Ordonanţa de Urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial. Reamintim că documentul a fost adoptat miercuri în şedinţă de guvern, fără a mai aştepta punctul de vedere al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Documentul asigură continuitate în finanţarea unor domenii importante, precum sănătatea sau agricultura, preciza premierul Viorica Dăncilă. De altfel, sunt prevăzute măsuri concrete pentru derularea investiţiilor, acodarea subvenţiilor la timp pentru agricultori, dar şi pentru despăgubirea fermierilor ale căror animale au fost afectate de pesta porcină africană. Totodată, au fost alocate fonduri pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor cu plata salariilor, pensiilor şi a altor drepturi de asistenţă socială. S-a urmărit şi susţinerea proiectelor de investiţii aflate în derulare, fiind asiguraţi banii necesari până la finalul acestui an. Reprezentanţii guvernului au amintit că rectificarea este pozitivă, se bazează pe acelaşi nivel de creştere economică de 5,5% şi se încadrează în deficitul bugetar de maxim 3% din PIB, asumat cu instituţiile financiare europene./csimion/schelaru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie)