EVENIMENTE INTERNE
– Uniunea Europeană
* Biroul de Legătură al Parlamentului European în România organizează ceremonia de decernare a Premiului Cetățeanul European 2018 – ora 9:30, la sediul Biroului din Str. Vasile Lascăr, nr. 31, etaj 1, sala de conferințe. Laureaţii din acest an ai Premiului sunt Mihai Şora – filosof, eseist şi gânditor politic şi Asociaţia MagiCAMP. Vor vorbi: Monica Macovei, membru al Parlamentului European, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Cristian Preda, membru al Parlamentului European, Grupul Partidului Popular European, Mihai Şora, filosof, eseist şi gânditor politic, Siegfried Mureşan, membru al Parlamentului European, Grupul Partidului Popular European, Melania Medeleanu, Asociaţia MagiCAMP
– Ministere
* Întrevederea secretarului de stat pentru relații interinstituționale din cadrul MAE, Maria Magdalena Grigore, cu Alexander Chernov, vicepreședinte pentru marketing al Expo Ekaterinburg 2025 – ora 9:00, la sediul MAE
* Lansarea programului „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană”, iniţiat de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene şi Ministerul Tineretului şi Sportului, eveniment la care participă ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu – ora 9:30, la sediul SNSPA, Sala Multifuncţională, Bd. Expoziției nr. 30 A
* Ministerul Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naționale Protejate (ANANP) supun dezbaterii publice proiectul de HG privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 997/2016 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și privind modificarea și completarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, eveniment organizat conform dispozițiilor art.6 din legea transparenței – ora 10:00, la sediul Ministerului Mediului, Bd. Libertății nr. 12, sector 5
* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Regatului Spaniei la București, Ramiro Fernandez Bachiller, în vizită de rămas bun – ora 10:00, la sediul MAE
* Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale, Maria Magdalena Grigore, la primirea președintelui Institutului Cultural Francez, Pierre Buhler, de către Administrația Prezidențială, în marja celui de-al cincilea Comitet Mixt de Organizare a Sezonului România-Franța – ora 10:30
– Partide
* Arad: Conferinţa „Dialoguri locale. Europa începe la Arad”, organizată sub egida Partidului Popular European pe tema „Viitorul Educaţiei – Arad Hub European al diversităţii şi interculturalităţii” – ora 12:00, la Primăria Arad, sala Ferdinand; participă preşedintele PNL Ludovic Orban
* Oradea: Conferinţă de presă organizată PSD Bihor – ora 11:30
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00
– Diaspora
* Alba Iulia: Gală de premiere – Top 100 de Români de pretutindeni, în cadrul celei de-a III-a ediții a Summitului RePatriot (4 – 7 oct.) – ora 20:00, la Jolly Events, Str. Livezii nr. 37. Inițiativa RePatriot a Romanian Business Leaders are ca scop conectarea cât mai bună a românilor plecați cu Țara și inspirarea și atragerea celor cu spirit antreprenorial să facă afaceri acasă
– Administraţie
* Bistrița: Conferinţa de presă organziată de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud privind proiectul „Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa şi amenajarea râului Bistriţa şi a afluenţilor acestuia” – ora 11:00, Piața Petru Rareș nr. 1
* Miercurea Ciuc: Conferinţa de presă organizată de Consiliul Judeţean Harghita, având ca tema organizarea „Zilelor Ţinutului Secuiesc” (12 – 21 oct.); participă preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, preşedintele CJ Covasna, Tamaş Sandor, directorul Centrului Cultural Judeţean Harghita, Ferencz Angela, primarul oraşului Sovata, Fulop Laszlo Zsolt şi directorul Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, Imreh Istvan – ora 13:00, Piața Libertății nr. 5
– Juridic
* Are loc o conferinţă de drept fiscal în cadrul Conferinţe Juridice.ro – ora 10:00, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, etaj 4, Amfiteatrul Cuza
– Organizaţii
* Conferinţa Naţională a Asociaţiilor de Proprietari organizată de Liga Naţională a Asociaţiilor de Proprietari Habitat – ora 9:00, la Hotel Ibis Nord, sala Enescu, Calea Griviţei nr. 143
– Sindicate, Patronate
