În satul natal al fostului episcop romano-catolic de Alba Iulia, Márton Áron (1896–1980), la Sândominic, judeţul Harghita, a fost inaugurat sâmbătă muzeul reabilitat care aduce un omagiu în memoria episcopului. Clădirea muzeului a fost extinsă cu o sală în care sunt expuse însemnările Securităţii Române despre Márton Áron. Prezent la ceremonia de inaugurare, secretarul de stat pentru politică naţională din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, Árpád János Potápi a subliniat: „Regimul comunist nu a reuşit să îl înfrângă pe Márton Áron, el şi-a ridicat neobosit glasul în apărarea poporului şi a celor oprimaţi”. Ca o învăţătură a fostului episcop romano-catolic, oficialul ungar a amintit că „pentru noi şi pentru dreptatea noastră trebuie să luptăm întotdeauna cu curaj”. Secretarul ungar de stat a mai precizat: „Nu putem să trecem nepăsători pe lângă încălcările drepturilor maghiarilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş”. În acest sens, Árpád János Potápi a făcut referire la situaţia nerezolvată a Liceului Teologic Romano-Catolic şi a Universităţii de Farmacie şi Medicină Babes-Bolyai din Târgu Mureş, precum şi la cazul celor doi activişti ai Mişcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM), respectiv István Beke şi Zoltán Szőcs, condamnaţi la închisoare cu executare, sub acuzaţia de terorism./rganciu/fcostea
MTI – 25 august