Calendarul evenimentelor, 30 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Ceremonia de decorare a unor profesori şi instituţii de învăţământ din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române – ora 15:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii

 

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente:

  • ora 9:00 – Comisia pentru transporturi şi energie
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

– Ministere

* În zilele de 30 şi 31 august, la Palatul Parlamentului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat organizează un eveniment-premieră în România, International Business Forum care are ca ţintă dezvoltarea capacităţii de export şi investiţii pe pieţe externe a mediului de afaceri românesc. Participă ministrul pentru Mediul de Afaceri Ştefan-Radu Oprea.Expoziţia antreprenorilor se va desfăşura în incinta Palatului Parlamentului, galerii şi sala I.I.C. Brătianu. Din program:

  • ora 10:00 – la Sala Alexandru Ioan Cuza – conferinţa de deschidere, discursuri reprezentanţi ai guvernului, discursuri ambasadori, lansarea platformei „Business Romania”; expoziţia antreprenorilor români. Participă ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu

* Sinaia: Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, la conferința „Pe drumul către Sibiu: Provocările UE într-o lume în schimbare” – ora 14:00, la Hotel Internațional

* Viena: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre ale UE (tip Gymnich) (30 – 31 aug.)

* Viena: Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, participă, în zilele de 29 şi 30 august, la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, sub egida Preşedinţiei austriece a Consiliului UE

 

– Justiţie

* Tîrgu Ocna: Festivitatea de absolvire a promoţiei 2018 a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, invitat fiind ministrul Justiţiei, Tudorel Toader – ora 10:00, în Piaţeta Primăriei, sediul şcolii

 

– Partide

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de presedintele organizaţiei municipale ALDE Iaşi, viceprimarul Radu Botez – ora 12:00, la sediul din Piaţa Unirii nr. 6

* Mamaia: Organizaţia Femeilor Social Democrate organizează Şcoala Politică de Vară a OFSD, unde vor avea loc o serie de prezentări şi dezbateri privind contribuţia femeilor în realizarea Marii Uniri de la 1918, precum şi importanţa preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România – la Pavilionul Expoziţional (30 aug. – 1 sep.). Din programul zilei:

  • ora 16:00 – Deschiderea lucrărilor – discurs Rovana Plumb, preşedinte OFSD, ministru MFE
  • ora 16:30 – Prezentare cu tema: „Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Oportunităţi şi perspective” – Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte Parlamentul European

* Piteşti: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Argeş Adrian Miuţescu, preşedintele PMP Argeş, Cătălin Bulf şi consilierul judeţean PAM, Mihai Tudor – ora 10:00, la sala de şedinţe a CJ Argeş

* Sfântu Gheorghe, jud. Covasna: Conferinţă de presă a preşedintelui Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs – ora 13:00, la sediul CNS

* Suceava: Conferinţă de presă organizată de Pro România Suceava – ora 10:00

 

– Administraţie

* Inaugurarea unei noi creşe pe model româno-danez în sectorul 1, la care participă primarul  de sector, Dan Tudorache – ora 10:00, în Str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 74

* Primăria Sectorului 3 sărbătorește „Ziua limbii române” – la Centrul Cultural Casa Artelor, Bd. Mircea Vodă nr. 5 (30 – 31 aug.). Din program:

  • ora 11:00 – Târgul de carte românească cu vânzare
  • ora 11:00 – copiii sunt invitați să participe la Atelierul de citit povești
  • ora 16:00 – Atelierul de colaj, unde vor învăța lucruri noi despre limba română și scriitorii români clasici și moderni
  • ora 17:00 – bunicii, părinții și copiii sunt așteptați să se înscrie la concursul de recitat poezii românești, dotat cu premii în cărți
  • ora 18:00 – bucureștenii sunt așteptați la o prezentare de carte de știință românească cu binecunoscutul scriitor și jurnalist Alexandru Mironov
  • ora 19:00 – recitalul de poezie românească și muzică clasică „Pianul cu poeme”, susținut de actrița Daniela Nane și de pianista Ioana Maria Lupașcu

* Şedinţe ale Consiliilor Locale:

  • Satu Mare – ora 14:00
  • Galaţi – ora 14:00
  • Craiova – ora 10:00

* Şedinţe ale Consiliilor Judeţene:

  • Timiş – ora 10:00
  • Dolj – ora 14:00

* Satu Mare: Şedinţa Colegiului Prefectural Satu Mare – ora 10:00

 

