Fondul Monetar Internaţional intenţionează să îşi revizuiască prognoza pentru creşterea globală şi avertizează că războaiele comerciale întunecă perspectivele, scrie presa internaţională. Directorul FMI, Christine Lagarde, atenţionează că previziunile economice scad, titrează The Wall Street Journal. Retorica protecţionistă devine o barieră în calea comerţului, a spus Lagarde, avertizând statele lumii cu privire la posibile turbulenţe fiscale şi financiare, citează Bloomberg. Ziarul economic american precizează că datoria publică şi privată globală a atins recordul de 182 de trilioane de dolari, cu circa 60 la sută în plus faţă de 2007. ‘Europa nu va fi pregătită să facă faţă unei alte încetiniri puternice, care să îi pună la încercare sistemul financiar’, arată un raport publicat de agenţia de rating Moody’s, care listează deficienţele sistemului financiar european şi problemele ce pot apărea în cazul unei noi crize financiare, notează Il Giornale.
Potrivit unui studiu al centrului de cercetare american PEW, realizat în 25 de ţări, cancelarul german Angela Merkel, cu un procent de 52 la sută, şi preşedintele francez Emmanuel Macron, cu 46 la sută, sunt cei mai populari lideri din lume, reţine EUObserver, în timp ce atitudinea europenilor faţă de preşedintele american Donald Trump pare a fi una negativă.
Dezvăluind cea mai şocantă posibilă modificare a sistemului britanic de imigraţie, în decenii, premierul Theresa May a susţinut că imigranţii care vor ajunge în Marea Britanie din UE după Brexit vor fi trataţi la fel ca aceia din restul lumii, scrie EUObserver. În acelaşi timp, la congresul conservatorilor de la Birmingham, fostul ministru de externe Boris Johnson a declarat că planul pentru Brexit al premierului May este umilitor din punct de vedere politic, reţine The Guardian. După doi ani de nesiguranţă din cauza procesului Brexit, lira sterlină a scăzut cu 12 procente, iar investiţiile sunt deja cu 2,5 la sută mai mici decât înainte, astfel încât trezoreria are cu 26 de miliarde de lire sterline mai puţin de cheltuit, la nivel naţional însemnând o pierdere de 500 de milioane de lire pe săptămână, detaliază The Guardian.
La Paris, ministrul american al Apărării, Jim Mattis, a asigurat că SUA fac şi vor face dovada angajamentului lor de neclintit în cadrul NATO, informează Le Figaro. Mattis şi-a asigurat omologul francez, Florence Parly, că SUA nu îşi vor reduce susţinerea pentru operaţiunile militare conduse de Franţa împotriva insurgenţilor în Mali, adaugă US News. În cel mai recent buget, SUA au prevăzut 46 de milioane de dolari pentru aceste operaţiuni.
În nordul Franţei, o vastă acţiune antiteroristă a vizat una dintre principalele asociaţii şiite din Europa, informează Liberation. În acelaşi timp, în Spania a fost dezmembrată o reţea de recrutare şi radicalizare jihadistă, existentă în 17 închisori spaniole, în care erau implicaţi şi doi dintre participanţii la atentatele din 2004, de la Madrid, consemnează Europa Press.
La Bruxelles, începe reuniunea de două zile a miniştrilor Apărării din NATO, care au pe agendă, în afară de evaluarea cheltuielilor militare ale statelor membre, şi avertismentele americane asupra dezvoltării unui nou sistem de rachete de către Moscova, anunţă agenţia EFE. NATO afirmă că Rusia încalcă, prin noile sale sisteme de rachete, Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), văzut ca o piatră de temelie pentru stabilitatea în Europa, notează Stars and Stripes. Totodată, ambasadorul SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, a subliniat că Rusia trebuie să oprească dezvoltarea de noi rachete purtătoare de focoase nucleare şi a avertizat că „SUA vor analiza capacitatea de a distruge rachete care ar putea lovi America sau oricare ţară membră a NATO din Europa, dacă sistemul va deveni operaţional”, scrie Stars and Stripes. Însă, a menţionat ambasadorul SUA la NATO, Washingtonul rămâne fidel unei soluţii diplomatice, citează The Washington Post. Rusia va lua măsuri de răspuns pentru asigurarea propriei securităţi, în cazul întăririi prezenţei NATO în nordul Norvegiei, în special dată fiind desfăşurarea în zona respectivă a exerciţiilor ‘Trident Juncture’ ale Alianţei occidentale, informează Tass. La rândul său, NATO a invitat toţi membrii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, OSCE, inclusiv observatori ruşi, să monitorizeze manevrele Trident Juncture, care vor începe în Norvegia, anunţă Tass. ‘Trident Juncture 2018’ va include în jur de 45.000 de participanţi din 31 de ţări aliate şi partenere, în jur de 150 de avioane, 60 de vase şi peste 10.000 de vehicule, care vor simula răspunsul colectiv al NATO la un posibil atac armat împotriva unui membru al său, menţionează Russia Today.
Premiul Nobel pentru Fizică a fost decernat, în acest an, unei echipe de trei cercetători, un american, un francez şi o canadiană, pentru revoluţionarea fizicii optice, anunţă revista Time. Arthur Ashkin din SUA a inventat pensetele optice, iar Gérard Mourou şi Donna Strickland, a treia femeie câştigătoare a acetui premiu, prima fiind Marie Curie, în 1903, au descoperit un nou tip de laser, cu impulsuri de o mai mare intensitate, explică The New York Times. Astăzi va fi anunţat Premiul pentru Chimie, iar vineri, Premiul pentru Pace.
(Cristina Zaharia)