* „Contribuţia educaţiei la dezvoltarea României moderne”, dezbatere organizată de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, în cadrul evenimentului „România la Centenar” – ora 10:00, la Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Sfântul Sava”, Str. G-ral Berthelot nr. 23
– Economic
* Cea de-a IV-a ediţie a „Autumn Tax Update Forum”, eveniment organizat de BusinessMark şi PKF Finconta – ora 9:00, la Hotel InterContinental, Sala Fortuna
* Aniversarea unui an de către Ok Center, primul centru de educaţie financiară din România – ora 9:30, la sediul Ok Center din Str. Traian nr. 1
* Peste 200 de mari dezvoltatori, investitori, antreprenori generali, manageri de proiecte şi arhitecţi se vor reuni, la Bucureşti, în cadrul primei ediţii a Forumului Marilor Dezvoltatori DEVO, eveniment internaţional care abordează patru arii tematice: office, retail, industrial-logistic şi rezidenţial, organizat de Boro PR & Communication – ora 9:00, la Athénée Palace Hilton
– Medicină, Sănătate
* Eforie Nord: „Farma Practic”, ediția 69 are loc în perioada 5 – 6 octombrie – la Hotel Europa 2018. Evenimentul se adresează farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea, București, Ilfov, Brăila
– Academie
* Baia Mare: Decernarea titlului de „Cetăţean de onoare al judeţului Maramureş” academicianului Ion Pop, în cadrul ediţiei a XIII-a a Zilelor Revistei „Nord Literar” şi în cadrul ediţiei a XVII-a „Colocviilor de literatură” – ora 10:30
* Iaşi: Deschiderea festivă a „Zilelor Academice Ieşene”, ediția a XXXIII-a – ora 10:00, în Aula Filialei din Iaşi a Academiei Române, Bd. Carol I nr. 8 (5 oct. – 9 nov.)
– Învăţământ, Cercetare
* Braşov: Conferinţă organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, cu tema „Împreună pentru siguranţa online a copiilor noştri”, de Ziua Mondială a Educaţiei (5 oct.) – ora 11:00, în Aula Universităţii „Spiru Haret” Braşov
* Focşani: 16 studenţi din cadrul Universităţii de Arhitectură si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti, coordonaţi de profesorul universitar Cerasela Crăciun, participă la susţinerea celor trei soluţii de concept finale pentru proiectul Amenajarea peisagistică – Parcul Memoriei Naţionale „Stejarii României – 100 de ani de istorie si demnitate RO-MÂNDRIA” – ora 13:00, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vrancea. „Parcul Memoriei Naţionale” prinde contur, datorită implicării tinerilor studenţi, care au lucrat în cadrul unei Şcoli de vară pentru proiectul amenajării peisagistice a acestui monument viu dedicat eroilor neamului
* Ploieşti: Primăria Municipiului Ploieşti şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti vor premia câştigătorii olimpiadelor şi concursurilor şcolare la nivel naţional şi internaţional, în anul şcolar 2017 – 2018, în cadrul unui eveniment special, care se va desfăşura, începând cu ora 12:00, la Sala Mare a Teatrului „Toma Caragiu”
* Râmnicu Vâlcea: „Ziua Mondială a Educaţiei”, eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – ora 10:00, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”
– Mass-Media, Publicitate
* Are loc ediţia 2018 a Conferinţei Webstock, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate mediului online din România, anul acesta manifestarea fiind deschisă de două sesiuni pline de inspiraţie ce reunesc nume cunoscute în media şi online, sesiuni specializate, împărţite pe 3 scene tematice şi gala Webstock Awards – ora 9:00, la JW Marriott Grand Hotel, Calea 13 septembrie nr. 90
– Cultură
* Deschiderea stagiunii Orchestrelor şi Corurilor Radio cu concertul Orchestrei Naţionale Radio (dirijor: Nicolae Moldoveanu), în cadrul căruia violonistul Alexandru Tomescu va interpreta Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, semnat de Erich Wolfgang Korngold – ora 19:00, la Sala Radio. În cea de-a doua parte a serii va fi prezentată „Simfonia a V-a” de Gustav Mahler
* Concert în deschiderea stagiunii 2018 – 2019 susținut de pianistul și dirijorul Christian Zacharias, care conduce Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, într-un program Beethoven – ora 19:00, în Sala mare a Ateneului Român
* Are loc vernisajul expoziției „Execution by hunger: the Unknown Genocide of Ukrainians”, realizată de Muzeul Municipiului București, în colaborare cu Ambasada Ucrainei – ora 18:00, la Palatul Suțu, Bd. Ion C. Brătianu nr.2 (5 oct. – 5 nov.)
