Prăjitura care poartă numele unui lăutar celebru: Rigó Jancsi

Se împlinesc 160 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai apreciați lăutari maghiar, Rigó Jancsi. S-a născut  în anul 1858 la Pákozd (comună din Ungaria situată la 11 km. de Székesfehérvár) într-o familie de muzicanţi romi. Talentul deosebit al copilului s-a manifestat foarte devreme. La vârsta de 5 ani cânta deja la vioară. Întrucât era un băiat nu doar talentat, dar şi harnic, la vârsta de numai 10 ani cânta în formaţia tatălui său. Cu frazările sale de virtuoz a devenit foarte popular în localitate. Astfel la vârsta de numai 12 ani a cântat la Székesfehérvár în Cafeneaua Regală Maghiară ca membru al formaţiei conduse de Simplicius Barcza Józsi. Barcza nu afost un lăutar oarecare, știut fiind faptul că a fost decorat în Olanda de către regele Wilhelm al III-lea. În această formaţie copilul Rigó Jancsi a învăţat foarte multe de la prim-violonistul de renume mondial. După un timp însă, Barcza a devenit gelos pe talentul lui Rigó şi nu i-a mai permis să cânte decât ca acompaniator. Rigó Jancsi – orgolios la rândul său – nu a acceptat acest statut şi a părăsit Cafeneaua Regală Maghiară din Székesfehérvár şi a plecat la Budapesta, unde și-a întemeiat propria formaţie. Picanteria poveștii este că Rigó – ca într-o veritabilă telenovelă – s-a îndrăgostit de fiica lui Simplicius Barcza Józsi şi s-a căsătorit cu fata rivalului său. Rigó a cântat la Budapesta în cafeneaua Reutter. Din acest moment s-a lansat cu adevărat cariera sa muzicală şi nimeni şi nimic nu a mai putut să-l oprească. A reuşit să alcătuiască una dintre cele mai bune (dacă nu chiar cea mai bună) formaţie lăutărească, cu care a concertat prin toată Europa.

În cadrul unui astfel de turneu în anul 1896 a ajuns la Paris unde, în restaurantul Payard, a întâlnit-o pe Clara Ward, soţia prinţului belgian, Chimay. Între cei doi s-a aprins o dragoste la prima vedere. Clara Ward a divorţat de soţul ei, doar pentru a putea rămâne împreună cu Rigó Jancsi. În consecinţă şi Rigó Jancsi a divorţat şi s-a căsătorit cu Clara Ward. Dragostea furtunoasă a celor doi a făcut ecouri în presă, a ajuns şi pe paginile cotidianului Országos Hírlap redactat de către unul din cei mai mari prozatori maghiari, Mikszáth Kálmán.

Dar ce legatură are muzicianul cu prăjitura? Aceasta prajitură s-a născut din dorința lăutarului de a oferi un cadou special noii sale iubite, Clara Ward şi l-a rugat pe cofetarul restaurantului Payard să creeze o prăjitură nouă pentru viitoarea lui soţie. Când Clarei Ward i-a fost servită prăjitura, ea a întrebat cum se numeşte aceasta. Chelnerul însă nu a înţeles întrebarea, şi a crezut că a fost întrebat  cine i-a trimis doamnei Ward prăjitura, aşa că a răspuns: Rigó Jancsi. Și așa a rămas prăjitura cu acest nume.

Căsătoria lui Rigó Jancsi cu Clara Ward a durat însă doar zece ani. Doamna Rigó, la Napoli fiind, s-a îndrăgostit de un chelner italian, cu care a fugit părăsindu-l pe soţul ei. După acest incident Rigó Jancsi a colindat singur prin toată Europa. Prima lui soţie, Barcza Mariska în anul 1910 a vrut să se împace cu el, dar violonistul nu a mai putut sta într-un singur loc. S-a declasat şi a devenit sărac. A murit undeva în America (dar unele surse spun că şi-ar fi terminat zilele în judeţul în care s-a născut).

Reţeta prăjiturii Rigó Jancsi

Ingrediente

  • cinci ouă
  • 100 gr. de zahăr
  • 30 gr. de pudră de cacao
  • 100 gr. de făină
  • 30 gr. de dulceaţă
  • 150 gr. de fondant de ciocolată

pentru umplutură

  • 100 gr. de ciocolată
  • 50 ml. de frişcă

pentru glazură

  • 100-150 gr. de ciocolată
  • 50 ml. de frişcă

Pregătirea

Se sparg ouăle şi se separă albuşul de gălbenuş. Gălbenuşul se amestecă – cu ajutorul unui tel – cu o treime din zahăr, o lingură de apă, după care adăugăm pudra de cacao. Albuşul îl amestecăm cu restul zahărului şi batem cu telul până se întăreşte, şi adăugăm la gălbenuş.

Adăugăm făina în ploaie şi cu lingura de lemn amestecăm cu grijă. Turnăm aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi egalizăm suprafaţa. Punem în cuptorul preîncălzit la 180 de grade şi coacem (fără să dăm drumul la ventilator) timp de 35-40 de minute, după care scoatem prăjitura şi o așezăm cu suprafaţa în jos pe o hârtie de copt, ca să fie cât mai uniformă.

După ce prăjitura s-a răcit, îndepărtăm hârtiile de copt şi tăiem orizontal blatul în două părți egale. Partea de sus o ungem cu dulceaţă, iar după aceea turnăm fondantul. Pentru umplutură topim ciocolată în apă caldă. Frişca se bate cu telul până devine tare. Ciocolata topită se amestecă cu spuma de frişcă. Turnăm totul pe partea de jos a prăjiturii şi o nivelăm. După ce lăsăm să se odihnească pentru câteva minute, așezăm deasupra ei şi partea de sus.

Pentru glazură topim ciocolata la baine marie şi amestecăm cu frişca fierbinte, până se omogenizează. Turnăm glazura deasupra prăjiturii, şi cu cuţitul marcăm 20 de pătrăţele. Până la servire ţinem prăjitura în frigider, iar la final tăiem prăjitura pe locurile indicate de marcaje.

Székely Ervin, Rador