– Social

* Bacău: Asociaţia Lumina Bacău va deschide proiectul „Preţuim fiecare clipă de viaţă!”, prin care va furniza servicii socio-medicale, la domiciliu, pentru 30 de pacienţi, diagnosticati cu boli incurabile – ora 11:30

 

– Medicină, Sănătate

* Al 12-lea congres anual al Asociaţiei Medicale Române – la Academia Română (30 aug. – 1 sep.). Din program:

  • ora 13:30 – Adunarea Generală a Asociaț iei Medicale Române
  • ora 14:00 – Sesiunea I: Conferințe invitate
  • ora 17:00 – Sesiunea a II-a: Conferințe invitate

 

– Învăţământ, Cercetare

* Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 30 și 31 august, în cadrul celei de-a doua sesiuni de bacalaureat (aug. – sep.)

– Cultură

* Muzeul Municipiului București organizează vernisajul expoziției „Orașul subteran. Bucureștiul între sacru și profan” – ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151

* Fundaţia Calea Victoriei împreună cu Editura Humanitas organizează evenimentul „să ne amintim şi să povestim despre marele istoric Neagu Djuvara, la 102 ani de la naşterea sa – ora 19:00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional

* A II-a ediţie a proiectului „Filmul şi Literatura”, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi în parteneriat cu ADOC (Asociaţia pentru Dezvoltarea Obiectivelor Culturale), invitat fiind actorul Ştefan Velniciuc – ora 19:00, în grădina MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8

* Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Elite Art Club Unesco, organizează Concertul de Gală ce marchează Finala Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti – ediţia a IX-a – ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Bacău/Tescani: Festivalul „Enescu – Orfeul Moldav”, ediţia a XXXIX-a se desfăşoară, anul acesta, în perioada 30 august – 2 septembrie, la Sala „Ateneu” din Bacău şi la Tescani, Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu” a Muzeului Naţional „George Enescu”. Din program:

  • ora 18:30 – Primul concert are loc la Sala „Ateneu”, invitatul Filarmonicii fiind maestrul Petre Sbârcea – personalitate reprezentativă a vieţii muzicale româneşti, care va interpreta lucrări de R. Wagner, R. Strauss, Suita a III-a pentru orchestră, Săteasca, de George Enescu. Solistul serii este Mihai Ungureanu, pianist remarcabil, care va interpreta Dansuri româneşti pentru pian şi orchestră, de Dinu Lipatti

* Braşov: Asociaţia Kids Music Production organizează în perioada 30 august – 1 septembrie, Festivalul Naţional de Muzică Pop pentru copii şi adolescenţi, „Junior Music Fest”, ediţia a IV-a –  Sala „Patria”. Proiect finanţat din bugetul Municipiului Braşov

* Cluj-Napoca: În perioada 30 august – 2 septembrie, are loc prima ediție a celui mai mare festival în aer liber din România dedicat vinului, gastronomiei, culturii și muzicii: Central Park Wine Festival. Evenimentul este organizat de către Amprenta Advertising și se va desfășura în Parcul Central din Cluj-Napoca și în clădirea Cazinoului – ora 16:00

* Darabani, jud. Botoşani: Festivalul de muzică, arte și călătorii „Zilele Nordului” (30 aug. – 2 sep.) – în Poiana Teioasa și în curtea Conacului Balș de la Darabani. Din program:

  • ora 9:00 – Nordul Joacă Tenis, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani
  • ora 9:00 – Expoziție de fotografie Călin Ilea, Provocările familiilor transnaționale, Muzeul Nordului, Darabani
  • ora 9:00 – Atelier de fotografie “Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

* Oradea: Concert vocal-simfonic dedicat Centenarului – „Simfonia Marii Uniri!” – ora 19:00, în Piața Unirii. Evenimentul este organizat de către Rotary Club Oradea și are ca protagoniști Corul și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea, soprana Tatiana Costiuc (R. Moldova) și violonistul Remus Rîmbu

