Duma de Stat a adoptat, miercuri, în a doua lectură, proiectul de lege privind schimbarea legislaţiei privind pensiile. În favoarea documentului au votat 326 de parlamentari, 59 s-au pronunţat împotrivă, iar unul s-a abţinut. Principalele modificări la iniţiativa guvernamentală au fost aduse de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care a propus stabilirea vârstei de pensionare la 60 de ani pentru femei, şi nu la 63, cum s-a propus iniţial de către guvern. De asemenea, vârsta de pensionare pentru bărbaţi a fost ridicată la 65 de ani. În prezent, vârsta de pensionare pentru bărbaţi este cuprinsă între 55 şi 60 de ani. Menţionăm că, marţi, 25 septembrie, camera inferioară a Parlamentului rus a adoptat, la iniţiativa preşedintelui rus, încă o lege importantă în cadrul pachetului de legi privind pensiile. Aceasta prevede amenzi de până la 200.000 de ruble pentru refuzul de primire la lucru sau pentru demiterea persoanelor cu vârsta apropiată celei de pensionare./ssirbu/schelaru
(www.tass.ru – 26 septembrie)