Un cutremur de 5,1 grade pe scara Richter s-a înregistrat, joi seara, la ora locală 20:19, în regiunea Molise din centrul Italiei, cu epicentrul la Montecilfone, în provincia Campobasso, la o adâncime de 9 kilometri. Oamenii au ieşit pe străzi. Seismul a fost resimţit şi în Campania, Abruzzo, Lazio şi Puglia.
Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia a înregistrat zece replici mai uşoare în zonă: de magnitudinea 2,8 la 6kilometri de Montecilfone la ora 20:26; 3.0 grade la şase kilometri de Guglionesi la 20:30; 2.5 grade la patru kilometri de Guglionesi la ora 20:30; 2.5 grade la 4 kilometri de Guglionesi la 20:38; 3.0 grade la 5 kilometri de Montecilfone la ora 20:43; 2.1 grade la şase kilometri de Montecilfone la 20:45; 2.5 grade la 4 kilometri de San Giacomo degli Schiavoni la 20:58; 2.0 grade la 6 kilometri de Montecilfone la ora 21:08; 2.0 grade la 4 kilometri de Guardialfiera la 21.11; 2.0 grade la 4 kilometri de Palata la ora 21:11.
Casele din satul Palata (Campobasso) au suferit daune uşoare la locuinţe, iar potrivit unei prime verificări sunt crăpături în ziduri. Primarul din Acquaviva Collecroce, Francesco Trolio, vorbeşte despre „mici dărâmături”. „Şi o lampă de la iluminarea publică a căzut. Oamenii sunt toţi pe străzi, există multă teamă”.
Şi preşedintele regiunii Molise, Donato Toma, vorbeşte despre daune uşoare şi niciun rănit: „Molisenii trebuie să îşi recupereze liniştea cât mai curând posibil, deoarece în ciuda sperieturii fireşti şi a fricii, momentan nu se înregistrează decât daune uşoare şi crăpături în clădiri şi niciun rănit. Protecţia Civilă regională coordonează totul, este la muncă pe întreg teritoriul şi pregătită să intervină”.
Seismul de 5,1 grade pe Richter este a doua replică serioasă din ultimele 48 de ore: cu puţin înainte de miezul nopţii, o replică de 4,7 grade a fost resimţită între localităţile Palata şi Montecilfone.(http://www.lastampa.it/2018/08/16/italia/scossa-di-terremoto-di-magnitudo-in-molise-IEoXZKI9N6ikcmZxtjjmcN/pagina.html)
Traducerea: Oana Avram/oavram/dsirbu