EVENIMENTE INTERNE
– Camera Deputaţilor
* Reuniunea Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, sala Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, etaj 2
– Ministere
* Ministerul Educației Naționale pune la dispoziție linia TELVERDE (0800801100) pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea a doua (aug. – sep.) Aceasta va fi disponibilă în perioada 20 – 23 august, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 24 august, între orele 8:00 -14:00
* Jud.Arad: Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, efectuează o vizită de lucru în judeţul Arad (20 – 21 aug.). Programul zilei:
- ora 10:00 – discuţii cu autorităţile locale din oraşul Ineu
- ora 11:00 – deplasare în bazinul hidrografic al râului Crişul Alb
- ora 15:00 – discuţii cu primarii din zona Văii Crişului Alb, în sala de şedinţe a Primăriei Ineu
* Botoşani: Noua legea a pensiilor – dezbatere publică organizată de PSD Botoşani; participă secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Rândunică – ora 10:00, la sediul Prefecturii Botoşani
– Apărare, Interne
* Constanţa: Nava-Şcoală „Mircea”, ambasadorul onorific al Forțelor Navale Române pe mările și oceanele lumii, pleacă în cel de-al doilea marș internațional de instrucție din anul 2018 – ora 10:00, din Portul Militar Constanța. După participarea la exercițiul naval demonstrativ, dedicat sărbătoririi Zilei Marine Române, velierul românesc ia cap-compas Portul Durres din Albania, unde va acosta după o săptămâna de navigat pe apele a șase mări și două strâmtori maritime intercontinentale. În cele 21 de zile de marș și 10 zile de staționare, Nava-Școală „Mircea” va mai face escale și în porturile Split (Croația) și Souda (Grecia)
– Partide
* Iaşi: Conferinţă la PNL Iaşi – ora 11:00, în cartierul Podu Roş din municipiu
– Culte, Biserică
* Sugag, judetul Alba: Tabăra ştiinţifică „Academia Munţilor” – Centenarul Unirii – organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei şi Mănăstirea Oaşa (20 – 27 aug.) – la Mănăstirea Oaşa
– Administraţie
* Suceava: Şedinţă a Consiliului Judeţean Suceava -+ ora 11:00
– Sindicate, Patronate
* Sindicaliştii „Unitatea Sindicatul Liber Metrou” (USLM) pichetează Ministerul Transporturilor – ora 12:00
– Învăţământ, Cercetare
* Începe desfăşurarea celei de-a doua sesiuni de bacalaureat (aug. – sep.), cu proba la Limba şi literatura română/E)a.
* Timişoara: Are loc deschiderea festivă a şcolii de vară celei de-a treia ediţii a „Electronics Summer University” (20 aug. – 2 sep.) – ora 10:00, în amfiteatrul K1 al Centrului de Conferinţe al Universităţii Politehnica Timişoara. Pe parcursul celor două săptămâni, liceenii vor participa la cursuri non-formale, vor efectua vizite la Experimentarium TM, la firme din Timişoara, la Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră al UPT, vor desfăşura activităţi sportive, vor lua parte la traininguri de dezvoltare personală, la un treasure-hunt (vânătoare de comori) în toată Timişoara, dar şi la diverse seri sociale
– Istorie, Arhive
* Conferinţa „Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă” organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – ora 9:30, la Sheraton Bucharest Hotel, Calea Dorobanţi, nr. 5-7
* Râmnicu Sărat: Are loc deschiderea celei de-a XII-a ediții a Universității de Vară Râmnicu Sărat „Trecutul contează” (19 – 25 aug.), în organizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer (KAS) – ora 10:00, la Muzeul Municipal din Râmnicu Sărat. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Radu Preda, președinte executiv, IICCMER, Sorin Valentin Cîrjan, primarul orașului Râmnicu-Sărat, Ilinca Iordache, coordonator de program, Biroul pentru România al Fundației Konrad Adenauer, Marius Neculae, director al Muzeului Municipal
– Cultură
* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei „100 de ani de cultură maghiară în Cluj” – ora 17:00, la Teatrul Maghiar de Stat din municipiu
* Sfântu Gheorghe: Se desfăşoară „Contemporary Artistic Movement Platform” – CAMP -, (Platforma Mișcării Artistice Contemporane) (20 – 26 aug.), tabăra de vară de dans contemporan și festival cu profil internațional, ediţia a doua „este o comunitate progresivă de dans și arte vizuale, care se concentrează pe workshopuri de mișcare, întâlniri între artiști și networking
* Sinaia: În cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”, ediția a XIX-a, astăzi are loc concertul susţinut de „WJO chamber ensemble” – ora 19:00, în Parcul Ghica. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
– S-a întâmplat într-o zi de 20 august
* Acum 179 de ani (1839) studenţii români aflaţi la Paris înfiinţau „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion Ghica, Alexandru G. Golescu, Dimitrie Brătianu)
* Cu 164 de ani în urmă (1854) a fost deschisă prima linie de cale ferată, pe actualul teritoriu al României, care făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Având o lungime de 62,5 km, linia a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Începând cu 12 ianuarie 1855, linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a Imperiului Austriac. Relaţia Oraviţa – Baziaş a fost deschisă şi pentru traficul de pasageri la 1 noiembrie 1856, după ce au fost efectuate diverse îmbunatăţiri tehnice la linie. Linia Bucureşti – Giurgiu a fost prima linie construită pe teritoriul românesc din acel timp şi a fost deschisă pentru trafic la 26 august 1869
* În urmă cu 153 de ani (1865), printr-un decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865), anulându-se, astfel, legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba română (20.VIII/1.IX)
* Acum 148 de ani (1870) a avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano-Popescu (fost ofiţer care s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877). Mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile (în aceste împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii). Al. Candiano-Popescu a devenit, zece ani mai târziu, aghiotant al regelui Carol I
* Cu 134 de ani în urmă (1884), a apărut (până în 1953, cu unele întreruperi), la Bucureşti, din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan (ziarist român de origine italiană), ziarul „Universul”, primul mare cotidian românesc. Între anii 1915 şi 1945 ziarul a fost condus de cunoscutul jurist, om politic şi publicist Stelian Popescu (20.VIII/1.IX)
* Acum 116 ani (1902) a avut loc primul meci oficial de fotbal din România, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj (pe un teren din Timişoara, încheiat cu scorul 3-2, în favoarea gazdelor) (20.VIII/2.IX)
* Acum 98 de ani (1920) a fost înfiinţată, de Pierre-Marie Olivier şi Maurice Travailleur, Agenţia de presă Belga (Agence Télégraphique Belge de Presse), situată în Schaerbeek, Bruxelles, Belgia
* Se împlinesc 50 de ani (1968) de la inaugurarea Uzinei de autoturisme de la Colibaşi-Piteşti (în prezent Mioveni, revenire la vechea denumire a oraşului Colibaşi), prima uzină de autoturisme din România. A fabricat, iniţial, autoturismul „Dacia 1100” şi, din 1970, autoturismul „Dacia 1300”. Ulterior a produs şi alte tipuri de autoturisme „Dacia”. Din anul 1999 majoritatea acţiunilor Uzinei Mioveni-Piteşti sunt deţinute de Compania franceză „Renault”
* În urmă cu 43 de ani (1975) a fost lansată spre planeta Marte sonda spaţială americană „Viking 1”. A ajuns pe solul marţian pe data de 19.VI.1976 şi a depus un laborator ce a transmis date pe Pământ (peste 1400 de imagini). Şi-a încheiat transmisiile la 13.XI.1982. La data de 9.IX.1975 a fost lansată spre Marte sonda „Viking 2”, aceasta ajungând la 7.VIII.1976 şi încetându-şi transmisiile la 11.IV.1980
