Preşedintele american, Donald Trump, salută noul tratat comercial încheiat între Statele Unite, Canada şi Mexic

Preşedintele american, Donald Trump, a salutat acordul la care s-a ajuns cu privire la un nou tratat comercial între Statele Unite, Canada şi Mexic. Viitorul tratat a fost descris ca o îmbunătăţire a Acordului Nord-American de Liber Schimb, NAFTA, şi menţine principalele prevederi ale acestuia.
Corespondenţă din Washington – Reporter: Doina Saiciuc – Preşedintele Trump a salutat drept un moment istoric noul acord comercial pe care administraţia sa l-a negociat cu Canada şi Mexicul, înlocuind astfel acordul NAFTA.
Donald Trump: Este un acord extraordinar pentru noi toţi. O dată ce el va fi aprobat de Congres, acest nou acord va fi cel mai modern, cel mai actualizat şi cel mai echilibrat acord comercial din istoria ţării noastre.
Reporter: Preşedintele Trump a acuzat din nou ceea ce a numit „practicile comerciale incorecte pe care ţările le folosesc împotriva SUA” şi a arătat că utilizarea cu succes a ameninţărilor economice, care au condus la concesii majore din partea Canadei şi Mexicului, vor servi ca model pentru viitoarele negocieri ale administraţiei sale. Preşedintele Trump a semnalat clar că va încerca aceeaşi abordare cu UE, China şi Japonia.
Donald Trump: Este un privilegiu pentru ele să facă afaceri cu noi, şi nu vorbesc despre Mexic sau Canada, vorbesc despre toată lumea. Este un privilegiu pentru Uniunea Europeană care ne-a afectat foarte rău, dar care ne vine în întâmpinare pentru a face afaceri cu noi.
Reporter: Donald Trump a vorbit despre perspectiva unor noi măsuri punitive din partea SUA, dacă ţările nu înlătură restricţiile comerciale sau dacă nu permit mai multe investiţii americane./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 octombrie