Imediat dupa actul de la 23 august 1944, o delegatie română s-a deplasat la Moscova pentru a negocia și semna cu sovieticii un Armistițiu. Din motive politice și militare (Armata Roșie să ocupe cât mai mult din România), de abia pe 11 septembrie sovieticii au prezentatat românilor textul Convenției de Armistițiu. Condițiile au fost dure. Românii speraseră că vor avea unele negocieri. Partea sovietică nu a acceptat nici o negociere, așa încât românii au semnat la 12 septembrie 1944 Convenția de Armistițiu cu Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii). Din partea României, documentul a fost semnat de Lucrețiu Pătrășcanu (ministru de stat și ministru al Justiției), principele Barbu Știrbei, Ghiță Popp și generalul Dumitru Dămăceanu (adjutant al regelui Mihai I). Din partea Puterilor Aliate, documentul a fost semnat doar de reprezenatntul sovietic, mareșalul Rodion Malinovski. Prin Convenția de Armistițiu s-a stabit influența pe care Uniunea Sovietică o va deține în România. Fiind un armistitiu, prevederile lui au fost în mare parte militare. Pe front, sovieticii, ca reprezentanți ai Înaltului Comandament Aliat urmau să comande trupele românești, devenite aliate.
Delegația României fusese aleasă cu grijă – un reprezentant PCR (Lucrețiu Pătrașcanu), un reprezentant al opoziției care negociase cu Aliații în Egipt (principele Barbu Știrbei), un reprentant al celui mai puternic partid din România – PNȚ (Ghiță Popp). Martor al discuțiilor pentru alcătuirea delegației române la Moscova a fost Radu Boroș – tânăr diplomat înMinisterul de Externe. Iată ce a declarat pentru Rador:
După lovitura de la 23 august, când a început bombardamentul Bucureştiului, l-am luat pe Ministrul Ionel Christu [de la Ministerul de Externe] şi l-am dus la mine, la ţară la 20 de km de Bucureşti. Şi acolo, într-o bună seară, vine o maşină din partea Preşedinţiei Consiliului [de Miniștri], să-l cheme pe Ministrul Christu, la o întrunire la București. Şi Ministrul Christu m-a luat cu el şi ne-am dus la o întrunire care se ţinea în sediul Băncii Naţionale. Acolo erau adunate personalităţi politice. Nu mai îmi amintesc exact cine era, dar ştiu că Ghiță Popp era unul dintre cei care erau prezenţi. Şi acolo s-a discutat despre constituirea unei comisii care să plece la Moscova pentru încheierea Convenţiei de Armistiţiu. Ministrul Christu a fost unul dintre cei care trebuiau să plece. Tot aşa şi Ghiţă Popp. Plecarea trebuia să se facă cât mai urgent. Ei au plecat, dacă nu mă înşel, pe ziua de 26 sau 27 august. Îmi aduc aminte că au plecat dimineaţa de pe un aeroport de la Popeşti Leordeni, cu un avion al Societăţii LARES. Societatea LARES fusese dispersată şi avea toate avioanele la Boteni, lângă Bucureşti. Şi de acolo a trimis un avion, care la ora șapte dimineaţa a aterizat la Popeşti Leordeni, unde era prezentă comisia care trebuia să plece. Din comisie făcea parte [Lucreţiu] Pătrăşcanu, care era şeful comisiei, Ghiţă Popp – el se ducea acolo pentru problemele Ardealului, Ionel Christu, pentru problemele de politică generală şi economice, [generalul] Dămăceanu pentru problemele militare. Nu mai şiu dacă erau şi alţii, de ăştia îmi amintesc eu. S-au suit în avion şi au plecat escortaţi de două avioane româneşti de vânătoare, pentru că trebuiau să treacă pe teritoriul unde nu era încă situaţia sigură. Au plecat direct la Odesa. (….) Au ajuns la Moscova, unde i-a ţinut până în ziua de 11 septembrie fără să ia nimeni contact cu ei. Îmi povesteşte Ionel Christu că au fost foarte bine trataţi, foarte bine primiţi. În ziua de 10 [septembrie] li s-a trimis proiectul Convenţiei de Armistiţiu. S-au consultat între ei, au rămas destul de surprinşi de clauzele Convenţiei de Armistiţiu. S-au întrunit. Comisia era prezidată de Molotov. Au încercat să poarte discuţii şi să obţină unele îmbunătăţiri. Nu au reuşit decât o singură chestiune: să precizeze că prin tratatul de pace României îi va fi asigurată în totalitate sau în cea mai mare parte Transilvania. Asta mi-a declarat-o Ionel Christu: e singura modificare pe care a obţinut-o. Restul au fost chestiuni de virgulă şi punct, pe care le-au obţinut, fără importanţă substanţială.
[Arhiva de Istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavaian Silivestru și Emilian Blînda, 1995]
