THE GUARDIAN: Rudy Giuliani atacă România pentru lupta „excesivă” împotriva corupţiei

Avocatul lui Trump îl acuză pr preşedintele român că este mult prea zelos în privinţa eliminării corupţiei şi afirmă că la închisoare sunt trimişi „oameni nevinovaţi”

Marţi, avocatul lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a provocat un incident diplomatic plângându-se preşedintelui României de eforturile ţării acestuia în privinţa combaterii corupţiei şi cerând amnistierea unor delincvenţi condamnaţi.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui României, care a fost publicată de Mediafax, Giuliani critică dur ceea ce, în opinia sa, ar fi „excesele făcute în numele ‘aplicării legii’ de către Direcţia (Naţională) Anticorupţie. El spune că acest birou a apelat la tactici ilicite împotriva suspecţilor şi i-a intimidat pe judecători şi pe avocaţi.
„Ar trebui acordată amnistierea celor care au fost anchetaţi şi condamnaţi prin excese”, a scris Giuliani, el afirmând totodată că au fost trimişi la închisoare „mulţi oameni nevinovați”.
Remarcile lui Giuliani îl aşează alături de forţele politice din România care, luna trecută, au reuşit să îl destituie pe principalul procuror anticorupţie, care a pus sub urmărire înalţi politicieni, evenimentul provocând tumultuoase proteste ale populaţiei.
În scrisoarea sa, Giuliani, un fost procuror federal, scrie că el a sprijinit eforturile legitime de eradicare a corupţiei, dar a protestat în mod repetat faţă de ceea ce, în opinia sa, ar fi fost recentele excese din România.
Scrisoarea a fost scrisă sub antetul Giuliani and Partners, firma sa privată de consultanţă, şi nu a menţionat rolul acestuia ca avocat personal al preşedintelui american.
Nu se ştie dacă scrisoarea a fost scrisă la cererea unei terţe părţi. Marţi, mesajele pentru Giuliani şi compania acestuia nu au primit un răspuns imediat. Casa Albă nu a răspuns cererii de a face un comentariu (pe această temă).
Departamentul de Stat a dorit să se delimiteze de intervenţia lui Giuliani. Întrebat dacă Statele Unite sunt de acord cu remarcile sale, un purtător de cuvânt a declarat: „Până nu demult, România a înregistrat progrese considerabile în combaterea corupţiei şi în consolidarea statului de drept, Îi încurajăm pe români să continue pe acest drum”.
Scrisoarea fostului primar al oraşului New York a fost criticată de ambasadorul României în SUA, George Maior, care a declarat că Giuliani pare să vorbească în numele unor „personalităţi care au probleme cu sistemul juridic”.
Riposta ambasadorului a supărat în schimb Ministerul român de Externe, care, într-o declaraţie, a precizat că afirmaţiile sale „nu reprezintă poziţia” guvernului. S-a anunţat totodată că Maior a fost chemat la Bucureşti pentru discuţii cu privire la afirmaţiile sale.
Ministerul a subliniat că ambasadorii ţării trebuie „să se abţină de la a face declaraţii publice care ar putea afecta negativ relaţiile bilaterale cu alte state”.
Luna trecută, Iohannis a demis-o pe şefa Direcţiei (Naţionale) Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, care a coordonat agresiv condamnarea corupţiei semnalate în rândul elitei române. Tentativele anterioare ale guvernului de a o demite pe Kövesi au provocat valuri de proteste de stradă.
Într-un clasament întocmit de organizaţia Transparency International pe tema corupţiei manifestate la nivel guvernamental, România a obţinut 48 dintr-un punctaj maxim de 100 de puncte, în care cu 0 este marcată cea mai coruptă ţară, iar cu 100, ţara cel mai puţin coruptă. În clasamentul pe ţări, care cuprinde 180 de state, România ocupă locul 58, alături de Grecia şi Iordania.
Articol de Jon Swaine
https://www.theguardian.com/us-news/2018/aug/28/rudy-giuliani-romania-letter-corruption

THE GUARDIAN (Marea Britanie), 29 august 2018
Traducerea: Alexandru Danga