Președinte Kosovo, Hashim Thaci, se va întâlni la începutul săptămânii viitoare cu președintele american, Donald Trump, scrie Indeksonline. După cum susţine acest portal din Pristina, care citează surse diplomatice, Thaci și Trump vor avea convorbiri „despre inițiativa de a se corecta granița dintre Kosovo și Serbia, corecţie pe care SUA au sprijinit-o”. Un asemenea lucru este de așteptat după declarația făcută acum câteva zile de consilierul pentru securitate al luiTrump, John Bolton.
Reamintim că la conferință de presă de la Kiev, Bolton a spus că „politica SUA este de așa natură încât, dacă cele două părți nu pot lucra una cu alta și să ajungă la un acord, Statele Unite ale Americii nu vor respinge corectarea teritoriului”, menţionează Indeksonline.
După cum se adaugă în ştire, Trump și Thaci vor discuta despre relațiile bilaterale, precum și despre evoluțiile din Balcanii de Vest, cu un accent deosebit pe procesul dialogului dintre Belgrad și Pristina „cu privire la obţinerea unui acord de pace”./ciliu/fcostea
www.tanjug.rs – 18 septembrie