* Recital dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918 cu participarea Alinei Nauncef – vioară şi Lilianei Iacobescu – pian – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino. Coordonatoarea stagiunii: dr. Carmen Cârneci
* Muzeul Municipiului București organizează spectacolul „Nocturnă boemă”, cu actrița Irina Movilă și Andrei Cavassi – violoncel – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu
* Premiera spectacolului „Dragostea celor 3 portocale” – ora 19:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor. Textul piesei, inspirat din celebrul basm antic scris de Carlo Gozzi în 1761, este dramatizat pentru această producţie de Carlotta Pansa și Michele Modesto Casarin, tradus de Oana Boșca Mălin și Matei Stoenescu
* Vernisajul expoziţiei „Monuments en mouvement – Barbare”, curator Cosmin Nasui, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor – ora 19:00, în Atriumul Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77
* Artistul vizual Mihai Zgondoiu și curatorul Eugen Rădescu prezintă publicului bucureștean proiectul „Thank you for buying!” – ora 19:00, la Alert Studio – White Code, Str. Mircea Vulcănescu nr. 2-4
* Experți internaționali de marcă vor susține prezentări la cea de-a II-a ediție a seminarului muzeal internațional „Museums Meet Museums”, care va avea loc în zilele de 5 și 6 octombrie, la Muzeul Național de Artă al României din București. „Un vis. O viziune. Un muzeu. Leadership în domeniul muzeal” este tema ediției din acest an a evenimentului cultural organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), al Institutului Cultural Român și al Institutului Francez. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* De la ora 19:00, are loc o nouă ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor (NAG) în galerii de artă, institute culturale, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din oraşele: Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Petrila, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara. Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe vor face parte din programul NAG începând cu acest an în mod excepţional, datorită proiectelor culturale realizate prin efortul susţinut al scenei artistice independente din aceste două oraşe. Din program:
- Festivitatea de deschidere a noului sediu a Goethe Institut, intitulată Goethe-Fest, cu vernisarea expoziţiei „Games and Politics”, care este înscrisă în Noaptea albă a Galeriilor – Calea Dorobanţi nr. 32 (5 – 6 oct.)
* Sub titlul generic „Despre Literă și Semn”, Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Institutul Pietrei din Republica Coreea, organizează „Expoziția Interculturală România – Coreea”, ediția a V-a, în spațiul expozițional al Muzeului Literaturii Române din Calea Griviței nr. 64 – 66. Expoziția va cuprinde lucrările a 34 de artiști români din toate domeniile artei vizuale, cât și 27 de artiști coreeni. Vernisajul expoziţiei are loc cu ocazia evenimentului „Noaptea Albă a Galeriilor”, la care va participa şi ambasadorul Republicii Coreea la București, Kim Eun-joong – ora 20:00. În timpul vernisajului vor avea loc mai multe performance-uri: Park Jo Bu (demonstrație de caligrafie), Patricia Teodorescu, Mirela Trăistaru și Miral (5 – 30 oct.)
