Problema migraţiei şi a refugiaţilor continuă să preocupe forurile internaţionale, ca şi presa. Mai puţini migranţi decât în trecut încearcă să traverseze Marea Mediterană, dar mai mulţi dintre ei îşi pierd viaţa în acest efort, pe măsură ce paza de coastă libiană preia misiunile de salvare, notează EUObserver. Agenţia ONU pentru refugiaţi, UNHCR, a avertizat că migranţii se confruntă cu voiaje din ce în ce mai periculoase, iar rata mortalităţii a crescut, estimând că aproximativ 1.600 de persoane şi-au pierdut vieţile în acest an, în încercarea de a ajunge în Europa. În acelaşi timp, un apel adresat de Italia Franţei şi Spaniei de a-şi oferi porturile în vederea debarcării migranţilor salvaţi din Marea Mediterană nu a reuşit să obţină sprijinul statelor membre ale UE, în ciuda ameninţărilor Romei de a boicota misiunea UE de salvare, informează The Guardian. Constatând că aproximativ 650.000 de persoane, în special din Africa şi din Orientul Mijlociu, au ajuns pe ţărmurile italiene începând din 2014, ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, şi premierul ungar Viktor Orbán au susţinut că merg pe acelaşi drum, după ce au discutat despre formarea unui front comun împotriva migraţiei, pentru a se opune politicilor preşedintelui francez Emmanuel Macron, aminteşte The Guardian. La rândul său, premierul Cehiei, Andrej Babic, a declarat la postul de televiziune Prima, de la Praga, că migraţia din ţările musulmane reprezintă o ameninţare pentru civilizaţia europeană şi, dacă Franţa, Olanda sau Belgia doresc să aibă pe teritoriul lor mai mulţi susţinători ai Statului Islamic, aceasta este treaba lor. Premierul ceh s-a pronunţat pentru consolidarea graniţelor externe ale Uniunii Europene şi a salutat schimbarea de poziţie a diplomaţiei germane în problema acordării de azil în UE refugiaţilor musulmani. Comisarul ONU pentru drepturile omului i-a îndemnat pe liderii europeni să condamne violenţele comise în oraşul german Chemnitz de neo-nazişti, scrie EUObserver. Der Spiegel impută Uniunii Creştin-Democrate (CDU) minimalizarea pericolului şi face apel la o trezire a politicienilor şi a majorităţii tăcute din ţară, înainte de a fi prea târziu, căci Chemnitz se poate repeta oriunde în Germania.
SUA au încercat în mod brutal să se amestece în treburile interne ale Rusiei, recrutând cetăţeni ruşi care să acţioneze ca agenţi ai Washingtonului, a declarat Kremlinul, consemnează The Washington Times. Totodată, Kremlinul a respins acuzaţiile formulate de preşedintele francez Emmanuel Macron, conform cărora Vladimir Putin ar dori dezmembrarea UE, notează Liberation. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a asigurat că Putin doreşte, dimpotrivă, să consolideze legăturile cu ţările UE, pentru prosperitatea şi stabilitatea spaţiului european, scrie Tass.
În Ucraina au început exerciţii militare comune cu NATO, anunţă Kyiv Post. La manevrele denumite Rapid Trident 2018, care se vor derula până la jumătatea lunii septembrie, participă 2.200 de trupe din 14 ţări NATO şi partenere – Ucraina, SUA, Bulgaria, Regatul Unit, Danemarca, Lituania, Canada, Germania, România, Polonia, Turcia, Georgia, Republica Moldova şi Azerbaidjan. Exerciţiile Rapid Trident sunt o culminare a antrenamentelor anuale multinaţionale şi un semn că SUA sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, detaliază Unian. SUA sunt gata să discute noi furnizări de arme Ucrainei, pentru consolidarea forţelor de apărare navale şi aeriene ale ţării, adaugă Ukrinform.
Turcia promite să abandoneze dolarul pentru tranzacţiile comerciale, titrează La Libre Belgique, după ce preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Statele Unite de un comportament rapace, declarând că Ankara va continua să tranzacţioneze în alte valute cu Rusia şi cu alte ţări. Erdogan a mai spus că ţara sa negociază cu Rusia cu privire la schimburi comerciale în altă monedă decât dolarul american, în timp ce ambele ţări sunt afectate de măsurile economice punitive impuse de Washington, menţionează ziarul belgian. Lira turcească a pierdut un sfert din valoarea sa, luna trecută, în timp ce războiul comercial cu Statele Unite s-a intensificat, observă Hurriyet şi subliniază că inflaţia anuală în Turcia a crescut din nou în august, creând o curbă periculoasă pentru economia turcă. Referindu-se la vizita pe care o va efectua în Turcia, începând de miercuri, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat că intenţia este o normalizare a relaţiilor bilaterale, însă pentru asta şi Ankara trebuie să depună eforturi. Într-un interviu acordat cotidianului german Bild am Sonntag, Maas a răspuns, cu privire la criza economică din Turcia, că nu este vorba de a ajuta concret, din punct de vedere financiar, Ankara.
«Cea mai mare provocare din istoria omenirii» se intitulează apelul, publicat de Le Monde, lansat de 200 de personalităţi, pentru salvarea planetei noastre ameninţate de schimbările climatice. Alain Delon, Isabelle Adjani, Pedro Almodovar, Charles Aznavour, Ethan Hawke, Isabella Rossellini, Jean-Louis Trintignant şi alţi artişti, împreună cu mai mulţi astrofizicieni, cer o acţiune politică fermă şi imediată pentru evitarea unui cataclism planetar ce riscă să fie declanşat de încălzirea globală, scrie Le Monde.
RADOR (3 septembrie) – Cristina Zaharia