Agenţia pentru Protecţia Mediului din Mexic nu şi-a dat acceptul pentru construirea unui complex hotelier, întrucât hotelul ar fi fost ridicat în apropierea unuia dintre cele mai importante locuri de cuibărit al broaştelor ţestoase marine. Conform planurilor, complexul hotelier alcătuit din 23 de etaje, precum şi lacul artificial care i-ar fi aparţinut, urmau să fie construite la nord de staţiunea marină Tulum, în apropierea plajei Xcacel. Conform comunicatului emis luni de Ministerul Federal al Mediului, proiectul ar reprezenta un pericol serios pentru coasta unde „se află cel mai mare loc de cuibărit pentru broaştele ţestoase de întreaga peninsulă Yucatan”. Xcacel oferă unul dintre cele mai importante locuri de cuibărit din Insulele Caraibe pentru broaştele țestoase Loggerhead şi broaştele țestoase Hawksbill. O parte din zona respectivă este chiar arie protejată. Dezvoltatorii imobiliari încearcă deja din anii 1990 să „pună mâna” pe o parte din teritoriul situat în apropierea coastei menţionate. Autorităţile pentru Protecţia Mediului au reuşit anterior să stopeze cel puţin un proiect, reprezentând construirea unui „eco-hotel”./lendrefy/ddaniela
(https://mediamix.mti.hu – 20 septembrie)