Mai multe percheziţii au fost făcute de poliţişti în 11 judeţe şi în Bucureşti la persoane bănuite de evaziune şi spălarea banilor în domeniul jocurilor de noroc. În urma acestor percheziţii au fost ridicaţi peste 65 de mii de lei, câteva zeci de aparate de jocuri mecanice, un pistol cu gaze, mai multe telefoane mobile şi înscrisuri. De exemplu, poliţiştii din judeţul Harghita au stabilit că în ultimii şapte ani mai mulţi suspecţi ar fi rulat aproximativ 22 de milioane de lei prin conturile unor persoane fizice şi firme, bani care nu ar fi fost trecuţi în actele contabile. Prejudiciul urmează să fie stabilit în acest dosar de evaziune fiscală şi şpălare de bani, precizează Inspectoratul General al Poliţiei./fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 august