Muzeul Naţional al Pompierilor ‘Foişorul de Foc’ din Bucureşti va fi restaurat şi modernizat din fonduri europene, în cadrul unui proiect gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, informează instituţia, într-un comunicat. Proiectul de reabilitare a Muzeului Naţional al Pompierilor face parte din programul naţional prin care se intenţionează restaurarea şi reabilitarea termică şi energetică a clădirilor aflate în patrimoniul de stat, inclusiv a unor imobile cu valoare istorică. În cadrul acestui program, MAI a depus deja cereri de proiecte în valoare de peste 180 de milioane de lei, dintre care aproximativ 21 de milioane sunt pentru Foişorul de Foc. Din aceste sume, 80% reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă, iar restul – cofinanţare de la bugetul de stat, precizează comunicatul. Lucrările de restaurare a Foişorului de Foc vor dura doi ani, iar la final va fi reintrodus în circuitul turistic intern şi internaţional./aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie