Atitudine smerită, rugăciune fierbinte şi curaj mărturisitor pe chipul adevăratului creştin

Va fi din nou sărbătoarea Sfintei Parascheva. Curtea mitropoliei, Iaşul ca oraş se pregătesc să primească pelerinii. Aceştia, la rândul lor, se pregătesc de drum. Doresc să o întâlnească din nou pe Sfânta. O întâlnire de câteva secunde, dar cu impact pentru o zi, pentru un an, pentru o viaţă, pentru veşnicie.

Anul acesta, pelerinii vor avea bucuria de a se închina şi la moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse din Grecia.

Sfânta Parascheva – chip al cugetului smerit. Sfânta Muceniţă Ecaterina – chip al curajului mărturisitor. De fapt, în cele două sfinte, Parascheva şi Ecaterina, ar trebui să se regăsească chipul adevăratului creştin. Chipul adevăratului creştin înseamnă, pe de o parte, atitudine smerită, rugăciune fierbinte, capacitate de iertare. Pe de altă parte, chipul adevăratului creştin înseamnă curaj mărturisitor; curaj mărturisitor al lui Hristos, al Evangheliei Sale, al valorilor familiei.

Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi pelerinii care vor veni şi anul acesta la Iaşi. Îngerul păzitor să îi însoţească în călătoria lor şi să îi ducă, din nou, în pace şi sănătoşi, acasă. Rugăciunile Sfintei Parascheva şi ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina să le lumineze calea şi să umple de lumină viaţa lor.

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

RADOR – 12 octombrie