Premierul britanic, Theresa May, a solicitat, vineri, Uniunii Europene, să vină cu o alternativă la propunerile sale pentru Brexit şi a avertizat că nu va accepta niciodată separarea Regatului Unit. „Nu voi inversa rezultatul referendumului şi nici nu voi separa ţara mea”, a declarat May, la Downing Street. „Avem nevoie de un angajament serios pentru a soluţiona cele două probleme principale din negocieri şi suntem pregătiţi”, a adăugat liderul britanic. În alocuţiunea susţinută la o zi după ce liderii UE au respins secţiuni importante ale propunerilor sale pentru Btexit, May a afirmat că negocierile sunt în impas. Totodată, premierul britanic a spus că cel mai bun rezultat al negocierilor ar fi ca ţara să părăsească UE printr-un acord, însă a subliniat că un Brexit fără acord ar fi mai bun decât retragerea din UE printr-un acord nefavorabil Marii Britanii. /mbrotacel/gpodea
(REUTERS – 21 septembrie)