Partidele populiste din Marea Britanie au devenit din ce în mai vocale. Acestea solicită un Brexit pur şi dur şi critică planul guvernului pe care îl cataloghează drept o trădare a voinţei populare exprimate la referendumul din 23 iunie 2016. În acest timp însă, sondajele de opinie arată că sunt tot mai mulţi cetăţeni britanici care nu vor să părăsească Uniunea Europeană.
După ce premierul britanic Theresa May a prezentat proiectul ieşirii britanicilor din UE, care este considerat de analişti un „soft Brexit”, radicalii pro-Brexit au utilizat mijloace politice mai agresive. Preşedintele euroscepticului Partid al Independenţei Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage – care de altfel este un admirator declarat al lui Donald Trump – a scris un articol în The Daily Telegraph în care menţiona, printre altele, că ar fi timpul ca poporul să dea o lecție „clicii de la Westminster” (făcând referire la main stream-ul politicii britanice n. r.), care în opinia sa propagă minciuni, dezinformează opinia publică şi trădează ţara. Acesta crede că populaţia ar trebui să iasă în stradă, motiv pentru care a anunţat că va reveni în politică (Nigel Farage a demisionat din fruntea partidului în urma referendumului referitor la Brexit n. r.). Încă din luna iunie a acestui an, premierul Theresa May și-a făcut public planul său privind raporturile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit. Aşa numita Convenţie de la Chequers (denumită astfel după numele reşedinţei de vară a prim-miniştrilor britanici n. r.) prevede crearea unei zone de comerţ liber cu UE, iar Regatul Unit ar coopera strâns atât în plan economic, cât şi juridic cu Uniunea Europeană. Dreapta radicală însă – în primul rând UKIP – consideră că acest act reprezintă o capitulare completă în faţa Bruxelles-ului, mai mult este o tentativă pentru a sabota Brexitul, care astfel practic nu ar mai avea loc. După părerea radicalilor, chiar şi nesemnarea unui acord este o variantă mai acceptabilă pentru Londra decât Convenţia de la Chequers. Odată cu rebeliunea UKIT şi celelalte forţe populist-radicale au devenit mai vocale – scrie cotidianul german Die Zeit. Rezultatul a fost că într-o singură lună, mai mult de 3000 de persoane s-au înscris în UKIP, iar partidul a crescut în sondaje de la 2 la 5 la sută.
În această atmosferă, fostul ministru de externe Boris Johnson, la data de 5 august a a publicat un articol în The Telegraph în care a afirmat că femeile care poartă burka (vălul islamic n. r.) arată ca nişte spărgători de bănci, sau căsuţe poştale. Partidul Conservator a declanşat o acţiune disciplinară împotriva sa, întrucât mulţi cetăţeni au semnalat că politicianul a încălcat codul deontologic al partidului. Chiar şi doamna May i-a solicitat acestuia să-şi ceară scuze public pentru aceste declaraţii. Chiar dacă reacţia conservatorilor a fost promtă, după apariţia acestui articol poliţia britanică a semnalat mai multe acţiuni violente împotriva musulmanilor. Merită menţionat că Johnson menţine o relaţie permanentă cu fostul consilier general al lui Donald Trump, Steve Bannon. În urma acestor evenimente au apărut şi grupări de extremă dreapta. Pe străzile Londrei mărşăluiesc grupuri neofasciste, care – câteodată împreună cu activişti UKIP – scandează sloganuri antiislamice.
Toate acestea însă, nu reprezintă alunecarea spre dreapta radicală a societăţii britanice. Sondajele de opinie demonstrează că cetăţenii britanici sunt tot mai critici în ceea ce privește ieşirea din UE. Potrivit cercetării făcute de institutul YouGov – citat de The Independent – care a fost dată publicităţii la sfârşitul lunii iulie, 47% dintre votanţi consideră că Marea Britanie trebuie să rămână în Uniunea Europeană şi doar 40% consideră că trebuie să părăsească UE. Aceasta este cea mai mare diferenţă între cele două tabere măsurată din anul 2015 până în prezent. Potrivit unui alt sondaj, în 100 de circumscripţii în care în anul 2016 s-a votat în favoarea ieşirii din UE, în prezent aceștia ar vota pentru rămânerea în uniune.
Între timp, guvernul May a realizat că nu este posibil un „Brexit sincer” – așa cum au formulat strategia, în sensul că acordul cu Bruxelles să dea satisfacţie şi celor care vor să părăsească, dar şi celor care vor să rămână în Uniune. Publicistul Anthony Barnett, specialist în Brexit a declarat – citat de Die Zeit – că strategia guvernului privind acordul cu UE este în colaps total. Acesta spune că va dura între 5-10 ani, până când Marea Britanie își va reveni după şocul Brexit-ului. În opinia analistului, şi guvernul a înţeles acum că Regatul Unit trebuie să rămână parte integrantă a structurilor europene. Opinia lui Barnett este confirmată de declaraţia ministrului de finanţe Philip Hammond, care potrivit Daily Mail a declarat că Brexit, fără un acord prealabil cu UE, ar avea „largi consecinţe financiare” şi Regatul Unit ar trebui să se împrumute cu 80 miliarde de lire sterline. Chiar dacă ulterior oficialul a fost mustrat pentru această declaraţie de către colegii săi din cabinet, inclusiv de doamna Theresa May, nimeni nu a putut contesta cifra avansată de Hammond. Acest lucru însă se pare că i-a înfuriat pe radicalii, care-și văd periclitat capitalul electoral pe care l-au adunat la referendumul din 2016.
Dincolo însă de disputele interne ale politicienilor britanici, ceasul ticăie. În 29 martie 2019 Marea Britanie va ieşi din UE cu sau fără un acord prealabil. Diferenţa între hard Brexit (fără acord) şi soft Brexit (adică păstrarea Marii Britanii în unele structuri europene) o reprezintă costul ieşirii, care se pare că nu este este un aspect indiferent pentru britanici.
Székely Ervin, Rador