* Teatrul Odeon și Codrin’s Gallery organizează vernisajul expoziţiei „Mari Maeștri ai Picturii Românești” – ora 21:00, la Teatrul Odeon. Plimbarea vizuală include opere ale artiștilor de la Academia de artă ieșeană și bucureșteană, fiecare dintre ei contribuind major la eternizarea artei românești pe plan național și internațional: Constantin Piliuță, Eva Cerbu, Dan Hatmanu, Costache Agafiței, Leon Biju, Otto Briese, Ion Sălișteanu, Paul Scortescu, Liviu Suhar. Expoziţia va fi deschisă publicului până luni, 15 octombrie și face parte din programul „Noaptea Albă a Galeriilor NAG#12 București”
* Alba Iulia: Colocviile Romanului Românesc Contemporan, ediţia a XI-a – în Aula Mare a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (5 – 6 oct.). Din program:
- Prima zi a colocviilor va începe la ora 17:00 și vor conferenția scriitorii Adriana Lesenciuc, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache, Mihai Zamfir, Cristian Pătrășconiu, Nicolae Prelipceanu, Dan Stanca și Aurel Maria Baros
* Bistriţa: Concert susţinut de Cazacu String Trio (Marin Cazacu – violoncel, Iulia Cazacu – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, invitată: Constanţa Cazacu – flaut), în cadrul turneului naţional „Clasic la puterea a treia” – ora 19:00, la Sinagogă. Producători: Pro Contemporania, The Culture Hub, Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”. Coproducători: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Regional. Printre parteneri: Radio România Actualităţi
* Ploieşti: Are loc deschiderea Festivalului Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre”, ediţia a XIX-a, cu Concursul Naţional de Interpretare a muzicii folk – ora 17:00, la Teatrul „Toma Caragiu” (5 – 6 oct.)
* Ploieşti: Stagiunea 2018-2019 a secţiei de Jazz a Filarmonicii „Paul Constantinescu” se deschide, de la ora 19:00, cu un concert extraordinar. Irina Sârbu (voce) şi Daniel Torres (saxofon) sunt invitaţii lui Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) şi Laurenţiu Ştefan (tobe), componenţii „Ploieşti Jazz Trio”
* Sibiu: Conferinţa „Despre cultura comunicării şi comunicarea culturii”, susţinută de Constantin Chiriac şi Dragoş Bucurenci – ora 18:00, la Librăria Habitus
* Oslo, Norvegia: ICR Stockholm, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Norvegiei şi Cinemateca din Oslo, organizează, în perioada 5 – 7 octombrie, o nouă ediţie a „Zilelor Filmului Românesc la Oslo”, manifestare culturală sub egida Centenarului României ce va avea loc la Cinemateca din Oslo (Dronningens gate 16, 0105 Oslo). Programul zilei:
- ora 18:00 – discursurile de deschidere a evenimentului, urmate de un moment muzical; Filmul de deschidere: ‘Pădurea spânzuraţilor’, regia Liviu Ciulei, 1964, subtitrare în limba engleză (premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes, 1965)
- ora 21:00 – „Touch me not”, regia Adina Pintilie, 2018, subtitrare în limba engleză (premiul Ursul de Aur la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin)
– Sport
* Are loc o şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal – ora 13:00, la Casa Fotbalului, urmată de declaraţiile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu – ora 17:00
* Conferinţă de presă legată de organizarea „Cupei Cătălin Hîldan” – ora 13:00, la sediul Primăriei Sector 2, Str. Chiristigiilor nr. 11-13; participă Cristi Hîldan, Cătălin Hîldan jr, Ionel Dănciulescu
* CSM Bucureşti întâlneşte echipa maghiară FTC-Rail Cargo Hungaria, la debutul în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 18:30, la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu”
* Sunt programate partide în etapa a 10-a a Ligii a II-a de fotbal:
- Baloteşti: CS Baloteşti – ACS FC Academica Clinceni – ora 11:00, Stadion Comunal
- Târgu Jiu: CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – AFC UTA Arad – ora 16:00, Stadion Municipal – sintetic -, 16,00)
* Baia Mare: Are loc o partidă din etapa a 5-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie – ora 18:00, Sala Lascăr Pană
* Blaj: Are loc un meci în Cupa Blajului 2018 la volei feminin: CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj – ora 18:00
* Cârţa, jud. Sibiu: Se joacă un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSHC Marton Aron – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:30
* Iaşi: Are loc primul meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal: CSM Politehnica Iaşi – FC Viitorul Constanţa – ora 21:00, Stadion „Emil Alexandrescu”
