Luni, 17 septembrie, se împlinesc 195 de ani de la trecerea la Domnul a lui Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. În anul 1818, acum 200 de ani, Gheprghe Lazăr înființa, la București, prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.
Gheorghe Lazăr s-a născut la 5 iunie 1779 (sau conform altor surse, la 9 ianuarie 1782), la Avrig, judeţul Sibiu, fiind al şaselea copil al unei familii de ţărani, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie.
Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal, care i-a remarcat aptitudinea pentru a acumula cât mai multe cunoştinţe şi îl va sprijini în acest proces.
A început şcoala târziu, între anii 1791 şi 1798, fiind elevul „şcolii normaliceşti” din satul natal.
În toamna anului 1798, la îndemnul învăţătorului său, Ioan Barac, de care îl va lega o strânsă prietenie, se înscrie în prima clasă a ciclului de gramatică a Liceului academic din Cluj (Şcoala Piaristă), unde va fi declarat „eminent” la toate materiile. Se înscrie apoi la facultate, în 1801, la studii juridice şi filosofice, pe care o absolvă în anul 1806. Pe perioada facultăţii, locuise la Cluj în camere sărăcăcioase, iar pentru a se întreţine se angajase ca preceptor la familia lui Gyulay Kuhn.
Interesant este faptul că în anul 1805, Nicolae Huţovici, preşedintele consistoriului românilor neuniţi din Transilvania, aflând despre rezultatele sale strălucite la învăţătură, îl recomanda printr-o adresă Cancelariei guberniale de la Cluj, pe tânărul student în ultimul an, pentru a-i fi acordată o bursă de 200 de florini anual, pentru a fi trimis la studii teologice la Universitatea de la Viena, în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania, care era vacant de mai bine de zece ani.
În 1807 începe studiul la Viena, în perioada studenţiei lucrând ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, în 1811, Gheorghe Lazăr, se reîntoarce la Sibiu, fiind hirotonisit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă.
A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie, dar, din nefericire, a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română.
La finalul anului 1815, în urma unei anchete disciplinare, guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești.
Ca urmare, un an mai târziu, Gheorghe Lazăr se stabileşte la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular. A fost profesor al nepoţilor banului Grigore Ghica şi a lucrat ca inginer topograf pe moşia banului Constantin Bălăceanu. În paralel a lucrat la un plan de organizare a şcolii româneşti, de la şcoala primară, până la învăţământul universitar, plan pe care îl va prezenta personal planul în Divanul cel mare al ţării, în faţa domnitorului.
Gheorghe Lazăr se manifestă puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.
Lazăr a fost puternic sprijinit în ideea sa de luminaţii boieri Iordache Golescu și Iancu Văcărescu, cât şi de eforul şcoalelor, Constantin Bălăceanu.
La 24 martie 1818, după obținearea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava, elevii săi fiind, pentru început, băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, în timp ce copiii boierilor frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit în anii următori, unul dintre cei mai importanţi piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești. Demne de remarcat sunt numele primilor absolvenţi ai şcolii de la Sfântul Sava: Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.
Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. A scris manuale precum “Aritmetica matematicească” şi “Trigonometria cea dreaptă” care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română, fiind cel care a reuşit introducerea în limba română a noţiunilor de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, triunghi, sinus, cosinus, la şcoala lui Lazăr fiind predată, pentru prima dată, filosofie în limba română, disciplină studiată până atunci numai în slavonă sau greacă.
În perioada Revoluției din anul 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Documentele vremii atestă şi activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) sau a Moșiei Fântânele (Prahova).
Colaborarea cu revoluționarii i-a atras lui Gheorghe Lazăr persecuții din partea autorităților, el se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde trece la Domnul, la 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.
Ca o recunoaștere a activității sale meritorii pentru învăţământul în limba română, în multe localități din România au fost amplasate statui ale lui Gheorghe Lazăr.
În anul 1864, elevul său, contele Scarlat H. Rosetti, mare proprietar de terenuri, a ridicat primul monument dedicat personalității lui Gheorghe Lazăr, în curtea bisericii răsăritene ortodoxe din Avrig.
În anul 1886, în Piața Universității din Bucureşti, a fost amplasată o impunătoare statuie care readuce în memoria tuturor întreaga sa operă dedicată identității românești.
Tot în Avrig, în centrul localității, a fost instalat, ulterior, un bust dedicat marelui înaintaș, conceput cu mare putere de expresie de sculptorul Cornel Medrea. Și la Sibiu, în fața palatului ASTRA, se află un bust al lui Gheorghe Lazăr.
În semn de prețuire pentru fondatorul învățământului în limba națională, mai multe instituții de învățământ poartă numele lui Gheorghe Lazăr, printre care: Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu (fostul liceu al iezuiților), Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București (întemeiat sub acest nume în anul 1860), Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca şi altele.
În anul 1923, la împlinirea a 100 ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, autoritățile de atunci, membrii guvernului și instituțiile de învățământ de toate gradele au organizat o comemorare festivă.
În anul 1973, UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea dascălului din Avrig, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși îndrumători ai culturii române.
Puţină lume ştie că Gheorghe Lazăr a fost şi primul inginer cadastral (hotarnic) român şi că a pus bazele limbii române ştiinţifice şi tehnice, în toate domeniile. Gheorghe Lazăr este transilvăneanul care a oprit prăbuşirea naţiei sale, a românimii din vechiul teritoriu al Daciei-Romane şi a dat un nou imbold culturii şi civilizaţiei româneşti, nu întâmplător fiind numit „voievodul culturii româneşti”.
Data sa de naştere, 5 iunie, a fost aleasă drept Ziua Învățătorului, proiectul de lege privind instituirea acestei sărbători fiind adoptat la 9 octombrie 2007. Această dată a fost stabilită prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea având un caracter educațional, național, apolitic și cultural.
