Luna Literaturii Europene

EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale) organizează în octombrie Luna Literaturii Europene, un proiect amplu ce însumează peste 50 de evenimente, de la ateliere pentru copii, la dezbateri, conferințe, concursuri și adaptări teatrale.

 

„Luna Literaturii Europene este o ocazie de a aduce împreună activitățile literare ale membrilor EUNIC România într-un program care sărbătorește diversitatea culturală europeană, dar și intersecțiile dintre culturile și literaturile europene.

Programul evenimentelor din Luna Literaturii Europene este și el unul divers, care integrează activități distractive pentru copii și părinți, evenimente tradiționale de lecturi și traduceri, precum și campanii digitale.

Credem în puterea literaturii de a ne aduce împreună și de a promova înțelegerea, cooperarea și diversitatea! Ne dorim ca în luna octombrie să sărbătorim asta alături toți iubitorii de lectură mici sau mari.”

(Nigel Bellingham, Director British Council România)

 

În agenda evenimentelor din acest an, un proiect special îl constituie seria de întâlniri #EUcitesc European Book Club. Gândit sub forma unui club de carte, proiectul propune spre dezbatere patru romane care, prin tematică, marchează diversitatea literaturii contemporane: Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, Femeia cu Părul Roșu de Orhan Pamuk, Frica de Stefan Zweig șiLovește-ți inima de Amélie Nothomb – în fiecare zi de vineri, începând cu data de 12 octombrie, de la ora 19.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române.

 

De asemenea, la ediția din acest an a Lunii Literaturii Europene, un punct de atracție îl reprezintă și evenimentele dedicate copiilor – nu mai puțin de 10 astfel de acțiuni: seri de storytelling, ateliere pentru părinți, ateliere de lectură și scriere creativă. Seria de evenimente dedicate celor mai mici dintre iubitorii de lectură debutează pe 8 octombrie cu o seară de storytelling pentru copii, la Biblioteca British Council, cu participarea Ambasadorului Marii Britanii la București, Andrew Noble.

 

Șapte lansări și prezentări de carte vor puncta programul Lunii Literaturii Europene, multe din acestea desfășurate în prezența autorilor: Eric Vuillard, câștigătorul Premiului Goncourt 2017, Demeter Szilárd – autorul romanului Vânătaie pentru vânătaie, Yusuf Nevzat Sarıgöl, coordonatorul antologiei Poezie turcă modernă, Costantino D’Orazio – autorul romanului Secretul lui Leonardoși François-Henri Désérable – laureat al Premiului Goncourt, Alegerea României 2018.

Sinteză: Mariana Drăgoi