Opoziţia vrea schimbarea liderului PSD Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor

Opoziţia vrea schimbarea liderului PSD Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor. Astăzi, PNL, PMP şi USR şi deputaţi neafiliaţi au depus la parlament o iniţiativă prin care solicită modificarea regulamentului acestui for, astfel încât Liviu Dragnea să poată fi revocat din funcţia de preşedinte.
Liderul deputaţilor liberali Raluca Turcan: „Este un proiect legislativ pe care l-am avut şi în sesiunea trecută, care a fost respins, însă în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor este tot mai vizibil vinovatul decredibilizării instituţiei parlamentului, decredibilizării imaginii României în străinătate, transformă forul de bază al legiferării în România într-o instituţie aflată la cherem personal, considerăm că se impune o dezbatere reală, din nou, despre posibilitatea revocării domnului Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”.
În urmă cu două zile, liderul PSD Liviu Dragnea susţinea că nu are emoţii în ceea ce priveşte o eventuală înlocuire a sa de la şefia Camerei Deputaţilor. De asemenea, vicepreşedintele social-democrat Paul Stănescu a criticat demersul opoziţiei şi a afirmat că parlamentarii PSD nu vor sprijini demersul liberalilor. De notat că în prezent regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că procedura de revocare din funcţie a preşedintelui acestui for poate fi cerută doar de grupul parlamentar din care face parte, în cazul lui Liviu Dragnea de PSD./menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 septembrie)