China a anunţat o creştere cu 14 procente a numărului săi de cetăţeni care trăiesc cu HIV sau SIDA. Peste 820 de mii de oameni sunt afectaţi în ţară, susţin responsabili din cadrul sistemului de sănătate chinez, cu 40 de mii de noi cazuri raportate doar în al doilea trimestru al anului 2018. Marea majoritate a noilor cazuri a apărut ca urmare a transmiterii bolii pe cale sexuală, marcând astfel o schimbare a modului de transmitere faţă de trecut. Din punct de vedere statistic, infecţia cu HIV s-a răspândit rapid prin unele părţi ale Chinei ca rezultat al transfuziilor cu sânge contaminat, însă numărul persoanelor infectate în acest mod s-a redus la aproape zero, au declarat oficiali din cadrul sistemului de sănătate în cadrul unei conferinţe organizate în provincia Yunnan. An de an, numărul celor care trăiesc cu HIV sau SIDA a crescut cu aproape 100 de mii de oameni. Transmiterea HIV prin raporturi sexuale este o problemă gravă în cadrul comunităţii LGBT (LGBT – abreviere folosită ca termen colectiv pentru comunitatea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgen – n.red.). În 1987, China a dezincriminat homosexualitatea, însă în privinţa comunităţii LGBT sunt încă disensiuni. Din cauza valorilor conservatoare ale ţării, studiile au estimat că între 70 şi 90 la sută dintre bărbaţii care au raporturi sexuale cu alţi bărbaţi se vor căsători, totuşi, cu femei. Începând cu 2003, guvernul chinez a promis accesul universal la tratamentul pentru HIV, ca parte a eforturilor de combatere a acestei probleme./cstoica/gpodea
(www.bbc.co.uk – 30 septembrie)