Autorităţile braşovene încep reconstrucţia podului dintre localităţile Comana şi Crihalma

Autorităţile braşovene încep reconstrucţia podului dintre localităţile Comana şi Crihalma, care a fost rupt de viitura din această primăvară. Podul este vital atât pentru oamenii din zonă, care trebuie să ocolească aproape 40 de kilometri, dar şi pentru transportul regional, pentru că leagă două şosele importante ale Transilvaniei, după cum transmite corespondentul RRA Nicolae Jalea.
Reporter: Podul, rupt de râul Olt între Comana şi Crihalma din județul Brașov, urmează să fie reconstruit de la zer. După viitura din primăvară, mii de oameni și sute de elevi sunt nevoiți să ocolească zeci de kilometri.
Viorel Grusea, primarul comunei Comana: Podul acesta pentru cetățeni este vital. Noi efectiv, în loc să facem doi kilometri din Crihalma până în comuna de jos, ocolim de 37 de kilometri, dar nu putem rămâne în Comana, și poate trebuie să-l faci pentru o simplă hârtie.
Reporter: Podul de beton urmează să fie înălțat cinci metri deasupra malului și va avea un arc asfaltat de peste 800 de metri.
Marian Rasaliu, prefect al județului Brașov: Acest pod, care a fost luat de râul Olt, va fi reconstruit din temelii. Este o investiție de 4 milioane de euro aproximativ, banii vin de la Guvern.
Reporter: Constructorul a garantat că va finaliza lucrarea în mai puțin de 12 luni./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie