România şi Austria ar putea colabora în viitor, în domeniul sănătăţii. Tema a fost pe agenda de astăzi a întâlnirii dintre ministrul sănătăţii, Sorina Pintea şi omologul său austriac. Iniţiativa vine după ce tot mai mulţi pacienţi români aleg să se trateze în Austria. Până în prezent, decontările din domeniul sănătăţii – dintre cele două ţări – s-au datorat unor relaţii personale, spune Sorina Pintea. Cei doi miniştri au discutat şi despre preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de către România, de la Austria. În aceste zile are loc, la Viena, reuniunea informală a miniştrilor sănătăţii din statele membre ale Uniunii – a anunţat Ministerul Sănătăţii./lalexandrescu/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie)