Presa internaţională alocă spaţii largi reacţiilor lui Donald Trump după acuzaţiile pe care i le-a adus fostul lui avocat, Michael Cohen, care a declarat sub juramânt că la cererea lui Donald Trump el a cumparat tăcerea a două presupuse amante ale acestuia „pentru a influenţa alegerile” prezidenţiale din 2016, după cum aminteşte LA LIBRE BELGIQUE. Potrivit LE FIGARO, preşedintele american afirmă ca a fost pus la curent cu plăţile făcute celor două femei ulterior şi a dat asigurări că banii nu aveau legătură cu campania electorală. Aceste afirmaţii au fost făcute de Donald Trump într-un interviu exclusiv acordat Fox News. „Aceşti bani nu au fost luaţi din fondurile de campanie, au venit de la mine. Asta e cel mai important”, spune Donald Trump, după care încearcă sa banalizeze cele întamplate: „Aceste acorduri sunt foarte frecvente printre celebrităţi şi oamnii bogaţi. /…/ Acordul a fost folosit ca să pună capăt acuzaţiilor false pe care ele le-au formulat referitor la o relaţie”. Potrivit LE SOIR, preşedintele Donald Trump a estimat, răspunzând unei întrebări, că pieţele financiare s-ar „prăbuşi” dacă el ar fi destituit ca urmare a declaraţiilor fostului său avocat. Conform ziarului THE TELEGRAPH, Donald Trump s-a lansat, în interviul de pe canalul Fox News, într-o prezentare a succeselor preşedinţiei sale – crearea de locuri de muncă şi alte progrese în economie – insistând pe faptul că America ar duce-o mult mai rău dacă Hillary Clinton ar fi câştigat alegerile din 2016. Potrivit DAILY MAIL, Trump afirmă că Michael Cohen a spus „minciuni” despre el pentru a-şi uşura soarta.
NEW YORK TIMES scrie că Donald Trump îl apreciază pe Paul Manafort, care, spre deosebire de Cohen, a refuzat „să-l părăsească” și să coopereze cu procurorii federali care investighează amestecul Rusiei în alegerile din 2016. Trump l-a numit pe Michael Cohen ‘un avocat rău care a cedat la presiuni din partea procurorilor federali părtinitori’, şi l-a lăudat pe Paul Manafort ca pe un „om curajos” cu o „familie minunată”. Potrivit WASHINGTON TIMES, jurnalista de la Fox News care l-a intervievat a declarat că în interviu, preşedintele Trump a spus că ia în considerare graţierea lui Paul Manafort.
WASHINGTON TIMES mai scrie că preşedintele Trump a acuzat presa că în proporţie de 80% ignoră realizările lui pe plan internaţional. În opinia lui, întâlnirile cu liderul nord coreean şi cu preşedintele rus au fost eronat prezentate de 80% din media. „Dacă fac ceva bine, nu este relatat decât în proporţie de 20%”.
În Statele Unite au intrat în vigoare noi taxe pe bunuri importate din China, într-o escaladare a războiului comercial între cele două ţări, informează BBC. Sunt taxate produsele chimice, materialele plastice, echipamentele agricole şi motocicletele. China a condamnat decizia americană. Ea afirmă că va intenta acţiune legală împotriva Statelor Unite la Organizaţia Mondială a Comerţului. Cele două state îşi impun reciproc taxe pe importuri. Beijingul acuză Washingtonul de „încăpăţânare”. Ministrul chinez al comerţului a declarat că Statele Unite urmează o cale greşită, China fiind victima acestor taxe.
„Noi taxe vamale pentru China, care anunţă represalii”, titrează ziarul belgian LE SOIR. Noua tranşă de taxe vamale impuse de Statele Unite va ridica la 50 de miliarde de dolari valoarea tuturor mărfurilor chinezeşti taxate cu 25% la intrarea pe teritoriul american, scrie ziarul. China a arătat că este „nevoită” să ia măsuri „necesare de represalii”, potrivit unui comunicat al ministerului comerţului, dar nu a detaliat eventualele taxe vamale pe care le va impune mărfurilor americane. Şi ziarul LE MONDE scrie că Statele Unite au anunţat că vor taxa alte produse chinezeşti în valoare de 16 miliarde de dolari, iar chinezii au anunţat imediat aceeaşi măsură.
Sancțiunile americane împotriva Rusiei, deja introduse sau doar anunțate, au exercitat presiuni asupra rublei. Autoritățile ruse au recunoscut că în următoarele 12 luni moneda rusă va slăbi și au promis că vor da un „răspuns adecvat”, scrie Gazeta.ru. Dolarul a crescut peste pragul de 69 de ruble pentru un dolar, scrie ziarul Kommersant. A treia zi consecutiv, rubla începe să se tranzacționeze de pe poziţii care slăbesc rapid față de cele mai importante monede din lume.
Ultima bătălie pentru a eradica Statul Islamic în Irak şi în Siria va fi „lungă şi dificilă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al coaliţiei conduse de Statele Unite, colonelul Sean Ryan. El a spus că se aşteaptă la atacuri „spectaculoase” ale celor 1.000 – 1.500 de jihadişti regrupaţi în deşertul din valea Eufratului, în estul Siriei şi în vestul Irakului. Securizarea regiunii va fi benefică pentru întreaga lume, a spus colonelul Ryan, care a avut cuvinte de laudă pentru calitatea colaborării dintre forţele coaliţiei şi forţele locale. „Statul Islamic este o problemă internaţională care necesită un răspuns internaţional”, a sublinait el./gsarbu/dsirbu
(Gabriela Sîrbu, Agenţia de presă RADOR)