Pe 21 septembrie, filmele bune românești fac Noapte Albă în București și Cluj. Într-o singură noapte, în 9 locații – săli de cinema și locuri neconvenționale – spectatorii vor putea urmări 25 de filme de ficțiune și documentare, o parte din ele în premieră sau încă nelansate în cinema.
Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc în București la Cinema Muzeul Țăranului (Sala Horia Bernea și Open Air), Cinema Elvire Popesco, Rezidența BRD Scena 9, J’ai Bistrot, Unteatru, Grădina cu Filme Creart, Teatrul Excelsior, Roaba de Cultură și Deschis Gastrobar. Simultan cu proiecțiile din capitală, în Cluj, la Cinema Victoria vor rula două proiecții speciale, începând cu ora 20:00.
Una dintre proiecțiile-surpriză ale ediției este Touch Me Not, marele câștigător al Ursului de Aur la Berlin și debutul în lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie. O explorare neconvențională a intimității și a nevoii umane de contact autentic, filmul testează granițele dintre ficțiune, documentar și artă vizuală. Proiecția specială va fi introdusă publicului prezent la Cinema Elvire Popesco pe 21 septembrie, de la ora 23:00, de către producătoarea Bianca Oana.
Rezidența BRD Scena 9 va găzdui proiecția-tribut de anul acesta, Pas în doi (1985), dedicată regizorului Dan Pița. Filmul va fi proiectat la 19:45, iar la finalul său publicul va putea povesti chiar cu actorul Petrică Nicolae și directorul de imagine Marian Stanciu. Tot aici cinefilii pot urmări în continuare, de la 22:00, pelicula proaspăt lansată în cinema, Un prinț și jumătate, în regia Anei Lungu (Burta balenei, Autoportretul unei fete cuminţi). Filmul îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas și urmărește povestea a trei prieteni care nu reușesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluție împotriva singurătății, aleg să locuiască împreună într-un apartament închiriat în București, dar când Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, interpretat de actorul László Mátray, „familia fericită” este în pericol de a se destrăma. Noaptea se încheie cu Procesul (r. Claudiu Mitcu, Ileana Bîrsan), programat să ruleze de la 00:00.
În cadrul ediției a 9-a, Noaptea Albă a Filmului Românesc aduce la Cinema Muzeul Țăranului – Sala Horia Bernea 3 filme încă nelansate în cinema. Începând cu ora 18:30 iubitorii de film românesc se pot delecta cu prima parte a Trilogiei Iubirii propuse de Florin Șerban, Dragoste 1. Câine, pentru ca de la 20:30 să asiste la lansarea oficială în cinema a comediei romantice Povestea unui pierde-vară. La finalul acesteia publicul va sta de vorbă direct cu regizorul Paul Negoescu și o parte a echipei – actorii Alexandru Papadopol, Crina Semciuc, Rolando Matsangos, directorul de imagine Ana Drăghici și producătorul Radu Stancu. Noaptea se încheie aici cu proiecția Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude), laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” a Premiilor Oscar 2019. Filmul va fi prezentat chiar de producătoarea Ada Solomon.
Tot la Cinema Muzeul Țăranului, dar în aer liber, spectatorii sunt invitați să urmărească debutul în lungmetraj al lui Andrei Crețulescu, Charleston și filmul care îi aduce împreună pe ecran pe actorii Răzvan Vasilescu, Raluca Aprodu, Lior Ashkenazi și Armand Assante – Vânătorul de spirite / The Wanderers.
17 povești scurte din selecția TIFF 2018 se pot savura la Deschis Gastrobar de la 20:00, printre acestea regăsindu-se premiatele Duminică (r. Dorian Boguță), Michelangelo (r. Anghel Damian) și Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșan).
Roaba de Cultură este noul spațiu care se alătură evenimentului începând cu acest an și le propune cinefililor care doresc să se bucure de proiecții în aer liber un mix de ficțiune (Ghinionistul – r. Iura Luncașu, 20:00 / Aniversarea – r. Dan Chișu, 23:15) și documentar (Caisă – r. Alexandru Mavrodineanu, 21:45 / România neîmblânzită – r. Tom Barton-Humphreys, 01:00).
Iubitorii de documentar sunt așteptați la J’ai Bistro, începând cu ora 20:00, unde vor întâlni 3 din cele mai bune producții de acest gen din ultimul an: Licu, o poveste românească (r. Ana Dumitrescu), Ouăle lui Tarzan (r. Alexandru Solomon) și Dacii liberi (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Andrei Gorgan).
Alte filme care nu trebuie ratate pe 21 septembrie la Noaptea Albă a Filmului Românesc sunt Pororoca – favoritul criticilor la festivalul de la San Sebastian unde a primit Premiul pentru cel mai bun actor (Teatrul Excelsior), Scurtcircuit (r. Cătălin Saizescu) – inspirat din tragedia petrecută în 2010 la Maternitatea Giulești (Unteatru), Secretul fericirii – debutul în lungmetraj al actorului Vlad Zamfirescu (Grădina cu Filme Creart) și Popeasca (r. Stanca Radu) – proiectat pentru prima oară pe ecran mare în București (Unteatru)
Sinteză: Mariana Drăgoi