* Białystok, Polonia: În perioada 30 august – 2 septembrie, va avea loc Festivalul Internaţional „Estul Culturii/Altă Dimensiune”, eveniment de amploare, structurat pe şase componente, ale căror denumiri pornesc de la cea a Festivalului: Altă Dimensiune a Muzicii, Altă Dimensiune a Artei, Altă Dimensiune a Teatrului, Altă Dimensiune a Filmului, Altă Dimensiune a Societății, Altă Dimensiune a Modei. Programul românesc din acest an, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varşovia, va apărea în trei dintre „dimensiuni” – cea a artei, cea a filmului şi cea a muzicii. Chiar în deschiderea festivalului, va avea loc proiecția filmului mut „Manasse” (1925), în regia pionierului artei cinematografice românești, Jean Mihail. Filmul va fi prezentat cu muzică live, interpretată şi compusă special pentru eveniment de Danaga alias Daniel Aga, muzician din Cluj-Napoca, cunoscut publicului pentru producțiile de pe prima compilație „Culese din Cartier”, editată de Subcarpați, precum și albumul de debut „Am n-aripi”. În deschiderea evenimentului, criticul de film Mihai Fulger, va face o prezentare a începuturilor cinematografiei din România, înscriind drama „Manasse” și creatorul ei în istoria filmului românesc. După evenimentul din deschidere, are loc vernisajul expoziției de fotografie „Foto Splendid Costică Acsinte”, prezentând o parte din extraordinara colecţie de imagini vechi. Expoziția va fi deschisă de Cezar Popescu, cel care a descoperit arhiva Acsinte și care o are în îngrijire, ocupându-se de digitizarea lucrărilor și promovarea lor pe plan internațional. Expoziţia va putea fi vizitată la Centrul pentru Cultură Białystok până în data de 25 septembrie

* Istanbul: Pentru marcarea Zilei Limbii Române (31 aug.) la Istanbul, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” organizează o seară de literatură sub genericul ”Cei mai iubiți scriitori români traduși în limba turcă” – ora 18:00, la sediul Institutului, și îi va aduce în prim plan pe trei dintre cei mai iubiți scriitori români traduși în limba turcă – Mihai Eminescu, Mircea Eliade și Panait Istrati. Evenimentul cuprinde o prezentare realizată și susținută de poetul și traducătorul Mesut Șenol, lecturi din operele celor trei scriitori români interpretate de academicianul Nilay Yılmaz, doctor în filologie și cunoscut profesor de teatru

* Madrid: Institutul Cultural Român de la Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei organizează, la sediul Institutului de la Madrid, o serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Limbii Române. Pe tot parcursul zilei, iubitorii şi cititorii de literatură română sunt aşteptaţi la cafeneaua literară, unde vor putea să răsfoiască şi să aleagă mai multe cărţi în limba română care, cu această ocazie, vor fi oferite cadou. După-amiază, va avea loc proiecţia filmului ”România, peisaje citadine”, realizat de Elvis Burlan, iar la ora 19:00 se vor desfășura două cursuri demonstrative de limba română adresate publicului spaniol: primul este dedicat celor care doresc sau îşi propun să înveţe limba română, iar al doilea celor care au cunoștințe de limba română la nivel intermediar

* Tel Aviv: În continuarea seriei de evenimente din cadrul Cafenelei Românești, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, o dezbatere cu tema statutului limbii române în Israel. Evenimentul este menit să marcheze una dintre cele mai importante date din calendarul diplomației publice și culturale – Ziua Limbii Române (31 august), şi este organizat în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limba Română (AZOCLR) – ora 18:00, la sediul ICR Tel Aviv. La eveniment vor fi discutate caracteristicile limbii române vorbite în Israel și trăsături tipologice ale limbii române, susținute de invitații: Abraham Tal, profesor doctor în lingvistică și laureat al Premiului Israel, Alexandru Grosu, profesor emerit în lingvistică în cadrul Universității din Tel Aviv, Gustav Meiseles, profesor doctor la Universitatea din Tel Aviv, Lucian-Zeev Herșcovici, profesor doctor în istorie, Biblioteca Națională a Israelului

– Sport

* Meciuri din manşa a doua a play-off-ului Europa League la fotbal:

  • ora 21:30 – FCSB – Rapid Viena – pe Arena Naţională din Bucureşti
  • ora 22:00 – CFR Cluj – F91 Dudelange – pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” Cluj-Napoca

* Are loc Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, urmat de declaraţiile preşedintelui Răzvan Burleanu – ora 16:30, la Casa Fotbalului

* Conferinţa de presă ce prefaţează noul sezon 2018-2019 al SuperLigii CEC Bank, cea mai importantă competiţie din rugbyul intern – ora 11:30, la sala de conferinţe a Federaţiei Române de Rugby, Bd. Mărăşti nr. 18-20. La conferinţă participă căpitanii celor opt echipe care s-au înscris în competiţie: Timişoara Saracens, Ştiinţa Baia Mare, CSA Steaua, CSM Bucureşti, Universitatea Cluj, CS Dinamo, CS Tomitanii Constanţa şi SCM Gloria Buzău

* Alba Iulia/Pianu: Circa 300 de sportivi din toate colțurile țării participă la Campionatele Naționale de Orientare în Alergare și Trofeul Centenarului, organizate de Federația Română de Orientare, în parteneriat cu Clubul Sportiv (CS) Unirea (30 aug. – 2 sep.)

