Comunicat al Secţiei de Procurori a CSM

Secţia pentru Procurori a CSM a respins cu unanimitate de voturi acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare faţă de procurorul şef adjunct al DNA, Marius Iacob. El era acuzat de abateri în legătură cu desemnarea procurorului Carmen Simona Ricu pentru a reprezenta instituţia la judecarea cauzei care avea ca obiect suspendarea executării unui ordin ce o privea pe Mihaela Moraru Iorga. Acţiunea disciplinară a fost exercitată faţă de Marius Iacob pentru nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, precum şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ. /apuscasu/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 septembrie)