegaţia română susţinea doar principiul schimbului de populaţii. Tratativele au eşuat

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache; Sf. Cuvios Iosif de la Văratec (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

 

– 1816, 16/28: S-a născut botanistul Florian Porcius; unul dintre creatorii terminologiei botanice româneşti; în 1848 a făcut parte din delegaţia care a susţinut, la Viena, drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, fapt ce i-a atras arestarea; membru titular al Academiei Române din 1882 (m. 1906)

 

– 1823: S-a născut Alexandru Hurmuzaki (Hurmuzachi), publicist şi om politic; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1871) – 195 de ani

 

– 1869: S-a născut compozitorul, flautistul şi profesorul Petre Elinescu (m. 1947)

 

– 1891: S-a născut Scarlat Lambrino, epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane; stabilit în Portugalia din 1947; membru corespondent al Academiei Române din 1934 (m. 1964, la Lisabona)

 

– 1903: S-a născut Pan M. Vizirescu (prenumele la naştere: Pantelimon), poet şi eseist; colaborator constant al Radiodifuziunii Române din 1931, va deveni subdirector (director adjunct) la compartimentul Radiojurnal (până la 23 august 1944); judecat în lotul celor 14 gazetari şi scriitori români consideraţi „colaboraţionişti”, a fost condamnat, în 1945, la muncă silnică pe viaţă, dar nu a făcut detenţie, ci a stat ascuns în casa părinţilor săi din Slatina, într-un adăpost ingenios, din care avea să iasă abia în anul 1967; în ciuda vârstei înaintate, după 1990 a fost extrem de activ în viaţa literară şi culturală (m. 2000) – 115 ani

 

– 1920: S-a născut Virgil Ierunca, eseist, critic literar şi poet; stabilit din 1947 la Paris; între anii 1952 şi 1975 a lucrat la Radiodifuziunea Franceză, ca redactor al unor emisiuni politice şi culturale în limba română; din 1975 a fost colaborator al postului de radio „Europa Liberă”; a publicat primul studiu despre „Fenomenul Piteşti” (1990); soţul Monicăi Lovinescu (m. 2006)

 

– 1920: S-a născut Gelu Solomonescu, compozitor de muzică uşoară, pianist şi şef de formaţie (m. 1984)

 

– 1921: S-a născut Ovid S. Crohmălniceanu (numele real: Moise Cahn), critic şi istoric literar, scriitor (m. 2000)

 

– 1931: S-a născut Ileana Berlogea, istoric literar, teatrolog şi profesor (m. 2002)

 

– 1981: A murit dirijorul de cor Ion Vanica (fondator, alături de Dumitru D. Botez, şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române) (n. 1917)

 

– 1987: A murit Emil Condurachi, istoric, arheolog şi profesor; specialist în istoria Antichităţii; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1912)

 

– 2008: A murit Elena Leuşteanu – Teodorescu, fostă gimnastă, binecunoscută pentru cucerirea a trei medalii – toate de bronz – la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956) şi Roma (1960); de asemenea, este prima sportivă care a adus gimnasticii româneşti o medalie de la Jocurile Olimpice, medalie obţinută la Melbourne (n. 1935, la Cernăuţi, astăzi în Ucraina) – 10 ani

 

– 2017: A murit poeta, prozatoarea și editoarea Ileana-Lucia Floran (n. 1960) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Are loc o nouă rundă de negocieri privind Brexit-ul (16 – 17 aug.)

 

– Dresda, Germania: Cancelarul german, Angela Merkel participă la o întâlnire a partidului său, Uniunea Creştin Democrată (CDU), în Saxonia

 

– Stockholm, Suedia: Ministrul suedez al finanțelor, Magdalena Andersson, prezintă noi prognoze economice și cheltuieli pentru anii următori, în timp ce țara se îndreaptă spre alegerile generale din 9 septembrie

 

– Taşkent, Uzbekistan: Are loc expoziţia din domeniul industriei „Made in Tajikistan”, cu ocazia vizitei preşedintelui Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon (16 – 17 aug.)

 

– Oslo, Norvegia: Cursa arctică de ciclism a Norvegiei (16 – 19 aug.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1557: S-a născut pictorul şi gravorul italian Agostino Carracci (m. 1602)

 

– 1645: S-a născut scriitorul moralist francez Jean de La Bruyère (m. 1696)

 

– 1705: A murit Jakob Bernoulli, matematician și fizician elvețian; a dezvoltat calculul diferențial și integral introdus de Isaac Newton şi  Gottfried von Leibniz (n. 1654)

 

– 1744: S-a născut astronomul francez Pierre Méchain, care împreună cu prietenul său Charles Messier, a lucrat la un catalog celebru de nebuloase, “Catalogul Messier” (m. 1804)

 

– 1845: S-a născut fizicianul francez Gabriel Lippmann; a realizat prima fotografie color a spectrului solar; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1921, la bordul transatlanticului „France”)

 

– 1863: S-a născut Gabriel Pierné, dirijor, organist şi compozitor francez (m. 1937) – 155 de ani

 

– 1913: S-a născut (la Brest-Litovsk, azi în Belarus) Menachem Begin, jurist şi om politic israelian (premier al Israelului între anii 1977 şi 1983); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1978, împreună cu Anwar Sadat, preşedintele Egiptului, datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat (m. 1992) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Charles Bukowski (născut Heinrich Karl Bukowski), poet, nuvelist și romancier american de origine germană (m. 1994)

 

– 1928: S-a născut cântăreaţa americană de bossa nova Eydie Gorme (născută Edith Gormezano) (m. 2013) – 90 de ani

 

– 1934: S-a născut actorul şi regizorul francez de film Pierre Richard (numele complet: Pierre-Richard Maurice Charles Leopold Defays)

 

– 1935: S-a născut scriitorul vietnamez Duyên Anh, exilat în Franţa din 1983 (m. 1997)

 

– 1949: A murit (într-un accident de maşină) prozatoarea şi jurnalista americană Margaret Mitchell (numele la naştere Margaret Munnerlyn Mitchell), autoarea romanului care a stat la baza celebrului film „Pe aripile vântului” (n. 1900)

 

– 1954: S-a născut James Cameron (nume la naştere: James Francis Cameron), regizor de film american de origine canadiană, scenarist, actor, producător (autor a două dintre peliculele cu cele mai mari încasări din istoria filmului, „Avatar” şi „Titanic”) şi inventator (a lucrat la dezvoltarea sistemului digital tridimensional Fusion Camera System)

 

– 1956: A murit Béla Lugosi (Béla Ferenc Deszö Blaskó), actor american de origine ungară, cel care i-a dat viaţă, pe ecran, contelui Dracula (1927), rol care l-a consacrat (n. 1882, la Lugoj/România)

 

– 1958: S-a născut Madonna (Louise Veronica Ciccone), cântăreaţă de muzică pop şi actriţă de film americană – 60 de ani

 

– 1959: A murit Wanda Landowska, clavecinistă, pianistă şi profesoară poloneză (n. 1879)

 

– 1960: S-a născut actorul american Timothy Hutton

 

– 1962: S-a născut Steve Carell, actor de comedie, producător, scriitor și regizor american

 

– 1977: A murit cântăreţul şi actorul american Elvis Presley; supranumit „Regele Rock-and-Roll-ului” (n. 1935)

 

– 1998: A murit scriitoarea americană Dorothy West, ultima personalitate a mişcării artistice afro-americane a anilor ’20 ai secolului XX (aşa-numita „Renaştere a Harlemului”) (n. 1907) – 20 de ani