– S-a întâmplat într-o zi de 30 august

* Acum 483 de ani (1535) s-a încheiat înălţarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava (începută la 10.VIII.1534), ctitorie a domnitorului Moldovei Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546)

* Se împlinesc 320 ani (1698) de la apariţia, la Iaşi, a primei scrieri filosofice româneşti – „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul” de Dimitrie Cantemir, aceasta fiind şi prima antologie din literatura română, prin numeroasele texte române şi străine existente în lucrare

* Cu 141 de ani în urmă (1877) avea loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii din Războiul de Independenţă. Trupele române au ocupat puternica redută Griviţa-1. Au căzut în luptă maiorul Gheorghe Şonţu (1851-1877), căpitanul Valter Mărăcineanu (1840-1877) şi aproape 800 de soldaţi (30.VIII/11.IX)

* Acum 137 de ani (1881) inginerul francez Clément Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo din Franţa

* Acum 104 ani (1914) a avut loc primul spectacol al „Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra” (cu piesa „Soţul ideal” de Oscar Wilde; în distribuţie: Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Constantin Toneanu). Compania s-a numit ulterior „Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin” şi a funcţionat, cu o întrerupere de doi ani în timpul Primului Război Mondial, până în 1941, fiind unul dintre cele mai importante teatre ale Capitalei (30.VIII/12.IX)

* Cu 78 de ani în urmă (1940) se semnau, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* Se împlinesc 70 de ani (1948) de la apariţia Decretului privind înfiinţarea şi organizarea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliţiei politice sovietice), cu atribuţiile de „apărare a cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare România contra duşmanilor din interior şi exterior”; primul şef al Securităţii, cu funcţia de director general, a fost Pantelimon (Pantiuşa) Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie), agent al NKVD-ului

* Se împlinesc 55 de ani (1963) de când a devenit operaţional „telefonul roşu” între Moscova şi Washington. Uniunea Sovietică şi Statele Unite au decis, la 20 iunie acelaşi an, stabilirea unei linii directe de comunicaţii între Kremlin şi Casa Albă, pentru a preveni riscurile declanşării accidentale a unui război nuclear (nevoia unei astfel de linii directe a apărut în urma „crizei rachetelor din Cuba”, din octombrie 1962, când cele două super-puteri ale „războiului rece” au fost la un pas de a declanşa un război nuclear)

* Acum 34 de ani (1984) a avut loc primul zbor al navetei Discovery, cea mai veche dintre cele trei navete spaţiale americane. În anul 2011 a aterizat pentru ultima oară în Florida, după ce a încheiat cu succes cea de-a 39-a misiune în spaţiu, făcând ultima reverenţă înainte de a lua drumul spre muzeu. Discovery a petrecut 365 de zile pe orbită, de la intrarea sa în funcţiune, în 1984, a înconjurat în total Pământul de 5.830 de ori şi a parcurs 238 de milioane de km

* Cu 27 de ani în urmă (1991) Republica Azerbaidjan îşi proclama independenţa de stat

* Se împlinesc 25 de ani (1993), de când, după o serie de tratative secrete la Oslo, se încheia primul Acord de principiu israeliano-palestinian privind autonomia palestiniană, limitată, pentru început, la Gaza şi Ierihon. Acordul a fost semnat, la 13.IX.1993, la Washington, de primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat. Garanţii acordului au fost SUA şi Rusia

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sf. Ioan Botezătorul și dreptul Iov (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– 1848, 30.VIII/13.IX: S-a născut Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist; din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate; delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 1921) – 170 de ani

– 1891: A murit Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (n. 1830)

– 1897: S-a născut Aurel Petrescu, regizor şi operator de film, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate; pionier al filmului de animaţie românesc (m. 1948)

– 1899: S-a născut arheologul Dinu Rosetti, preocupat de cercetarea vestigiilor din Bucureşti (m. 1979)

