În Germania, creşterea crapilor a început încă din vremea împăratului Carol cel Mare, adică cu peste douăsprezece secole în urmă. Germanii preferă să gătească crapul conform rețetelor tradiționale și de familie cu precădere în timpul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, însă crapii încep să fie prinşi și vânduţi din septembrie-octombrie. Asta înseamnă că sezonul lor este deja în plină desfășurare. În Saxonia, una din regiunile tradiționale de creştere a acestui pește în Germania, este chiar încoronată o regină a crapilor. Conform datelor Institutului federal de statistică, anual, în Germania se cresc peste 5.000 de tone de crapi, creşterea crapilor situându-se pe locul doi după creşterea de păstrăvi curcubeu (8.000 de tone) în privinţa cantităţii de producţie. Pe prima poziţie în Europa la producţia de crapi se află Polonia – cu 20.000 de tone. Crapii se adaptează bine şi se simt excelent nu doar în fermele piscicole, ci şi în iazuri de curte şi de grădină, ca de exemplu în iazul din faţa Castelul Nymphenburg. E adevărat, însă, că toamna crapii de aici sunt prinşi şi mutaţi pe timp de iarnă. /ssirbu/pvelisar/rcostea
www.dw.com – 30 septembrie