Aniversări – Comemorări
– Sf. Bernard, abate, învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2018)
– 1833: S-a născut Vasile Pogor, poet şi traducător (a oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale Antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte); întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea” (m. 1906) – 185 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca an al naşterii 1834
– 1864: S-a născut Ion I. C. Brătianu, om politic liberal; preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); în mai multe rânduri ministru şi prim-ministru; de numele său se leagă războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919), Unirea de la 1918, Constituţia din 1923 ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1927)
– 1870: S-a născut Timotei Popovici, preot, profesor, folclorist, compozitor şi dirijor; a editat în 1905 „Dicţionarul de muzică” (primul dicţionar românesc de muzică complet), precum şi alte câteva lucrări de maximă importanţă pentru studiul teoretic şi practic al muzicii (m. 1950)
– 1872: A murit Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, dramaturg şi ziarist; participant de frunte la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1825). NOTĂ: În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, George Călinescu dă naşterea la 14.I.1819
– 1873: S-a născut medicul Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de Hidrologie Medicală şi Climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (m. 1933) – 145 de ani
– 1875: S-a născut Constantin Giurescu, istoric, istoriograf şi editor de texte vechi; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918)
– 1882: S-a născut actorul Vladimir Maximilian (m. 1959)
– 1892: S-a născut matematicianul Octav Onicescu; de numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948; împreună cu Gheorghe Mihoc, a fost creator al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, în 1925 ţinând primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1983)
– 1900: A murit G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”. De numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I (n. 1849)
– 1910: A murit medicul Nicolae Manolescu, unul dintre fondatorii oftalmologiei moderne româneşti (n. 1851). NOTĂ: Micul dicţionar enciclopedic (2005) dă ca an al naşterii 1850
– 1920: S-a născut Zoe Dumitrescu-Buşulenga, critic şi istoric literar, eseist; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1990-1994); în ultimii ani ai vieţii s-a retras la mănăstirea Văratec şi s-a călugărit sub numele de Maica Benedicta (m. 2006)
– 1923: A murit compozitorul şi dirijorul Alexis Catargi (n. 1876) – 95 de ani
– 1926: A murit medicul veterinar Ioan Athanasiu, membru corespondent al Academiei Române din 1911 (n. 1868)
– 1932: S-a născut regizorul de film şi scenaristul Mihai Constantinescu
– 1952: S-a născut Dan Mircea Enescu, medic primar chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă, profesor, manager al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală şi şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul acestui spital; a pus bazele chirurgiei plastice pentru copii în România; vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România
– 1959: A murit Dimitrie Iov, poet, prozator şi publicist (n. 1888)
– 1966: S-a născut violonistul Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio; în 2008, a câştigat un concurs organizat de Muzeul Naţional „George Enescu”, pentru darea spre folosinţă, pe o perioadă de trei ani, a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu şi a cărei valoare este estimată la două milioane de dolari