– Diverse
* Romfilatelia continuă proiectele filatelice dedicate faunei, și introduce în circulaţie emisiunea de mărci poștale „Recordurile păsărilor” prin magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, și în magazinul online
* Băile Herculane, jud. Caraș-Severin: Festivalul Răchiei şi al Bucatelor Tradiţionale din Banatul de Munte, ediţia XVIII-a, la Caraş Severin – ora 9:30, în Parcul Central
– S-a întâmplat într-o zi de 5 octombrie
* Acum 436 de ani Papa Grigore al XIII-lea (papă între anii 1572 şi 1585) anunţa introducerea unui nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582 (noul calendar a fost adoptat de România în anul 1919, când 1 aprilie a devenit 14 aprilie) (5/15)
* Cu 256 de ani în urmă avea loc premiera operei „Orfeu şi Euridice” de Christoph Willibald Gluck (n. 1714 – m. 1787). La data de 5 octombrie 1762 s-a jucat în premieră, la Burgtheater din Viena, “Orfeo ed Euridice”, operă în trei acte pe un libret de Ranieri de’ Calzabigi, în limba italiană, primul produs al colaborării dintre cei doi. La sfârșitul primei scene a actului al II-lea, „Dansul furiilor” rămâne o pagină memorabilă prin sugestia creată, vorbind de la sine despre imaginația scenică a compozitorului și despre tehnica sa instrumentală
* Acum 123 de ani (1895), lângă Londra, avea loc prima cursă ciclistă contra cronometru pe şosea. Evenimentul a fost organizat de North Road Cycling Club, pe un traseu de 50 de km şi a fost câştigat de A. Calder
* În urmă cu 121 ani (1897) apărea (cu întreruperi, până în 1945), la Bucureşti, revista enciclopedică populară „Albina”, editată de „un număr de profesori şi institutori”; director-fondator, Spiru Haret (5/17)
* Cu 108 ani în urmă (1910), în urma abolirii monarhiei, Portugalia s-a proclamat republică
* În 1949, acum 69 de ani, erau stabilite relaţiile diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Republica Populară Chineză. Primele contacte oficiale româno-chineze au avut loc la Paris, în anul 1880, între Mihail Kogălniceanu şi reprezentantul Chinei în capitala Franţei. La 18 octombrie 1939, s-au stabilit relaţii diplomatice între România şi Republica China. Acestea au fost întrerupte la 10 iulie 1941, ca urmare a recunoaşterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia ţară care a recunoscut R. P. Chineză. În 2004, cu prilejul vizitei de stat în România a preşedintelui R. P. Chineze, Hu Jintao, s-a semnat Declaraţia Comună a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare, iar la 25 noiembrie 2013, cu prilejul vizitei oficiale în România a premierului Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, s-a adoptat Declaraţia comună a Guvernului României şi Guvernului R. P. Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe
* Se împlinesc 40 de ani (1978) de la intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (deschisă spre semnare, la Geneva, la 18.V.1977)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– Sf.Faustina Kowalska, călugăriță (Calendarul Romano-Catolic 2018)
– Sf. Sahag și Hamazasb (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)
– 1830: A murit memorialistul Dinicu Golescu; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; descendent dintr-o veche familie de boieri munteni, este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (n. 1777)
– 1841: S-a născut maiorul Gheorghe Şonţu, erou al Războiului de independenţă (m. 1877, căzut la asaltul redutei Griviţa)
– 1847: S-a născut Anghel Demetriescu, teoretician şi critic literar, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1903)
– 1850: S-a născut Grigore Cerchez, inginer şi arhitect; susţinător al curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură; contribuţii la proiectul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” şi al unei aripi a Palatului Cotroceni (m. 1927)
– 1865, 5 (sau 12): S-a născut juristul Ştefan Gh. Longinescu, specialist al vechiului drept românesc; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (m. 1931)
– 1881: S-a născut Barbu Lăzăreanu (Baruch Lazarovici), istoric literar, poet, bibliograf şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948, director al Bibliotecii Academiei (1948-1957) (m. 1957)
– 1882: S-a născut Emanoil Hagi-Mosco, istoric, genealogist şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (m. 1976)
