PORTRET: Ralph Lauren – un maestru al stilului rafinat

de Răzvan Moceanu

Ralph Lauren s-a născut la data de 14 octombrie 1939 în Bronx, New York, SUA, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de modă americani. Numele său la naştere a fost Lipschitz, însă tatăl său, zugrav de meserie, a schimbat numele familiei în Lauren când Ralph avea 10 ani.

A studiat la mai multe licee precum Salanter Academy Jewish Day School, urmat de Liceul MTA- Marsha Stern Talmudical Academy, absolvind în cele din urmă Liceul DeWitt Clinton.

În perioada adolescenţei, Ralph lucra, având mai multe slujbe (a început cu vânzarea mănuşilor), toţi banii pe care îi câştiga fiind investiţi în achiziţionarea de costume din materiale scumpe şi de cea mai bună calitate.

După terminarea liceului s-a înscris, în anul 1960, la Citty College din Manhattan, însă a renunţat la puţin timp înainte de a-şi lua diploma în management, în tot acest timp lucrând la A.Rivert&Co, ca producător de cravate.

Princess Diana of Wales (L), Washington Post owner Katheryn Graham, Vogue Magazine editor Anna Wintour, designer Ralph Lauren, and Georgetown University President Leo J. O’Donovan (R) work the receiving line during a multi-million dollar fundraising event for the Nina Hyde Center for Breast Cancer Research late 24 September in Washington, DC. The benefit is named after Hyde who was the Washington Post’s fashion editor who died of breast cancer.
AFP PHOTO POOL / AFP PHOTO / POOL

După ce a petrecut doi ani satisfăcând stagiul militar, în anul 1964, pe 20 decembrie, s-a căsătorit cu Ricky Low-Beer, împreună cu care are trei copii: Andrew, David şi Dylan.

În 1967, designerul s-a alăturat celor de la Beau Brummell Neckwear, unde a început să creeze cravate, executate manual, preţurile de vânzare fiind considerate de mulţi exorbitante.

În anul 1968 şi-a pus pe picioare o mică afacere de comercializare a propriilor cravate realizate de el, după o investiţie de circa 50.000 de dolari luaţi pe credit.

Ralph Lauren este creatorul cravatelor cu design lat, care lăsau la vedere eticheta ce purta numele casei de producţie, elemente controversate care i-au adus, în cele din urmă, notorietatea. Brand-ul pe care designerul îl lansase – „Polo Fashion” – s-a bucurat de o asemenea faimă, încât a început să primească mii de comenzi de astfel de cravate.

Lauren şi-a făcut debutul şi în lumea filmului prin crearea de costume şi de cravate pentru protagoniştii legendarului film „The Great Gatsby”, care i-a adus designerului o faimă imensă. Încurajat de acest succes, a început să creeze şi vestimentaţie pentru femei, din anul 1971, care s-a bucurat, de asemenea, de un mare succes.

A urmat o altă colaborare cu lumea filmului, realizând ţinutele actorilor Woody Allen şi Diane Keaton pentru filmul „Annie Hall”.

Model Linda Evangelista (L) wears a sparkling backless evening gown while another model (R) wears a similar design in two-tone silk in the Ralph Lauren Fall 1997 Collection 09 April in New York. Over 50 designers are showing their latest fall fashions through 11 April. AFP PHOTO/Jon LEVY / AFP PHOTO / JON LEVY

În 1974 lansează ochelarii sub semnătura proprie, în anul 1978 prezintă prima linie de îmbrăcăminte masculină pentru tineri, parfumul „Polo” pentru bărbaţi şi apa de toaletă „Lauren” pentru femei, iar în 1981 lansează linia de îmbrăcăminte pentru fete.

În anul 1983 lansează o impresionantă colecţie de eşarfe, ciorapi, produse din piele, genţi, accesorii, iar în 1990 lanseză parfumul „Safari”. În 1986 deschide un megastore – Rhinelander Mansion – la New York, devenit, la un moment dat, cel mai bun magazin din America, în opinia specialiştilor.

Viaţa sa trece printr-o mare cumpănă, în anul 1987, când este diagnosticat cu o tumoare cerebrală, însă Ralph are parte de o vindecare miraculoasă, în urma operaţiei şi a tratamentului urmat.

De-a lungul cariere sale strălucite, Ralph Lauren a primit nu mai puţin de şapte premii Coty pentru design, iar în anul 1986 a intrat în Coty Hall of Fame. În 1992 primeşte premiul Lifetime Achievement din partea CAFD şi un premiu din partea Woolmark Awards pentru cei 25 de ani de influenţă asupra stilului vestimentar american. În anul 1996 primeste titlul de Designer of the Year din partea CFDA şi în fine, în anul 2010, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkoszy, îi acordă titlul de Cavaler a Legiunii de Onoare, la Paris.

Din anul 1971, de la deschiderea primului magazin pentru vânzare cu amănuntul în Beverly Hills, Raplh Lauren a ajuns să deţină 116 magazine în SUA şi 1300 de buticuri.

În anul 1997 a avut venituri de circa 5 miliarde dolari prin magazinele sale, devenind cel mai bine vândut designer din lume.

Compania Polo Ralph Lauren este deţinută exclusiv de către Ralph Lauren, având ca obiect de activitate designul şi comercializarea produselor de lux: confecţii pentru bărbaţi, femei şi copii, design interior – lenjerie de pat, prosoape, feţe de masă, covoare, mobilă şi obiecte de iluminat, accesorii – încălţăminte, ochelari de soare, bijuterii şi articole de piele şi parfumerie. Designul interior, spre exemplu, se bazează pe patru colecţii distincte, fiecare având o tematică anume: Lyford Cay – culoare, lumină şi energie, un cadru ideal pentru casa de vacanţă, Modern Hollywood – romantism şi rafinament, definind strălucirea Hollywood-ului, Desert Hills – culori naturale, tonuri picante, inspirat din cultura Navajo şi Bel Air – o colecţie în alb şi negru ce aminteşte de parfumul anilor ‘40.

Nu în ultimul rând, Ralph Lauren este cunoscut ca un mare iubitor de maşini şi colecţionar de maşini rare, o mare parte din automobile (în număr de 70) se află la proprietatea sa din Katonah – New York dar şi ca un mare filantrop, făcând de-a lungul timpului numeroase donaţii în scopuri caritabile. Averea sa este estimată la circa 7 miliarde de dolari, fiind, conform Fobes, cel mai bogat personaj din industria modei la nivel mondial.

AFP PHOTO Jon LEVY / AFP PHOTO / JON LEVY