– 1972: A murit Nichifor Crainic (numele la naştere: Ion Dobre), eseist, poet, publicist, om politic; codirector, alături de Cezar Petrescu (din 1926) al revistei „Gândirea”, apoi director (1928-1944); s-a impus ca principalul doctrinar al ortodoxismului gândirist, fiind iniţiatorul curentului literar al ortodoxismului; membru titular al Academiei Române din 1940; între anii 1947 şi 1962 a fost deţinut politic la închisoarea de la Aiud (n. 1889)
– 1984: A murit prozatorul Al.[exandru] I.[ancu] Ştefănescu, cunoscut editor şi publicist al primei etape de dezvoltare literară postbelică (n. 1915). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 iulie 1984
– 1987: S-a născut gimnasta Cătălina Ponor; a participat la Jocurile Olimpice 2004 de la Atena (Grecia) și în 2012, la Olimpiada de la Londra. La Atena a câștigat medalia de aur, ca membră a echipei române de gimnastică; în anul 2016 a participat la Jocurile Olimpice de la Rio la individual compus, fiind totodată portdrapelul ţării noastre la ceremonia de deschidere a competiţiei
– 2010: A murit etnologul Maria Bocşe; autoare de studii şi lucrări privind obiceiurile tradiţionale din Transilvania (n. 1939)
– 2014: A murit Nicolae Balotă, eseist, critic literar, memorialist şi traducător; arestat în 1948 (pentru deţinere de cărţi interzise), este eliberat în 1964 prin decretul de amnistiere a tuturor deţinuţilor politici din România; stabilit în Franţa din 1985 (unde va obţine cetăţenia, în 1990) (n. 1925)
– 2014: A murit tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946 (n. 1921)
EVENIMENTE EXTERNE
– Beijing: Vizita premierului malaysian, Mahathir Mohamad, în China
– Ghana: Decesul fostului secretar general al ONU, Kofi Annan; începe o săptămână de doliu în Ghana
– Rockville, Statele Unite: Prima doamnă Melania Trump participă la o conferinţă privind hărţuirea tinerilor pe internet la Rockville
– Republica Cehă: Manifestaţie în faţa ambasadei ruse, în ajunul comemorării a 50 de ani de la Primăvara de la Praga
– Mont Kumgang, Coreea de Nord: Cele două Coreei organizează o nouă serie de reuniuni ale familiilor separate de război, în staţiunea montană nord-coreeană Mont Kumgang (20 – 26 aug.)
– Washington: Gala MTV Video Music Awards (20 – 21 aug.)
Aniversări – Comemorări
– Sărbătoare de stat în Estonia; recăpătarea independenţei după dezmembrarea URSS, în 1991 (estonia.eu)
– Ziua Naţională a Republicii Ungare. Sărbătoarea Sfântului Ştefan (Ştefan I – Istvan cel Sfânt/997-1038, rege din dinastia Arpadiană, a unificat triburile ungare, s-a creştinat şi a obţinut de la Papa Silvestru al II-lea coroana regală, în anul 1001, legând astfel Ungaria de lumea creştină occidentală; în timpul domniei lui s-a adoptat creştinismul ca religie de stat)
– 1561: S-a născut compozitorul italian Jacopo Peri (m. 1633)
– 1611: A murit Tomas Luis de Victoria (Vittoria), compozitor şi organist spaniol (n. 1548)
– 1779: S-a născut chimistul suedez Jöns Jakob Berzelius, inventator al notaţiei chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton şi Antoine Lavoisier (m. 1848)
– 1827: S-a născut scriitorul belgian Charles de Coster (m. 1879)
– 1827: S-a născut Josef (Joseph) Strauss, compozitor şi dirijor austriac; al doilea fiu al lui Johann Strauss-tatăl (m. 1870)
– 1847: S-a născut scriitorul polonez Bolesław Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki) (m. 1912)
– 1854: A murit filosoful german Friedrich von Schelling (n. 1775)
– 1860: S-a născut Raymond Poincaré, jurist şi om politic francez; preşedinte al Franţei între anii 1913 şi 1920; a susţinut unirea teritoriilor româneşti cu România în anul 1918; membru de onoare străin al Academiei Române din 1932 (m. 1934)
– 1867: S-a născut Kōda Rohan (pseudonimul lui Kōda Shigeyuki), romancier şi eseist japonez (m. 1947)
– 1873: S-a născut Eliel Saarinen, arhitect şi urbanist finlandez, stabilit, în 1923, în SUA; rol însemnat în promovarea arhitecturii de avangardă în America (mare influenţă asupra designului zgârie-norilor) (m. 1950) – 145 de ani
