Guvernul pregăteşte măsuri de încurajare a românilor care muncesc în străninătate să se întoarcă acasă. ministrul românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, a vorbit, ieri, la Alba-Iulia, despre acest proiect.
Natalia Intotero: Noi ne dorim să-i sprijinim pe cei care sunt în afara graniţelor, ca la un moment dat, când doresc ei, să se întoarcă acasă. Suntem în curs de a finaliza şi a ieşi în perioada imediat următoare cu o serie de măsuri concrete pentru sprijinirea reîntoarcerii acasă.
Reporter: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni desfăşoară o campanie naţională de informare, în două etape, cu privire la riscurile la care se supun românii atunci când merg în altă ţară pentru a munci sau pentru a studia. Prima etapă – „Informare acasă, siguranţă în lume” – a fost dedicată tinerilor. Cea de-a doua, lansată pe 20 august, se va desfăşura până la finalul lunii septembrie şi presupune campanii de informare în teren, toate judeţele ţării, ne-a transmis corespondenta noastră, Andreea Bogdan./fdoman/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 august)