PORTRET: James Cameron – unul dintre cei mai ingenioşi reprezentanţi ai cinematografiei mondiale

de Răzvan Moceanu

Regizorul, producătorul, editorul, scenaristul și inventatorul James Francis Cameron s-a născut la 16 august 1954 la Kapuskasing, Ontario, Canada, părinţii săi fiind Shirley, artist şi soră medicală şi Phillip Cameron.

A absolvit şcoala primară la Stamford Collegiate School din Niagara Falls, apoi şcolile secundare Lutheran High School of Orange County şi Troy High School, apoi Fullerton College.

A lucrat ca şofer de camion şi scriitor, apoi a debutat în 1978 ca regizor, scenarist şi producător, cu pelicula „Xenogenesis”, urmat un an mai târziu de filmul „Rock ‘n’ Roll High School”, în care a fost asistent de producţie.

Au urmat direcţia artistică la pelicula SF „Battle Beyond the Stars” (1980), regia şi efectele speciale pentru „John Carpenter’s Escape from New York” (1981), designer de producţie la „Galaxy of Terror” (1981), şi consultant în design pentru „Android” (1982).

EPA/PETER RAE AUSTRALIA AND NEW ZEALAND OUT

Printre creațiile sale cinematografice se numără şi filme de importanţă majoră precum „Terminatorul” (1984), „Rambo: First Blood Part II” (1985), „Aliens” (1986), „The Abyss” (1989), „Terminatorul 2: Ziua Judecății” (1991), „Minciuni adevărate” (1994), „Titanic” (1997) și „Avatar” (2009).

A devenit astfel regizorul celor mai bine vândute două filme din istoria cinematografiei.

Filmul „Avatar”, produs de 20th Century Fox în 2009 are până în prezent peste 3 miliarde de dolari încasări, fiind considerat pentru mai mulţi ani producţia de cinema cea mai bine vândută din istorie. Să menţionăm şi faptul că bugetul utilizat pentru realizarea filmului a fost de 310 milioane dolari.

Pe locul fruntaş în acest top se află cealaltă peliculă de mare impact a lui Cameron – „Titanic”, produsă de 20th Century Fox şi Paramount în 1997, cu încasări totale de peste 2 miliarde dolari, după o investiţie iniţială în producucţie de circa 272,6 milioane dolari.

Cameron este considerat de departe cel mai vândut regizor din toate timpurile, estimându-se că eforturile sale artistice au adus încasări totale de circa 2 miliarde de dolari în America de Nord și aproape 6 miliarde pe întreg mapamondul.

După regizarea filmului Titanic, Cameron și-a dedicat o parte din carieră dezvoltării sistemului digital tridimensional Fusion Camera System.

Din această perspectivă a împletirii activităţii ştiinţifice cu cea de artist, Cameron a avut contribuţii importante și în ceea ce privește tehnologia filmării subacvatice și a vehiculelor controlate de la distanță.

Pentru filmele sale a primit multe premii Oscar sau nominalizări, precum şi nenumărate alte premii şi distincţii. Numai pentru „Titanic”, Cameron a primit trei premii Oscar, alte şase nominalizări la Oscar, două premii Golden Globe precum şi alte circa 25 de premii şi distincţii.

Pelicula „Avatar” a fost distinsă cu două premii Golden Globe, două nominalizări la Oscar şi alte aproximativ 25 de alte premii şi distincţii.

Este adevărat, este şi deţinătorul nedoritului premiu „Zmeura de aur” pentru cel mai prost scenariu acordat pentru „Rambo: First Blood Part II”.

Începând cu anul 2002, Cameron s-a concentrat pe realizarea de filme documentare.

Spre exmplu, săptămâna trecută regizorul şi-a prezentat la New York, ultimul documentar – uimitorul „Deepsea Challenge”, un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat, de unul singur, Groapa Marianelor. Aventura sa în submarin l-a dus pe regizorul canadian în martie 2012 la o adâncime de 10.898 de metri în Oceanul Pacific, locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, aflat la sud de insula americană Guam. Documentarul prezintă toate etapele de pregătire a acelei expediţii: de la visul din copilărie al lui James Cameron la construirea submarinului şi până la expediţia propriu-zisă.

Cameron este şi membru al NASA Advisory Council şi lucrează la un proiect privind amplasarea camerelor video pe naveta spaţială care ar urma să efectueze o misiune către Marte.

A fost căsătorit de cinci ori, prima dată cu Sharon Williams între 1978 şi 1984, cu Gale Anne Hurd, între anii 1985–1989, cu Kathryn Bigelow, între 1989 şi 1991, cu Linda Hamilton între anii 1997 şi 1999, cu care are o fiică – Josephine, născută în 1993 (fiindcă Linda Hamilton l-a sedus pe regizor încă din anul 1991 !) şi în fine, din anul 2000 este însurat cu Suzy Amis.

Să mai precizăm şi că divorţul de Linda Hamilton l-a costat pe Cameron circa 50 de milioane dolari pe care i-a virat în contul acesteia.

În fine, estmările anului 2013 arătau că averea lui James Cameron se apropia de 1 miliard de dolari.