– 1879: S-a născut istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (m. 1951)
– 1890: S-a născut Howard Phillips Lovecraft, scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului de secolul XX (m. 1937)
– 1901: S-a născut Salvatore Quasimodo, poet, critic literar şi traducător italian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1959 (m. 1968)
– 1907: S-a născut dirijorul englez de origine rusă Anatole Fistoulari (m. 1995)
– 1913: S-a născut neurobiologul american Roger Sperry, pionier în cercetările asupra creierului (a stabilit că emisferele acestuia au funcţii diferite); Premiul Nobel pentru medicină pe 1981, împreună cu conaţionalii săi David H. Hubel şi Tosten N. Wiesel (m. 1994) – 105 ani
– 1915: A murit Paul Ehrlich, chimist şi serolog german; lucrări de pionierat în hematologie, imunologie şi chimioterapie; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (n. 1854)
– 1916: S-a născut inginerul american de origine greacă Petro Vlahos, considerat un pionier al efectelor speciale care au revoluţionat industria filmului de la Hollywood (m. 2013)
– 1932: S-a născut scriitorul rus Vasili Aksionov (m. 2009)
– 1938: S-a născut generalul francez Jean-Loup Chrétien, primul astronaut din Europa de Vest care a zburat în spaţiu, la bordul navei sovietice „Saliut 7” (în iunie 1982) – 80 de ani
– 1941: S-a născut Slobodan Miloşevici, om politic sârb; preşedinte al Partidului Socialist din Serbia (din 1990); preşedinte al Serbiei (1989-1997, până în 1990 în cadrul fostului stat iugoslav) şi al Republicii Federale Iugoslavia, compusă din Serbia şi Muntenegru (1997-2000); în procesul de disoluţie al fostei RSFI (început în decembrie 1990), Miloşevici a fost principalul exponent al creării „Serbiei Mari”, fapt ce a dus la conflicte militare cu celelalte foste republici federale; inculpat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Kosovo în anii ’90 ai secolului XX; arestat la 1.IV.2001 (m. 2006, în celula de la Haga)
– 1942: S-a născut interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft”) (m. 2008)
– 1944: S-a născut Rajiv Gandhi, prim-ministru al Indiei în perioada 1984-1989 şi preşedinte al partidului aflat la putere, Congresul Naţional Indian; accede la conducerea ţării la 31.X.1984, după uciderea mamei sale, fostul premier Indira Gandhi (m. 1991, asasinat)
– 1945: A murit filosoful italian Francesco Orestano; specialist în istoria filosofiei; studii privind viaţa şi activitatea lui Leonardo da Vinci; membru de onoare străin al Academiei Române din 1942 (n. 1873)
– 1948: S-a născut Robert Plant, muzician, interpret de rock, compozitor și textier britanic – 70 de ani
– 1958: S-a născut Anna Ştefanovna Politkovskaia, scriitoare şi jurnalistă din Rusia, militantă pentru respectarea drepturilor omului; cunoscută pentru poziţia ei critică faţă de politica dusă de Kremlin în Cecenia (m. 2006) – 60 de ani
– 1974: S-a născut violonistul, compozitorul şi profesorul rus Maxim Vengerov
– 1980: A murit cântărețul și compozitorul american de origine franceză, Joe Dassin (Joseph Ira Dassin) (n. 1938)
– 1994: A murit regizorul sârb de film Aleksandar Petrovič (n. 1929)
– 2012: A murit actriţa americană Phyllis Diller, considerată o veritabilă pionieră la Hollywood în anii ’60 ai secolului XX, întrucât a fost prima femeie devenită celebră pentru spectacolele ei de stand-up comedy (n. 1917)
– 2013: A murit scriitorul şi scenaristul american Elmore Leonard; poreclit „Dickens din Detroit“, a fost apreciat pentru realismul crud şi pentru dialogurile sale excelente (n. 1925) – 5 ani
– 2017: A murit Jerry Lewis (nume la naștere: Joseph Levitch), comic, actor, cântăreț, regizor de film, producător și scenarist american (n. 1926) – 1 an