RUSSIA TODAY: Simona Halep, primul loc WTA, va participa la Cupa Kremlinului la Tenis, de la Moscova

Jucătoarea de tenis românca Simona Halep, cea care şi-a asigurat primul loc WTA, va participa la Cupa Kremlinului, în cadrul turneului Asociației Feminine de Tenis (WTA), care va avea loc la Moscova. Numărul unul la nivel mondial la tenis, românca Simona Halep, va participa la Cupa Kremlinului la Tenis, în cadrul turneului Asociației Feminine de Tenis (WTA), care va avea loc la Moscova, anunţă Biroul de presă al Cupei Kremlinului.

«Am câştigat la Moscova, primul meu titlu în anul 2013 și pot spune că turneul ocupă un loc special în inima mea. Aștept cu nerăbdare aceste competiții în prezența unor suporteri extraordinari”, a declarat Halep, potrivit Biroului de presă al Cupei Krelmlinului.

Potrivit directorului turneului feminin la tenis Aleksei Selivanenko, jucătoarea de tenis din România şi-a programat agenda astfel ca să poată participa la Cupa Kremlinului în defavoarea pregătirilor pentru turneul final al WTA. Cupa Kremlinului la Tenis va avea loc la Complexul Sportiv Olimpiiskii din Moscova, în perioada 13  – 21 octombrie 2018./vdraguta/czaharia

www.russian.rt.com –  25 septembrie