– 1901: S-a născut pictorul Dimitrie Ştiubei, unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai mării; stabilit în RFG, din 1976 (m. 1986)

– 1910: S-a născut istoricul literar Augustin Z. N. Pop; în paralel cu contribuţiile la lămurirea unor probleme ale culturii şi literaturii vechi, şi-a consacrat eforturile în direcţia elucidării problemelor biografiei eminesciene (m. 1988)

– 1913: S-a născut medicul neurolog Vlad Voiculescu; contribuţii la cunoaşterea rolului scoarţei cerebrale; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2001) – 105 ani

– 1927: S-a născut chimistul şi profesorul Victor-Emanuel Sahini; intensă activitate ştiinţifică în domeniile chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei cuantice; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2017)

– 1929: A murit Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (n. 1854)

– 1934: A murit publicistul transilvănean Ion Rusu-Abrudeanu, redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu; ulterior a scris pentru ziarele „Timpul”, „Adevărul” şi „Dimineaţa”, care apăreau la Bucureşti (n. 1870)

– 1936: S-a născut prozatorul şi publicistul Dumitru Matală

– 1938: S-a născut Adrian Neculau, psiholog, profesor universitar, iniţiator de şcoală în psihologia socială (m. 2012) – 80 de ani

– 1941: S-a născut basul şi profesorul George Emil Crăsnaru, stabilit în Germania

– 1942: S-a născut Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (m. 1994)

– 1949: S-a născut Peter Maffay, cantautor român stabilit în Germania

– 1950: A murit (în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, ca deţinut politic) Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic liberal; specialist în istoria Evului Mediu; împreună cu Ioan Lupaş a fondat (1920) Institutul de Istorie Naţională din Cluj; ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte (1934-1935; 1938-1939) şi preşedinte al acestui for (1935-1938) (n. 1876). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1954

– 1952: S-a născut economistul şi profesorul Daniel Dăianu; ministru al finanţelor (1997-1998); europarlamentar (2007-2009); membru titular al Academiei Române din 2001

– 1959: S-a născut Ralu Filip, jurist și jurnalist, președinte al Consiliului Național al Audiovizualului între anii 2002 și 2007 (m. 2007)

– 1964: A murit Scarlat Lambrino, epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane; stabilit în Portugalia, din 1947; membru corespondent al Academiei Române din 1934 (n. 1891)

– 1965: S-a născut A.G. Weinberger, compozitor şi solist vocal, promotor al blues-ului american în România, chitarist, producător şi realizator de emisiuni radio şi de televiziune

– 1982: S-a născut sportiva Alina Alexandra Dumitru, prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc (Beijing, 2008)

– 1989: A murit Costin Murgescu, economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1919)

– 1992: A murit (la Wernack, Germania) Mihai Berindei, trompetist, saxofonist, conducător de formaţii de jazz şi critic muzical (n. 1907)

– 1992: A murit regizorul de film documentar Gheorghe Horvat (n. 1934)

– 2012: A murit Cornel Todea, regizor de teatru, de film şi operă, realizator tv. (n. 1935)

– 2014: A murit scenograful şi creatorul de costume Ion Oroveanu (n. 1927)

– 2015: A murit Dan Iordăchescu, bariton – cântăreţ şi actor de operă, profesor (n. 1930)

– 2016: A murit profesorul, dirijorul şi compozitorul Gheorghe Gomoiu; fondator şi dirijor, timp de 46 de ani, al Corului de Cameră „Ars Nova” de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti; contribuţie majoră la lansarea şi organizarea Festivalului Internaţional de Muzică Corală „D.G. Kiriac” (n. 1939)

EVENIMENTE EXTERNE

– New York: Consiliul de Securitate al ONU urmează să adopte o rezoluţie care prelungeşte mandatul Forţei interimare a ONU în Liban (FINUL)

– Accra: Vizita cancelarului german, Angela Merkel, în Ghana

– Abuja: Vizita cancelarului german, Angela Merkel, în Nigeria (30 – 31 aug.)

– Nairobi, Kenya: Ultima etapă aturneului african al premierului britanic Theresa May

– Bogota, Columbia: Vizita premierului spaniol, Pedro Sanchez

– San José, Costa Rica: Vizita premierului spaniol Pedro Sanchez (30 – 31 aug.)

– Kathmandu: Vizita premierului indian, Narendra Modi, în Nepal (30 – 31 aug.)

