În decurs de doar opt minute, doi importanţi foşti colaboratori ai lui Donald Trump au creat cele mai mari probleme de până acum pentru preşedintele american.
Fostul şef de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, a fost găsit vinovat de către jurați în opt cazuri de înşelăciune – scrie publicaţia americană US Today. Juraţii dezbat acest caz începând de joia trecută, iar ieri au dat publicităţii decizia pe care au adoptat-o. Potrivit opiniei acestora, din 18 acuzaţii, l-au găsit vinovat pe Manafort pentru 8 dintre acestea, iar pentru celelalte capete de acuzare încă nu există consens între juraţi. Fostul manager de campanie a fost găsit vinovat în 5 cazuri de înşelăciune, 2 cazuri de înşelăciune contra unor bănci şi un caz de ascundere a existenţei unui cont bancar din străinătate. În ceea ce priveşte celelalte capete de acuzare – care se referă tot la infracţiuni financiare – procedura va fi reluată cu un alt complet de juraţi. Procurorii trebuie să-și comunice poziţia până la data de 29 august. Judecătorul a cerut juraţilor să nu facă declaraţii pentru presă întrucât trebuie păstrat caracterul confidenţial al procesului penal. Deocamdată nu a fost stabilită data pronunţării sentinței pentru cele opt cazuri în care juraţii au luat o decizie. Potrivit comentariului CNN Paul Manafort riscă o pedeapsă maximă de 80 de ani de închisoare, însă este puţin probabil să fie condamnat la mai mult de zece ani.
Preşedintele Trump, la puţin timp după publicarea verdictului dat de juraţi – potrivit CNN – a declarat că este trist pentru ceea ce i s-a întâmplat fostului său şef de campanie, pe care l-a caracterizat drept „un om bun” şi a subliniat că decizia în cazul Manafort nu are legătură cu investigaţia procurorului independent Robert Mueller privind eventuala implicare a Rusiei în campania electorală din SUA din anul 2016.
În acest timp, fostul avocat al preşedintelui american, Michael Cohen a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii şi a declarat – potrivit The New York Times – că a încălcat regulile de finanţare a campaniei electorale în 2016, atunci, când din banii alocaţi pentru activităţi politice a cumpărat tăcerea a două femei (starul porno Stormy Daniels, şi un model a revistei Playboy, Karen McDougal) cu care Donald Trump a avut relaţii în timpul cât a fost om de afaceri.
Un alt fost consilier al preşedintelui american, Michael Caputo – a declarat pentru Politico – că recunoaşterea lui Cohen este probabil cel mai rău lucru cu care Donald Trump a trebuit să se confrunte de când este preşedintele Statelor Unite. Acesta a susţinut că este posibil ca Michael Cohen să cunoască şi alte secrete din viaţa publică şi privată a preşedintelui. Caputo a apreciat că procesul lui Paul Manafort nu este nici pe departe atât de periculos pentru Trump cum este declaraţia dată sub jurământ de către Cohen.
Despre posibilele efecte politice ale declaraţiilor lui Michael Cohen a vorbit şi fostul primar al New Yorkului, în prezent şeful echipei de jurişti ai lui Donald Trump, Rudolph Giuliani. Acesta a declarat într-o emisiune de televiziune – citată de The New York Times – că aceste dezvăluiri pot furniza muniţie pentru Partidul Democrat pentru alegerile parlamentare parţiale care vor avea loc în noiembrie. În acest fel, opoziţia ar putea să obţină majoritatea în Camera Deputaţilor şi ar putea declanşa procedura de demitere a preşedintelui.
Mai trebuie menționat faptul că decizia juraţilor în cazul Paul Manafort şi declaraţia dată sub jurământ la o judecătorie din Manhattan a lui Michael Cohen, intervin la doar câteva zile după ce cotidianul The New York Times a publicat ştirea potrivit căreia consilierul juridic principal al Casei Albe, Donald McGahn cooperează voluntar de nouă luni cu echipa de investigaţii condusă de Robert Mueller. Acesta, a dezvăluit în trei ocazii informaţii pentru procuror. Audierile lui au durat în total 30 de ore. Potrivit ziarului, McGahn a vorbit despre reacţiile lui Trump la cercetările procurorului independent şi despre faptul că preşedintele a dorit să împiedice ca Biroul Federal de Investigaţii (FBI) să cerceteze eventualele legături ruseşti a staffului de campanie al lui Trump. Mai mult, preşedintele ar fi exercitat presiuni în acest sens asupra ministrului justiţiei Jeff Sessions.
Casa Albă nu a comentat până în prezent nici procesul Manafort şi nici declaraţiile lui Cohen. Purtătorul de cuvânt a instituţiei, Sarah Huckabee Sanders răspunzând la întrebarea jurnaliştilor, i-a îndrumat pe aceştia către Rudolph Giuliani, care a spus că „Acuzaţiile aduse lui Cohen nu conţin elemente care ar indica faptul că preşedintele ar fi comis vreo ilegalitate”.
Székely Ervin, Rador