Proiectul Teatrul din Cartier a ajuns la final, dar stagiunea BIS continuă

Cea de-a patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier (1 august-12 septembrie) a ajuns la final. În tot acest interval de timp, spectatorii din cinci cartiere sibiene (Trei Stejari, Valea Aurie, Gușterița, Terezian și Ștrand) și-au redescoperit orașul prin prisma poveștilor relatate cu umor și nostalgie de protagoniștii spectacolului Orașul meu, au trăit/retrăit atmosfera primului deceniu postcomunist datorită imaginilor de arhivă, fragmentelor muzicale și mai ales confesiunilor artiștilor implicați în spectacolul Născut în ’90, și-au umplut buzunarele cu o doză de umor cu tentă absurdă, marca Matei Vișniec, în Buzunarul cu pâine și au fost „teleportați“ pe Planeta roz bombon, unde Lipicioșii i-au întâmpinat cu un show muzical vesel și noncomformist.

Acum, la finalul proiectului, sibienii sunt așteptați să rememoreze cele mai frumoase momente în data de 12 septembrie, de la ora 19:00, la Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56, unde va avea loc închiderea oficială a acestei ediții, o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Surpriza serii o va reprezenta concertul actorului sibian Claudiu Fălămaș, care tocmai i-a cucerit pe telespectatori la prima etapă a show-ului Vocea României.

Chiar dacă proiectul Teatrul din Cartier a ajuns la final, stagiunea de vară BIS Teatru continuă cu încă trei producții, două pentru copii (Gnurpa și Anaz și Dragonul) și una pentru adulți  (Monoloagele Vaginului). Astfel, în data de 15 septembrie, de la ora 17:00, copiii cu vârste între 7 și 12 ani vor avea parte de un spectacol-experiment, despre nevoia de joc și reverie. În Gnurpa muzica și narațiunea sunt realizate de Ioana Bijou Butu, cunoscută publicului BIS Teatru datorită Poveștii unui pătrat, prezentată cu mare succes anul trecut, în cadrul Maratonului “25 de ore de teatru non-stop”. Actriţă și mânuitoare de păpuși la radioteleviziunea elveţiană din cantonul Ticino, sibianca Ioana Bijou Butu are o vastă experiență în realizarea spectacolelor pentru copii, ea participând la turnee de spectacole de circ în numeroase țări din Europa.

Pe 16 septembrie va avea loc ultimul spectacol din această stagiune dedicat copiilor, care sunt chemați de la ora 11:00 să afle povestea zânei Anaz și a morocănosului dragon Bu (Anaz și Dragonul), o poveste despre prietenie, recunoștință și bucuria lucrurilor mărunte, scrisă de Bianca Babeş, specialist în psihodramă.

Tot pe 16 septembrie, de la ora 19:00, Monoloagele vaginului, în interpretarea actrițelor Serenela Mureșan, Cristina Ragos, Codruța Vasiu va încheia stagiunea de vară BIS Teatru. Spectacolul vorbește fără false pudori despre sexualitatea feminină, despre fanteziile și temerile reprezentantelor sexului frumos, combinând senzualitatea și umorul.

Programul complet al stagiunii poate fi consultat pe pagina de facebook BIS Teatru.

Biletele pentru toate spectacolele pot fi achiziționate online de pe www.kompostor.ro și de la Grădina BIS înainte de fiecare reprezentație.