La Bruxelles se desfăşoară reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, în cadrul căreia va fi evaluat summitul din iulie al Alianţei şi va fi reafirmat angajamentul ţărilor membre cu privire la aplicarea deciziilor adoptate atunci. Pe agenda întrunirii, condusă de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, se vor afla şi evoluţiile din flancul de est al Alianţei şi modalităţile de descurajare a Rusiei. Astăzi, miniştrii analizează progresele înregistrate de Georgia în parteneriatul său cu Alianţa şi împărţirea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul NATO, din perspectiva concluziilor summitului din iulie. În marja reuniunii, ministrul român al apărării, Mihai Fifor, va avea întâlniri cu omologii săi din Canada, Marea Britanie, Italia, Spania şi Turcia, precum şi cu generalul american Curtis Scaparrotti, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, precizează Ministerul român al Apărării, într-un comunicat./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie