Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat la Bruxelles cu Udo Bullmann şi Manfred Weber

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat astăzi, la Bruxelles, cu preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, şi cu preşedintele Grupului Partidului Popular European, Manfred Weber. Conform unui comunicat al Guvernului, întrevederile s-au înscris în seria de contacte pe care Viorica Dăncilă le are, în aceste zile, la Bruxelles, cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European. Prim-ministrul a prezentat reformele iniţiate de Guvern în domenii prioritare pentru România şi a arătat că ele sunt rezultatul unei cooperări interinstituţionale transparente şi că în elaborarea lor au fost consultaţi şi partenerii europeni. În ce priveşte agenda europeană, convorbirile s-au concentrat pe pregătirea preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Premierul Dăncilă a reafirmat interesul României pentru asigurarea unui mandat care să contribuie la coeziunea proiectului european şi la apropierea Uniunii de cetăţeni, se precizează în comunicat./ilixandru/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 septembrie