Liderii europeni se reunesc la Salzburg, miercuri, 19 şi joi 20 septembrie, la invitaţia cancelariei austriece, care asigură preşedinţia rotativă a Uniunii – anunţă Le Monde, precizând că pe agenda principală a discuţiilor se află cele două priorităţi ale momentului: Brexit şi migraţia. Reuniunea informală va reprezenta ocazia de a verifica dacă cei 27 continuă să vorbească pe o singură voce, căci echipa dlui Barnier se teme unele guverne se vor desolidariza pe ultima linie dreaptă, în urma lobby-ului intens al Londrei, care încearcă să divizeze frontul continental – apreciază editorialistul cotidianului francez.
Pe acelaşi subiect, ziarul belgian Le Vif consemnează că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a salutat „evoluţia pozitivă” a Regatului Unit în negocierile privind Brexit, dar a cerut Londrei propuneri „refăcute” privind frontiera irlandeză şi viitoarea relaţie cu UE.”Astăzi, există poate mai multe speranţe, dar există din ce în ce mai puţin timp” pentru a încheia un acord, a estimat preşedintele Consiliului, confirmând că vrea să propună un summit extraordinar privind Brexit „spre mijlocul lui noiembrie”.
De la Londra, THE GUARDIAN crede că la Salzburg premierul Theresa May va riposta la criticile negociatorului UE Michel Barnier pe tema propunerilor britanice, urmând a solicita Bruxelles-ului să facă concesii, aşa cum a făcut şi Regatul Unit, cu preţul a două demisii din cabinet. De altfel, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, liderul britanic a acuzat negociatorul Uniunii de „poziţie inacceptabilă”. „Împotriva propunerilor noastre s-au adus argumente rupte de realitate, în contradicţie cu tratativele comerciale din alte părţi ale lumii şi chiar cu actualele relaţii comerciale dintre statele membre ale UE”, a subliniat dna May, citată de publicaţia germană de mare tiraj.
Celălalt subiect al reuniunii de la Salzburg, migraţia, este la fel de spinos, apreciază Le Figaro, şi explică: Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, intenţionează să-şi menţină refuzul de a lăsa să acosteze navele care au salvat migranţi, iar premierul ungar Viktor Orban îşi confirmă refuzul de a primi orice refugiat pe teritoriul ţării sale.
Dacă relaţiile Ungariei cu Uniunea sunt tot mai tensionate, în special după activarea Articolului 7 al Tratatului, relaţiile ungaro-ruse sunt echilibrate şi predictibile, după cum a declarat Viktor Orbán la Moscova, citat de Agenţia MTI. Aflat în vizită oficială de două zile în Rusia, premierul ungar a fost primit de preşedintele Vladimir Putin, care a declarat că Ungaria este una dintre partenerele cheie ale Rusiei în Europa, iar relaţiile bilaterale se dezvoltă în multe direcţii, relatează la rândul ei Agenţia rusă TASS. Un punct cheie al colaborării bilaterale ar putea fi cooperarea în domeniul energetic, notează Nezavisimaia Gazeta: “Analizăm posibilitatea de a-i aduce pe partenerii noştri maghiari la noile rute de transport ale gazelor ruseşti către Europa. Nu exclud ca după construirea TurkStream, una din ramificaţiile terestre ale conductei să traverseze Ungaria” – a declarat liderul de la Kremlin în cadrul întrevederii cu Viktor Orban.
Negocierile din Penisula Coreeană continuă să reţină atenţia presei internaţionale. Liderii celor două Coree, reuniţi la Phenian, au convenit să realizeze conectarea, în decursul unui an, a şoselelor şi căilor ferate în Peninsulă – aflăm din pagnile publicaţiei THE KOREA HERALD. „Sudul şi Nordul au convenit să examineze nişte măsuri practice menite să întărească schimburile şi cooperarea din dorinţa de a se asigura o dezvoltare echilibrată”, se arată în declaraţia comună semnată de preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi de liderul nord-coreean, Kim Jong-un, în decursul întrevederii la nivel înalt despre care scrie Korea Herald.
Pentru săptămânalul italian PANORAMA, creşterea economică este cea care va aduce pacea în peninsula coreeană. Aşa cum s-a întâmplat mereu, Asia va fi salvată de pragmatismul economic. Mizând pe investiţii, pe creştere şi dezvoltare, întrevederea de la Pyongyang dintre cei doi lideri reprezintă un eveniment de dimensiuni istorice, conchide Panorama. LE SOIR reţine implicaţiile reuniunii la vârf asupra dosarului nuclear: „Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a acceptat să treacă la desfiinţarea permanentă a infrastructurilor sale nucleare în prezenţa unor experţi internaţionali. Cele două Coree au căzut de acord să „retragă toate pericolele care ar putea provoca un război în peninsulă”, liderul sud-coreean vorbind chiar despre „o denuclearizare completă într-un viitor apropiat”, subliniază cotidianul belgian.
Ruxandra Lambru