– 1884: S-a născut prozatorul D.[imitrie] V.[asiliu] Barnoschi (m. 1954). NOTĂ: www.crispedia.ro şi http://www.romlit.ro/calendar dau naşterea la 21.IX.1884
– 1886: S-a născut Victor Anastasiu, medic şi psihofiziolog; contribuţii originale la dezvoltarea medicinii aeronautice: a înfiinţat, în 1920, Centrul de medicină aeronautică, unul dintre primele de acest gen din lume (m. 1972)
– 1933: S-a născut Monica Lazăr, critic literar; a lăsat o operă critică neîmplinită, dar cu numeroase contribuţii analitice interesante despre literatura română clasică şi contemporană, interpretată dintr-un unghi fenomenologic şi stilistic (m. 1984) – 85 de ani
– 1938: A murit Demostene Russo, istoric (specialist în bizantinologie) şi filolog (elenist, cu preocupări în domeniul literaturii române vechi); s-a consacrat îndeosebi studierii relaţiilor româno-greceşti şi a influenţei elene în România; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1869, în Grecia) – 80 de ani
– 1939: S-a născut pictorul şi profesorul Mihai Bandac
– 1945: S-a născut Al.[exandru] Călinescu, critic şi teoretician literar, publicist
– 1947: S-a născut scenograful Radu Corciova
– 1949: S-a născut cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (m. 2012)
– 1950: S-a născut Doina Uricariu, poetă, editoare şi eseistă
– 1960: S-a născut actriţa Diana Gheorghian
– 1971: A murit Vania Gherghinescu, poet, publicist şi traducător (n. 1900)
– 1974: A murit Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (n. 1905)
– 1978: A murit istoricul Mihai Berza, specialist în istoria Evului Mediu; preocupările sale au vizat, printre altele, istoria economiei şi a ideilor, genealogia şi heraldica; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1907) – 40 de ani
– 1979: A murit inginerul Grigore L. Ioachim; lucrări în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze (a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupţia artificială; a inventat o metodă de stingere şi captare a gazelor la sondele incendiate etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1906)
– 1985: A murit folcloristul şi etnologul Adrian Fochi; autor al unei monumentale lucrări de referinţă, „Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte” (1964); studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est europene (n. 1920)
– 1986: A murit compozitorul român de origine maghiară Kozma Géza (n. 1902). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al morţii 1985
– 1993: A murit Mircea Socolescu, geolog şi geofizician; s-a impus prin introducerea metodelor magnetice şi electromagnetice în prospectarea acumulărilor de substanţe utile; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1902) – 25 de ani
– 2016: A murit basul şi profesorul Pompeiu Hărăşteanu (n. 1935)
– 2017: A murit arhitectul şi profesorul Dan Sergiu Hanganu, stabilit în Canada (din 1970); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (n. 1939) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Innsbruck, Austria: Reuniune neoficială a miniştrilor comerţului din cadrul UE
– Bruxelles: Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele a Comisiei Europene organizează o sesiune de informare cu privire la oportunitățile de finanțare din partea UE pentru proiecte care se axează pe crearea de sisteme energetice
centrate pe cetățean și care integrează soluții inteligente în orașele europene
– Paris: Omagiu naţional adus cântăreţului francez de origine armeană, Charles Aznavour, decedat în noaptea de duminică spre luni (7/8 oct.) la vârsta de 94 de ani, la care vor fi prezenţi premierul armean, Nikol Pashinyan şi preşedintele francez, Emmanuel Macron – în Curtea de onoare a Palatului Invalizilor. Ceremonia, la care vor asista, de asemenea, membri ai comunităţii armene şi personalităţi ale scenei culturale, va începe cu trecerea în revistă a gărzii de către şeful statului
– Paris: Vizita cuplului regal din Spania, regele Felipe VI şi regina Letizia, la invitaţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron
– Republica Cehă: Alegeri municipale şi primul tur al alegerilor legislative (5 – 6 oct.)
– Washington: Vot de procedură la Comisia juridică a Senatului american aspura nominalizării lui Brett Kavanaugh, la Curtea Supremă
– Kiel, Germania: Congresul tinerilor din partidul conservator al cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin Democrată (CDU) (5 – 7 oct.)