– Moscova: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se întâlneşte cu omologul său sirian, Walid al-Moualem

– Islamabad: Vizita ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, în Pakistan

– Copenhaga: Summitul mondial al alimentaţiei (30 – 31 aug.)

– Dakar: Verdict în cadrul procesului primarului Dakar, Khalifa Sall, condamnat în primă instanță, în martie la cinci ani de închisoare pentru delapidarea fondurilor publice

– Detroit, SUA: Concert-omagiu în memoria Arethei Franklin

– Monaco: Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor la fotbal – ora 19:00 (ora României), la Grimaldi Forum

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Persoanelor Dispărute” a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 21 decembrie 2010, prin Rezoluția 65/209, în care se exprimă profunda îngrijorare față de creșterea fenomenului disparițiilor forțate sau involuntare în diferite regiuni ale lumii și este salutată intrarea în vigoare a Convenției internaționale pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate, adoptată la 20 decembrie 2006

– 1748: S-a născut pictorul francez Jacques-Louis David, şeful şcolii neoclasice din Franţa; pictor de curte al lui Napoleon I (m. 1825) – 270 de ani

– 1797: S-a născut scriitoarea britanică Mary Shelley, considerată drept precursoarea scrierilor ştiintifico-fantastice moderne; cunoscută mai ales pentru romanul Frankenstein (1818); soţia poetului Percy Shelley (m. 1851)

– 1811: S-a născut scriitorul francez Théophile Gautier (m. 1872)

– 1844: A murit Francis Baily, astronom englez (n. 1774)

– 1852: S-a născut Jacobus Henricus van ‘t Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel în anul 1901, părintele fondator al stereochimiei, domeniu al chimiei care studiază structurile spațiale și repartizarea moleculelor și atomilor din diferitele elemente chimice (m. 1911)

– 1883: S-a născut Theo van Doesburg, pictor şi teoretician de artă olandez (m. 1931) – 135 de ani

– 1884: S-a născut Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez; a construit prima ultracentrifugă (1922); contribuţii la studiul suspensiilor şi al soluţiilor coloidale; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1926 (m. 1971)

– 1907: S-a născut (la Buenos Aires, Argentina) pictoriţa suprarealistă italiană Leonor Fini; a realizat şi scenografie şi costume pentru spectacole de teatru (m. 1996, la Paris)

– 1912: S-a născut australianca Nancy Wake, unul dintre cei mai apreciaţi agenţi secreţi ai Aliaţilor din timpul celui de-al doilea război mondial; era supranumită de Gestapo „Şoarecele alb”, datorită abilităţii sale de a scăpa de fiecare dată de militarii nazişti; a fost decorată de Franţa cu cea mai înaltă distincţie militară pentru rolul avut în Rezistenţa franceză; pentru meritele sale a mai fost decorată de Statele Unite, de Marea Britanie şi de Australia (m. 2011)

– 1919: S-a născut cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (m. 2012)

– 1928: A murit Franz von Stuck, pictor simbolist, sculptor, gravor şi arhitect german (n. 1863) – 90 de ani

– 1935: A murit scriitorul francez Henri Barbusse (n. 1873)

– 1958: S-a născut ziarista rusă Anna Politovskaia, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (m. 2006, asasinată) – 60 de ani

– 1972: S-a născut Cameron Diaz, actriţă americană

– 1974: S-a născut Camilla Läckberg, scriitoare suedeză de romane poliţiste

– 2003: A murit actorul american de film Charles Bronson (n. 1921) – 15 ani

– 2006: A murit scriitorul egiptean Najib Mahfuz (Naguib Mahfouz); laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1988, primul scriitor de naţionalitate arabă laureat al acestui premiu; acordarea acestei distincţii a fost contestată de către arabi care l–au acuzat de tratarea exclusivistă a problemelor Egiptului; la 14.10.1994, scriitorul a fost ţinta unui atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i–a supravieţuit cu greu (n. 1911)

– 2006: A murit actorul american de film Glenn Ford (n. 1916)

– 2010: A murit Alain Corneau, regizor de cinema, producător, scenarist şi actor francez (n. 1943)

– 2011: A murit cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti (n. 1914)

– 2013: A murit poetul irlandez Seamus Heaney; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1995 (n. 1939) – 5 ani

– 2015: A murit Wes Craven (nume real: Wesley Earl Craven), regizor de film, actor şi scenarist american, maestru al filmelor de groază (n. 1939)

– 2015: A murit neurologul şi scriitorul britanic Oliver Sacks (n. 1933)