– Seul: Este aşteptat verdictul în procesul pentru corupţie al fostului preşedinte sud-coreean, Lee Myung-bak
– Oslo, Norvegia: Ceremonia de decernare a câştigătorului Premiului Nobel pentru Pace – la Institutul Nobel
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Profesorilor” sau „Ziua Mondială a Educaţiei”; proclamată de UNESCO, în 1994, pentru a celebra semnarea, la 5.X.1966, a „Recomandării UNESCO privind statutul profesorilor”, recomandare care certifica importanţa unui sistem educaţional de calitate şi care puncta responsabilităţile pe care trebuie să şi le asume un cadru didactic; în România se marchează din 1996
– „Ziua Mondială a Zâmbetului” este aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie. Ziua a fost iniţiată de către americanul Harvey Ball, creatorul imaginii „feţei zâmbitoare” în 1963. Preocupat de supra-comercializarea simbolului său şi modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piaţă, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Smiley din Worcester, ea a continuat să fie aniversată şi în anii următori devenind cunoscută în întreaga lume. Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul acestuia în 2001, a devenit sponsorul oficial al „Zilei mondiale a zâmbetului”. În calendarul anual există şi o zi dedicată râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai
– 1712: S-a născut pictorul italian Francesco Guardi (m. 1793)
– 1713: S-a născut Denis Diderot, enciclopedist, filosof şi scriitor francez; coeditor, împreună cu Jean le Rond D’Alambert, al ”Enciclopediei franceze” (m. 1784) – 305 ani
– 1864: A murit Madách Imre, poet şi publicist ungar (n. 1823)
– 1864: S-a născut Louis Jean Lumière, inventator şi producător de filme francez; împreună cu fratele său, Auguste (1862-1954), a brevetat, în 1895, „cinematograful Lumière – un aparat servind la obţinerea şi vizionarea probelor cronofotografice” (de fapt, primul aparat de filmat şi primul aparat de proiecţie) (m. 1948)
– 1874: A murit Francis Walker, entomolog englez; unul dintre cei mai prolifici autori din acest domeniu (n. 1809)
– 1879: S-a născut John Erskine, scriitor, istoric, muzician şi profesor american (m. 1951)
– 1880: A murit compozitorul francez de origine germană Jacques Offenbach, întemeietor al operetei clasice franceze (n. 1819)
– 1974: A murit mezzosoprana italiană Ebe Stignani (n. 1903)
– 1975: S-a născut actriţa de film britanică Kate Winslet; este prima actriţă care a primit patru nominalizări la „Oscar” înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani
– 2002: A murit Brigitte Massin, muzicolog şi jurnalist francez (n. 1927)
– 2004: A murit biofizicianul britanic Maurice Wilkins; primul om de ştiinţă interesat de efectele genetice ale ultrasunetelor; importante cercetări asupra acizilor nucleici, plecând de la modelul ADN propus de conaţionalul său Francis Crick şi de americanul James Watson, alături de care a obţinut Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1962 (n. 1916, în Noua Zeelandă)
– 2011: A murit actorul american Charles Napier (n. 1936)
– 2011: A murit antreprenorul şi inventatorul american Steven Paul Jobs, considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor, cât şi din industria divertismentului; a fost cofondatorul şi CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum şi CEO al firmei Pixar, până la achiziţia acestui studio de animaţie de către compania Disney, apoi cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în Consiliul Director (n. 1955)
– 2012: A murit regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul francez Claude Pinoteau (n. 1925)
– 2013: A murit Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene (n. 1922) – 5 ani
– 2014: A murit Iuri (Petrovici) Liubimov, regizor şi actor rus; a dominat teatrul rus timp de jumătate de secol, stilul său novator influenţând o generaţie întreagă de artişti (n. 1917)
– 2014: A murit Geoffrey Lamont Holder, actor, coregraf, dansator, regizor şi cântăreţ american (n. 1930)
– 2015: A murit regizorul de teatru şi scriitorul suedez de romane poliţiste Henning Mankell (n. 1948)
– 2015: A murit cineasta belgiană Chantal Akerman, personalitate a cinematografiei moderne şi avangardiste (n. 1950)
– 2017: A murit Anne Wiazemsky, actriţă, realizatoare de filme documentare şi romancieră franceză; nepoata scriitorului François Mauriac şi fosta soţie a regizorului Jean-Luc Godard (n. 1947) – 1 an